”Tare frumos îi drumu ala…drumu ala nu-l face nime în zadar, ala nu-i fără folos…”
Pelerinajul la mănăstirea Nicula, pe 15 august şi închinarea la icoana făcătoare de minuni a Maicii Sfinte este cunoscut ca fiind cel mai mare pelerinaj din Ardeal. Drumul este făcut pe jos, „călătorie trudnică”, cu etalarea însemnelor creştine, „cruci, prapori şi icoane”.
Io de 40 de ori am fost la Nicula, 40 de ani la rând. Cu adevărat îi grădina Maicii Domnului acolo. Dumnezo alduitu și Măicuța Sfântă nu-ți lasă drumu ala în zadar. Amu, cu pandemia n-am fost da știi ce rău mă sâmțăsc că știu că să mere. Da sper că dacă Dumnezo a da și fie bine da de m-oi mai pute duce. Drumurile alea îs tare faine, dacă meri cu gând bun, cu dragoste la Măicuța Sfântă și o roji să te ajute, chiar dacă nu-i tomna pă moment, da nu te lasă neajutorată. De aici, di pă zona nostă mărg di pă pă tătă Valea Barcăului: Halmășdu, Drighiu, Valcauăle, Iazu, Plopișu, Marca, Șumal. (Cuc Sofia, Drighiu)
Întoarcerea pelerinilor de la Nicula 1968
Pelerinajul de pe Valea Barcăului începe pe 11 august din Valcău de Jos, de la biserica din sat, loc unde se adună toți pelerinii din satele din împrejurimi care urmează să plece împreună, pe jos, spre mănăstirea Nicula. La început oamenii mergeau pe jos cu același rând de haine, apoi mergeau cu bagajele puse într-un car cu boi și mai apoi într-un car tras de cai și se schimbau în haine noi când ajungeau la mănăstire. După o vreme s-a mers cu tractorul pentru căratul bagajelor, iar abia de ceva ani încoace folosesc o mașină pentru a le căra bagajele: Bunica și străbunica me mereu cu straița în spate, încălțate cu opinci, amu îi domnie. Își duceu fiecare straița în spate, apoi s-o dus căruță, apoi tractor cu remorca mere napoia lor. Când ploua, să schimbau de încălțâi, unele tăte erau beșici la piciore. (Bode Florica, Valcău de Sus)
Pelerini în fața bisericii din Valcău de Jos
Ce este demn de semnalat e faptul că această tradiție de a pleca cu norodul pe jos în pelerinaj la mănăstire, din câte se știe nu a fost întreruptă niciodată: nici pe vremea comunistă, nici în perioada pandemiei. Această tradiție are peste 100 de ani.
Drumul spre mănăstire durează trei zile iar satele în care înnoptează acum sunt Stârciu, Voivodeni și Iclod. Lumea îi știe în fiecare sat. Se spovedesc la Iclod și a de acolo, a doua zi, după ce se cuminecă, își continuă drumul spre mănăstire. La mănăstire ajung pe 14 august, de regulă pe la prânz și, după ce înconjoară tot norodul biserica mare își caută locul unde se așează. Apoi, cei care vor, înconjoară biserica mică ”în coate și jerunți” și apoi participă la slujbe.
În ziua de 15 august, spre seară, pelerinii fac cale întoarsă cu credinţa în suflet că drumul şi jertfa lor n-a fost în zadar. La plecarea de la mănăstire, cântecele intonate conţin mulţumiri aduse Maicii Domnului pentru binefacerile acordate pe timpul şederii la mănăstire:
Maică, tu ne-ai ajutat
De-am făcut ce ni s-a dat
Ne-am uşurat sufletul,
Ne-am îndreptat umbletul.
Întorcându-ne spre casă,
Te mărim, Fiică, aleasă.
Încălziţi de-a ta iubire,
Noi plecăm din mănăstire
În suflet ducem credință,
Dragoste și pocăință.
În inimi ducem tărie
Și cerească bucurie.
Niciodată n-om uita
Marie, dragostea ta.
Că ne vom ruga mereu
La Maica lui Dumnezeu.
(Priceasnă de întoarcere a noroadelor de la mănăstire, din caietul de pricesne culese de Crișan Ioan din Valcău de Sus, Sălaj, în perioada 1982- 1995)
La întoarcere, se parcurge acelaşi traseu și poposesc în aceleași locuri Când norodul ajunge la intrarea în sat, se trag clopotele iar procesiunea se încheie tot la biserica din Valcău de Jos unde pelerinii sunt aşteptaţi de comunitatea de credincioşi și de membrii familiei unde li se dă o masă și unde, mai ales cei tineri, împărtășesc experiența drumului.
Nicula, 2000
La Nicula ajunjem în ajunu sărbătorii, pă la amiaz, intrăm tăt cântând, înconjurăm bisericuța mnică, apoi ne trăjem înt-o lature unde era loc. Acolo ne făcem rugăciunile, cât nu era slujbă în biserică, când era slujbă, stătem și ascultam. Înconjuram bisericuța pă cote și pă jerunți, atunci era iarbă, amu îi pusă piatră, pietruță de alea mărunte, îi mai rău. Mulți își pun nailon la jerunți, da atunci nu-i jertfă. Fiecare își pune o dorință, pântu iertarea păcatelor că tăți suntem păcătoși, să ai noroc la copii, la gospodărie că câte daruri ne trebe di la Dumnezo. Prima dată, cum ajunjem, cu tăt norodu merem la iconă și după ace ne căutăm locu unde să stăm. La mniezu nopții să scote icona afară, frumos împodobită cu flori îi dusă de teologi și în față mărg cu preapori și fac prima dată sclujbă, Prohodu Adormirii și după aceea. Îs preoți mulți care mărg cu icona și apoi lumea, da nu lasa să margă pă tătă lumea că nu încăp. Noi stăm numa și ne uitam cum mărg iei. După ce înconjurau de tri ori biserica, apoi iar făceu preoții rugăciuni și o puneu la loc. După ce să termina slujba de Sfântă Mărie, merem iară la iconă și ne pregătim de plecare, merem și ne punem bagajile, ne adunam tăți și pornem spre casă. ( Roșu Maria, Halmășd)
Valcău de Jos, 2021, plecarea norodului la mănăstire
Olimpia Mureșan, muzeograf
