Back to all Post

Vârsta copilăriei – Jocuri tradiţionale

 Jocurile tradiţionale aflate în repertoriul copiilor aveau cândva un caracter religios şi un substrat magic şi se desfăşoară după un anumit scenariu, care aproape întotdeauna este ilustrarea actanţială a unui mit sau a fragmentelor din mai multe mituri ancestrale. De pildă, numărătorile din jocurile de copii conţin mitologemul alegerii prin tragere la sorţi a unei jertfe umane  ….”ieşi afară dum-nea-ta..”. Orice joc tradiţional încorporeză gesturi şi cuvinte magice, dans şi cântec, având funcţie de incantaţie.(anţ, vai, drai, ane, piche, rai, ane, piche, robotiche, anţ, vai drai).

Cercetările mai recente asupra folclorului copiilor ne arată, în mod paradoxal, că repertoriul ludic infantil a conservat adesea rituri, forme de magie verbală actanţială, muzicală, dispărute în formele majore ale folclorului:

  • prin cântec şi joc, copilul ia contact cu mediul înconjurător, străduindu-se să-l cunoască şi să şi-l apropie. Dorinţele, bucuriile, supărările, impresiile şi le exprimă prin intermediul acestui gen cu funcţii multiple: psihică, educativă şi distractivă
  • incantaţia este puternic reprezentată în jocurile copiilor, având rolul de mediator între sacru şi profan, între cosmic şi uman. Sunt întâlnite străvechi invocaţii ale ploii, soarelui, lunii, gâzelor şi animalelor mai mari sau mai mici.
  • copiii se joacă din plăcere dar şi din dorinţa de a se sustrage unei ordini concepute altfel decât o vede el însuşi, de aici sincretismul de limbaj şi funcţii care dă atâta dinamism şi culoare jocurilor

Câteva jocuri culese din teren:

La popa la poartă

Mai mulţi coptii să prind de mâini şi se aşează în cerc. Unu din ei intră în mijlocul cerculuiîn timp ce restul spun:

La popa la poară / Este-o mâţă moartă / Cine a râde ş-a vorbi / A mânca-o coaptă!

Cel din interiorul cercului face tot felul de mişcări haioase, să strâmbă, scoate diverse sunete, imită animale, pentru a provoca râsul. Toţi îl urmăresc însă nu au voie să râdă sau să vorbească. Primul care nu reuşeşte să se abţină primeşte o pedeapsă şi este obligat să părăsească cercul. Jocul continuă, urmând ca un alt coptil să intre în cerc, până la ultimul, care este câştigătorul (inf. Fărcaş Livia, Biuşa)

Bâză

  Coptii mai mnici trăbuie să steie jos pă pământ şi aieştea mai mari să puneu în braţă la ei unu păstă celalalt, amu facem pită, trăbuie să frământăm pita şi luau o cantă cu apă şi ţâpa pă iei, ăia mnici fujeu (inf. Sabău Traian din Cizer)

Ţurca

Făcem o laptă, ţesălam vacile şi caii şi tăt strânjem păru ala şi-l legam aşe ca on boţ rotund şi făcem lapta, era ca o minje. Făcem o botă şi-o băgam în pământ şi punem ţurca acole şi trăbuie să loveşti cu altă botă, bota de deasupra. Cel care-o prinde să nume cuc. Care o prinde trăbuie să nimerească bota pă care o fost ţurca. (inf. Lupuţ Avram din Cizer)

Fântână

 Stăte on băiat pă scaun şi zâce: am pticat în fântână şi zâceu fetile: cine să vie să te scoată? El zâce on nume: Maria. Ie trăbuie să întrebe: da câţi metri ai pticat? El zâce: de 5 m. Şi aia trăbuie să-l ţuce de 5 uări.( inf. Ciuca Lia din Zimbor)

De-a huia

Jucam mai mulţi şi unu să aleje huia, ceilalţi să ascundeu. Trăbuie să zâci: huia unu, huia doi, …huia zece cu ochii închişi. Fujei şi te ascunzei. Dacă tu te ducei să-i coţi şi o vinit unu de acolo, unde ai huit, o scoptit. Iară trăbuie să huieşti tăt tu. Când l-ai văzut trăbuie să vii să scopteşti tu.( inf. Sava Borz din Meseşenii de Sus)

Ciurcu

Când merem cu vitile ne jucam de-a ciurcu. Ciurcu era din lemn, făcut frumos ca dintr-o codă de mătură de 50-60 de cm şi o bârnă de lemn o cioplem să hie dreaptă. Punem pă o glie mai sus şi aicea vine unu, băte ciurcu cu bota di la vaci. Care o vede, o zvârle de departe, şi acolo eram în câmp. Câţi prunci eram, atâta aduce ciurcu şi-l pune aici până-l prinde unu-n mână dintre aceia. Aceia stăteu acolo. Ala care l-o prins, vine iestalalt şi băte ciurcu. (inf. Iacob Marian din Brebi)

De mici, fetele îşi doreau să-şi cunoască soarta în ce priveşte măritişul prin cântecul buburuzei. Se prindea buburuza în mână, apoi o lăsai să zboare, urmărind cu privirea direcţia în care se îndreaptă.

„Buburuză, ruză,

Unde îi zbura

Acolo m-oi mărita!”

Bibliografie:

Delia Anamaria Răchișan, Formule Magice și antropologia vârstelor. Magia cuvântului în Maramureș, Editura Academiei Române, București, 2013, p. 126-132

Narcisa Ştiucă, Relaţii între repertoriul folcloric al copiilor şi cel al adulţilor, în Studii şi Comunicări Etnologice, VII, Ed. Academiei Române, 1993, p.61-85

                  Muzeograf: Olimpia Mureșan

 

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2020. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X