Femeile satului tradiţional sălăjean iubeau podoabele, iar dintre ele, preferate şi nelipsite, erau zgărzile și mărgelele de diferite forme și culori. Privind fotografiile de arhivă, fotografiile vremii, cât şi pe cele întâlnite în teren, se poate observa cu uşurinţă că aproape fiecare fotografie poartă în ea podoabele tinerelor din sate.
Mărgelele pentru zgardă se puneau pe aţă, pe fire multe. Fiecare culoare de mărgele avea aţa ei şi acestea se treceau cu acul una prin alta când se executa motivul. Cele mai multe zgărzi se făceau ca un fel de guler în jurul gâtului, iar altele erau mai lungi, prinse de o parte şi de alta cu panglică. Fetele mai mici aveau zgărzi mai înguste, înşirate pe 4-6 aţe, iar fetele şi femeile mai tinere purtau mai late, până la 10-12 aţe. Cele mai complicate zgărdane sunt cele cu „colţi”, a căror realizare implica multă migală. Aceste piese de podoabă primeau în acest caz numele de „zgărzi cu colţişori”. Zgărzile erau confecţionate de regulă de tinerele fete din mărgele cumpărate de la târguri şi, din dorinţa de-a fi unică, fiecare avea grijă ca zgarda ei să fie cea mai frumoasă.
”La Marin s-o purtat zgărzi. Să făceu cu mărjele, roșii, galbine, verzi. Predomină galbenu Zgărzile și le puneu fetile la gât la joc, la biserică, la nunți, la sărbători și își puneu murună.. Zgarda să cose pă o bucată de material, de regulă roșu, că ața era slabă și să cose de material cu spămă să nu să rupă ața să pice mărjelile, da nici să nu te zdarie la gât. Să lega jos la gât și îți desfăcei bumbii di la spăcel să să vadă zgarda. La Marin s-o purtat zgărzi, la Valcău mărjele și la Preoteasa spărgurei (mărjele mai mărișoare, cât buricu la dejet, argintii, îs prețioși, da să sparg iute” – Gancea Florica, Ratovei, meșter de podoabe din Sălaj.
Olimpia Mureșan, muzeograf
Mai multe informații despre podoabele tradiționale din Sălaj puteți descoperi în volumul „Podoabele din portul tradițional sălăjean”, semnat de Olimpia Mureșan, disponibil pentru achiziție la muzeu.
