Muzeul Județean de Istorie și Artă deține în colecția sa, alături de multe alte obiecte etnografice, și cornuri/tocuri pentru păstrat praful de pușcă. Această categorie de obiecte este una cu totul aparte prin funcționalitatea ei, dar mai ales prin trăsăturile estetice care conferă grija pentru detalii și pentru frumos, ilustrând meșteșugul prelucrării tradiționale a cornului, meșteșug care presupune o serie de operațiuni complexe: tăierea cornului, înlăturarea țesutului spongios, finisarea, decorarea, lustruirea, căpăcirea, montarea și fixarea dopului dozator și a elementelor metalice (la unele dintre ele). Cornurile/tocurile pentru praf de pușcă erau folosite în activitățile vânătorești de care sunt legate.
Folosite în activități vânătorești până în primele decenii ale secolului XX, tocurile pentru praf de pușcă sunt totuși rar întâlnite, sporindu-le valoarea. Prezența lor în colecția muzeului nostru poate fi explicată prin pasiunea pentru vânătore a oamenilor din această zonă.
Pe lângă funcția lor practică, aceste obiecte au avut și o funcție simbol de statut, fiind totodată și trofee vânătorești ale purtătorilor, ceea ce explică executarea lor îngrijită și artistică (Kos Karoly, Obiecte de os și corn în colecțiile Muzeului Etnografic al Transilvaniei în Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei,IX, 1977, p. 76). Chiar dacă nu avem niciun indiciu despre existența în zonă a unor meșteri care să confecționeze astfel de obiecte, totuși nu este exclusă posibilitatea să fi existat.
Tradiția prelucrării osului și a cornului datează de la începutul primelor manifestări ale oamenilor, din neolitic, pentru că, la fel ca și în cazul pietrei și lemnului, osul a stat mereu la dispoziția acestora încă din faza în care erau culegători și vânători (Gheorghe Iordache, Ocupații tradiționale pe teritoriul României, vol. III. p. 199).
Tocurile de praf de pușcă apar odată cu folosirea armelor de foc ușor portabile și există atât cât încărcarea cu praf de pușcă și plumb se face pe țeava armei.
În colecția muzeului nostru există câteva astfel de exemplare, unele mai simple, altele mai elaborate.
În ceea ce privește forma sunt două categoii:
- Forma clasică cu două sau trei ramuri (din corn de cerb): „gât” mai gros și două, respectiv trei „picioare”, în mijloc având „pieptul” lat, prevăzut cu trei guri.
- Forma clasică de corn (coarne tubulare de vită sau bou) prevăzută în partea de sus cu un dop de lemn.
În ceea ce privește tehnica lor de prelucrare se disting două etape principale:
- prima presupune prelucrarea cornului fără nicio pregătire prealabilă,
- a doua etapă necesită trecerea printr-o baie de înmuiere.
- După ce cornul de cerb a fost tăiat la dimensiunea dorită, este curățat de învelișul rugos și lustruit prin frecare cu ajutorul unei bucăți din postav gros, cu praf de cărbune și ulei. Țesutul medular din interior este scos cu ajutorul unui cuțit sau cu o daltă, după ce a fost înmuiat prin fierbere în apă sau leșie. Gurile sunt astupate cu dopuri din corn de lemn, fixate cu ajutorul unor cuie din lemn, os sau fier. Însa, în cele mai multe cazuri, dopurile sunt fixate prin lipire sau pur și simplu prin îndesare, lipsind orice urmă a fixării acestora cu ajutorul unor cuie.
În ceea ce privește decorul pieselor din corn de cerb, se poate observa o finisare atentă, deoarece pe lângă faptul că ele erau expuse vederii, fiind confecționate dintr-un material rar, ce reprezenta o valoare în sine ca trofeu, erau destinate păstrării unui material scump, praful de pușcă (Kos Karoly, op. cit. p. 81). Toate exemplarele de tocuri pentru păstrat praful de pușcă confecționate din corn de cerb sunt decorate aproape în întregime, fiind foarte puține porțiuni nedecorate. Suprafața cornului este decorată prin zgrafiare cu ajutorul unor compasuri de diferite dimensiuni și dăltițe. Motivele solare sunt cele mai des întâlnite, reprezentată de rozeta solară, care constituie motivul decorativ dominant, așezat central. Rozeta propriu-zisă este alcătuită în majoritatea cazurilor prin combinarea decorului solar cu cel fitomorf, de obicei cercul central fiind umplut cu flori stilizate. Alături de aceasta, cele mai întâlnite motive sunt: motivele geometrice, florale sau zoomorfe. Un alt element decorativ prezent pe tocurile pentru păstrat praful de pușcă sunt „dinții de lup”, fie reprezentați simplu, fie în asociere cu alte elemente decorative, cum sunt cercurile și triunghiurile (Radu Totoianu, Tocuri pentru păstrat praful de pușcă în colecțiile muzeale din zona Sebeșului, în SCE, Editura Imago Sibiu, XVII, 2003, p. 274).
Pentru a căpăta patina gălbuie sau roșiatică, cornul este fiert în apă cu coji de ceapă sau gălbenele, frunze sau coji de nucă și tutun, iar inciziile mai adânci se umpleau cu o substanță neagră (praf de cărbune și grăsimi) sau, mai rar, cu ceară roșie (Adrian –Silvan Ionescu, Petru Marocico- meșter al cornurilor de praf de pușcă, în Revista Muzeelor, nr. 11,1977, p. 85).
Toc pentru praf de pușcă obținut prin încrengătura unor coarne de cerb, cu două brațe, fixat în parta superioară cu un dop de lemn. Ornamentat prin incizie. Motive ornamentale: rozeta solară amplasată în mijloc, pe partea lată, deasupra motivul „dinți de lup”, iar de jur împrejur motive geometrice (linii hașurate și puncte). Partea cealaltă, neornamentată.
Toc pentru praf de pușcă obținut prin încrengătura unor coarne de cerb, cu trei brațe, având în capătul superior tăiat un capac, iar pe lateral, de-o parte și de alta, are prevăzute două orificii pentru (ață/curea) pentru a putea fi transportat. Este ornamentat prin incizie pe toată suprafața. Motive ornamentale: rozeta solară amplasată în mijloc, pe partea lată, iar de jur împrejur – motive florale (laleaua), motive geometrice (romburi, linii hașurate, X-uri), un moriv zoomorf (cerb), brăduți și motivul „dinți de lup”. Ornamentat pe ambele părți.
- Tocurile pentru păstrat praful de pușcă din a doua categorie sunt realizate din coarne de vită sau de bou. Acestea sunt ușor aplatizate prin înmuierea la cald și fațetate prin șlefuire. Decorul acestora este mult mai simplu sau chiar lipsește.
Forma este una dintre cele mai simple, fiind ușor modelat la cald. Modelarea se realizează prin turtirea cu mâna sau introducerea în interiorul cornului a unui calapod din lemn de fag înmuiat în apă caldă.
Toc confecționat din vârful uui corn de vită, are formă conică, aplatizată pe două fețe, în urma modelării. Pereții sunt fațetați prin șlefuire, primind o formă relativ octogonală. La vârf are prevăzut un căpăcel din metal cu o tijă pe post de mâner. Capătul lat este astupat cu un dop de os. Decorul este simplu, format dintr-un cerc, iar în mijloc o floare stilizată. În partea de jos are scrijelit anul 1891. Dopul de os este decorat cu multe cercuri cu puncte în mijloc și două seturi a câte trei linii paralele.
Toc confecționat din vârful uui corn de vită, are formă conică, aplatizată pe două fețe, în urma modelării. Pereții sunt fațetați prin șlefuire, primind o formă relativ octogonală. La vârf are prevăzut un căpăcel din metal. Capătul lat este astupat cu un dop de lemn. Decorul este simplu, reprezentat de un motiv floral pe partea lată (o lalea ) și motivul „dinți de lup” în partea de jos.
Olimpia Mureșan, muzeograf
