De la sărbătoarea satului la culesul în familie
Suretiul era o adevărată sărbătoare a satului tradițional. Fiecare familie deținea cel puțin o vie, amplasată mai aproape sau mai departe de casă. Strugurii se culegeau începând cu luna octombrie, fiind, dincolo de munca depusă în recoltarea acestora, și un prilej de bucurie și de bună dispoziție. 
”Strugurii să culeg după 10 octombrie, merem la sureti, tătă lumea mere odată, era unu cu ceatăra din Almaş, să auze pă tăte dealurile. Merei cu caru cu căzâle acolo, vineu neamurile, ducem mâncare, era tare fain. Ducem papricaş de oaie, pancove, piroşte şi pălincă, vin, de tăte” – Brândaș Silvia, Băbiu.
”La sfârşitu lui octombrie să începe la sureti, merem mulţi. Noi avem multe vii aici. Avem multe soiuri de struguri: novă, risling, şorecaşi, roiană, sârbească, concordie. Avem pivniţă acolo la vie. Făcem 2000 de litri de vin pă an. Punem căzâle în car şi merem cu caru cu vacile. Era mojarlău de lemn cu tăietore de lemn. Ne ducem clisă, brânză, făcem brânzoici, făcem cozonac. Când începe unu, înt-o săptămână, două, surete tătă lumea. Ne înţălejem şi merem la unu, la altu şi ne ajutam. Eram mulţi. După ce bruma, trăbuie să bromeză, o dată, de două ori şi apoi să începe. De multe ori bruma şi ptica frunza, numa strugurii rămâneu.
Strugurii să morjoleu şi în ceie zî lăsai pă cep cât cură pă cep, apoi la 3, 4 zâle, după ce să rădică montile să bagă în şitău şi să storc bine şi montile să pun la pălincă. Oprem must, îl hierbem, amu punem conservant. Punem şi struguri pă iarnă, punem ziare pă jos în pod şi rupem câte o carică, pă care era mai mulţi struguri şi stăteu până târziu” – Jula Terezia, Sighetu-Silvaniei.
”Aici în Doh erau multe vii, era dealu viilor, acolo erau numai vii. Mere lumea la sureti. Strugurii îi aduce cu caru cu coş împletit de nuiele şi apoi îi dărăle în cadă cu daralău. Să lăsau până în ceie ză îl sloboze mustu şi să aşeza în butoi. Acolo fierbe şi apoi îl lua di pă monturi. La sureti mereu mulţi, să făce foc, frijeu clisă, ouă hierte, brânză. Era când să surete şi ninje, era frig. Cine ave vie mai multă opre şi must, da nu să pre opre. Să opre cu hrean, la 50 litri de must să pune on blid de hrean răzălit” – Breazdău Petru, Doh.
Azi, satele s-au pustiit și multe vii au rămas părăginite, iar dacă în trecut culesul strugurilor a fost o adevărată sărbătoare a satului, acum se culeg doar în familie…
Olimpia Mureșan, muzeograf
