În satul tradițional, posturile dinaintea marilor sărbători aveau o importanţă cu totul deosebită. În ultima săptămână înainte de Paşti, cunoscută ca „Săptămâna Mare” sau „Săptămâna Patimilor”, bătrânii obişnuiau ca din seara Duminicii Floriilor să nu mai mânânce nimic până în Joia Mare când, de regulă, se împărtăşeau, postul negru fiind continuat apoi până la Paşti. Alţii, care nu puteau ţine post negru, mâncau în această perioadă doar pâine şi fructe uscate şi beau doar apă. Postul nu era înţeles numai prin abţinerea de la mâncare, ci aveau grijă să nu vorbească mult sau urât, să nu se sfădească, să nu se supere pe nimeni. În această săptămână, o însemnătate aparte o au Joia Mare și Vinerea Mare.
„Săptămâna Mare era cea mai gre, era care nu mâncau de joia sara după ce trăjeu clopotile de 12 ori până în zâua de Paşti, nici apă nu beu, ala îi Postu Săc. Merem tăţi şi ne spovedem şi coptiii. În vinerea mare nu să mai traje clopotu, numa toca bate. Era bine să ţâi care puteu, pântu sănătate, pântu familie, asta îi on fel de jertfă. În Postu Mare merem în negru la beserică şi cu năframă neagră şi în biserică erau pusă şterguri cusute cu negru şi popa cu haină neagră tăt postu” – Cosma Floare, Fildu de Jos.
„În Săptămâna Mare îi post aspru, în săptămâna ceie nu mâncam numa sara când ajunjem acasă, nu bem nici apă deloc. La biserică mereu femeile îmbrăcate în negru. Erau femei care din joia sara nu mai mâncau până la Înviere, era post negru” – Giurcuț Ana, Ip.
În Vinerea Mare, cunoscută și ca Vinerea Neagră, ziua în care a fost îngropat Isus, se ține post negru – este considerată cea mai grea și mai neagră zi din Postul Mare.
„Nu lucram mnică în Vinerea Mare. Atunci să vopseu ouăle și sara să face Prohodu, merem la beserică, tătă lumea în hane negre, că-i zî de doliu, o murit Domnu Cristos şi de atunci nu mai traje clopotu până la Înviere, numa băte toca” – Galoș Ioan, Gălășeni.
Olimpia Mureșan, etnograf
