Sfântul Andrei
O sărbătoare importantă în apropierea Crăciunului este Sfântul Andrei, sărbătorit şi în satele sălăjene pe 30 noiembrie. Despre importanţa din trecut a „sfântului” precreştin aminteşte şi numele popular al lunii decembrie, Indrea, provenit de la Andrei, celebrat în noiembrie. Noaptea din ajunul Sfântului Andrei este cunoscută în tradiţia populară ca Noaptea Strigoilor, destinată unor obiceiuri care să asigure protecţia oamenilor, animalelor şi gospodăriilor. Ajunul Sfântului Andrei este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut şi nevăzut se ridică. Împotriva acestor primejdii, oamenii de la sate folosesc ca principal element de apărare usturoiul – casa, uşile, ferestrele, grajdul sunt unse cu usturoi pentru a alunga pătrunderea duhurilor rele la oameni şi animale. Usturoiul este principalul element cu atribute magice, folosit ca mijloc de apărare sau de izgonire a duhurilor rele. Pentru a se apăra de strigoi: să făce cruci pă la jamuri, uşi cu ai, păstă tăt, de mirosu ala fug strâgoii – Nistor Nicova, Sfăraş – Sălaj.
De Sfântul Andrei se săvârşeau de către fetele nemăritate multe practici de aflarea orândei: De Sfântu Andrei ţâneu fetile de căsătorie, şi mamile care aveu fete, în tăt anu atunci ţâneu post şi să rugau la Sfântu Andrei să aibă o căsătorie bună – Pantea Maria, Cutiş – Sălaj.
La Brîglez, fetele care vroiau să ştie cu cine se vor mărita se adunau în dimineaţa zilei de Sfântu Andrei la o femeie în sat care pregătea pentru fiecare căte o turtă fără sare, iar ele trebuiau să postească şi să ajune toată ziua, iar seara, după ce mâncau turta respectivă, îşi visa fiecare ursitul: La Indreiu fetilor iera aici o muiere care ne făce turtă de fărină cu apă, fără sare şi o tăt împunje cu fusu. Ne-am adunat mai multe lolaltă şi ne-o făcut. Şi ne-am disat orânda. Io am mai făcut şi pântu fata me, în zîua de Indrei am ajunat şi l-am disat pă bărbatu feti mele. Am disat că o vinit la noi, s-o băgat în casă, avem lădoi după masă şi s-o pus pă lădoi şi cotile pă masă şi mânurile pă cap, nu s-o uitat la noi. Aşe o şi fost, numa ce o vrut iel o făcut, nu ne-o băgat în samă – Vid Maria, Brâglez – Sălaj.
În Letca, fetele care-şi făceau pă „orândă” trebuiau să-şi mănânce turta pe tăietorul de lemne şi să fie atente din ce parte aud câinii lătrând: De Indrei şi io mi-am făcut, am ajunat tătă zâua, sara mi-am făcut o turtă de fărină cu apă şi sare şi coptă pă plită şi la 12 noptea o trăbuit să mă duc să o mânânc în spatile căşii, pă tăietor (butucu pă care să crăpau lemnile). Apoi, înainte să mă culc, mi-am pus o crenguţă de busuioc su perină. Noptea mi-am disat soţu că o vinit şi mi-o dat apă. Pă iel şi pă socră-me u-am disat, nu l-am cunoscut. Când l-am văzut după câţiva ani, am zâs: aiesta mi orânda. La 17 ani mi-am făcut şi păstă 3 ani m-am măritat. Trăbuie să-ţi mânânci turta pă tăietor şi să hi atentă să auzi din ce parte auzi câinii lătrând, că din partea ceie îţi vine ursâta – Borna Valeria, Letca – Sălaj.
La Someş-Odorhei, de Sfântul Andrei fetele îşi visau orânda rugându-se şi postind împreună cu mamele: De Sfântu Andrei ţâneu maicile cu fetile post şi zâceu sara rugăciuni iară noptea, fata trăbuie să-şi ieie haina întorsă pă ie şi îşi disa ursâtul – Moş Vasile, Someş Odorhei, Sălaj.
Aceste acte magice erau săvârşite în taină, de fiecare fată în parte sau doar împreună cu mamele lor.
Olimpia Mureșan, muzeograf
Foto: Icoană pictată de Ana Pop
