„Ziua iei” spune povestea femeilor harnice și pricepute și a minunatelor lor cămăși, fie că se numesc spăcele sau ii. La Cizer (jud. Sălaj), se purtau „spăcele cu șir păstă cot” și „spăcele cu șir în sus”, după cum ne povestește Floare Ardelean:
Când am fost io fată fecioară, aveam poale și spăcel, ori bluză. Spăcelu nu avea bumbi, numa până la jumătate, da bluza avea până jos; pă spăcel aveam șir păstă cot ori șir în sus, da nu dodată, ce ori așe, ori așe; alea păstă cot o fost primele, după aceie o vinit alea pă mânecă în sus. Măicuța o avut spăcel cu șir păstă cot, da io am avut cu șir pă mânecă în sus, cu pene ori cu frunze ori cu frunze și cu pană, așe, pă mânecă în sus; așe o fost spăcelele alea mai vechi, le-am apucat io, erau strânse pă lângă pumni și aveau fodră; mâneca o fost tare largă, tare creață și o avut pumnari cu model și avea cipcă, ori nește jolj strâns la capăt, da cipcă era normal, da cine nu avea, punea numa jolj încrețât, așe, strâns.
Pă kept avea model cu frunze și cu ciur tiiet, și-apu după ce m-am măritat, mi-am făcut poale cu ciur de două jejete și cu zânți și uăki și cu pene și iară rânduri pă de-o lature, așe, mândri, galbine. La noi mai mult s-o purtat mai mult cu galbăn, așe s-o purtat; poalile erau din șasă lați și din șepte, da mai mult s-o făcut din șasă lați, așe le făcea până în pământ, că zâcea și nu să vadă nodurile de la picioare; nu tare era misir, cânepă era, da misir, nu prea, și erau tare larji, din șasă – șepte lați de pânză.
Aveam zadie cu bucuri și cu pene, cu două ori trii rânduri de bucuri, așe în jos, erau cam lați de două jejete; după aceie am făcut pă ele pene așe, cam de trii jejete, tăt cu șire în jos; zadiile o fost din material, roșu ori verde, ori mohorâtă, ori neagră; fetele purtau mai colorate, da bătrânele aveau negre.
