Sari la conținut

Marți - Duminică între 9:00 - 17:00
Luni - ÎNCHIS

În România, anul 2017 aduce cea de-a 10-a ediție a Nopții Cercetătorilor. An de an, evenimentul a crescut și s-au alăturat tot mai multe orașe organizatoare.  De la o ediție la alta, vizitatorii au trecut în rândurile voluntarilor, a cercetătorilor sau și-au urmat pasiunea pentru știință. Este uimitor cum știința, din pasiune, pentru job sau pur și simplu hobby, reușește să adune în același loc oameni de toate felurile și să genereze progres la nivelul comunităților și la nivel global.

Cercetători din diferite domenii îi aşteaptă pe pasionații de știință de toate vârstele joi, 28 septembrie 2017 începând cu ora 14:00 la Muzeul de Artă „Ioan Sima” și vineri, 29 septembrie 2017 între orele 13:00-17:00 pe Platoul Central Zalău, iar de la ora 18 înapoi la Muzeul de artă „Ioan Sima”.

În cadrul evenimentului avem pregătite pentru copii jocuri şi ateliere educative care în același timp sunt extrem de distractive. Acestea le vor stimula creativitatea și le vor cataliza curiozitatea și dorința de a învăța lucruri noi. Adulții nu vor fi nici ei neglijați și sunt așteptați să participe la dezbateri și dicuții pe teme științifice, iar pentru cei mai îndrăzneți sunt pregătite întâlniri cu cercetătorii care le vor da răspunsurile la întrebările cele mai încuietoare.

De asemenea, vizitatorii vor avea ocazia de a participa la o tombolă cu premii în gadget-uri inteligente.

Organizatori: Muzeul Județean de Istorie și Artă, Grădina Botanică Jibou, Școala Coposu, Colegiul Național „Silvania”, Palatul Copiilor Zalău, Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”.

Parteneri media: Agerpres, b365.ro, stiripesurse.ro, economica.net, dailybusiness.ro, Romania TV, feminis.ro, romaniapozitiva.ro.

Program:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.