Pe 19 decembrie se împlinesc 125 de ani de la nașterea pictorului Ioan Sima, cel după care și-a primit numele galeria de artă din Zalău care găzduiește sub forma unei expoziții permanente o selecție reprezentativă a operei artistului. Galeria a fost înființată în 1980 în urma donației din partea maestrului a unui lot însemnat de picturi realizate pe durata creației, vreme de cinci decenii. Un „miracol” inexplicabil într-un context politic în care cultul personalității eroului inegalabil al națiunii (Ceaușescu) nu suferea vehicularea altor nume personale atașate unor instituții oficiale decât dacă acesta avea tangență cu figurile simbol ale trecutului istoric glorios din punct de vedere al luptei de clasă. Cazul Sima – se trage dintr-o familie de preoți – nu prea putea fi adaptat la aceste standarde, formarea sa intelectuală de tip burgheză cu atât mai puțin. Explicația stă probabil în trendul de deschidere culturală a deceniilor șapte și opt ale secolului XX când discursul artistic plastic se conformează la arta occidentală a vremii, cel puțin în cazul limbajul plastic formal, nu neapărat și în domeniul conținutului sau al ideologiilor liberale din Europa acelor decenii. Această deschidere era poate motivul pentru acea permisivitate în consacrarea unei întregi galerii de artă operei unui singur artist plastic. Oricum, colegii de breaslă, de altfel prieteni influenți (ex. Ion Irimescu, Aurel Ciupe) și critica contemporană de artă avea grijă să justifice acest gest și în planul ideatic, vorbind despre Sima ca „urmaș al unor generații de români luptători pentru libertate” – ce-i drept, bazat pe fapte istorice.
Pe de altă parte, arta lui Sima nu a asimilat niciodată aspectele destructiv-reconstructive ale avangardei și atitudinea interpretată ca „antisocială” a acelui tip de artist. În același timp, arta lui Sima s-a dovedit a fi neafectată de determinările ideologico-politice ale curentelor militante și dogmatice ca neo-proletcultismul sau realismul socialist combătute pe atunci de critica oficială avansată, și a rămas străin și de ridicolul folclorismului larg adoptat în arta românească a erei ceaușiste. Rămânând între limitele confortantului făgaș al postimpresionismului european transmis în context transilvan de generația interbelică a școlii băimărene, denotând astfel un caracter neutru și pacifist pe tărâm ideologic, arta lui Sima era de fapt „pe înțelesul tuturor”. Un peisagist și un artist cu un discurs intimist în interioarele sale sau naturile statice preferate cu flori, sau portretele sale ce denotă accente ușoare expresionistice, Sima va putea fi promovat tocmai pentru arta sa „pacifistă”, liniștită.
Marele sculptor român, căruia i s-a dedicat la Fălticeni o galerie de artă ce-i purta numele, Ion Irimescu, maestru emerit al artei, artist al poporului, pe vremea înființării galeriei de la Zalău fiind președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, vorbește despre Sima în contextul marilor nume ale artei românești și universale. „Pictura lui trăiește din suflet și se adresează cu multă dăruire sufletului omenesc, la fel ca și pictura lui Luchian sau a lui Van Gogh. Apariția lui Sima in pictura româneasca are aceeași înrudire cu apariția lui Gauguin în pictura franceză. Fără studii preliminare, talentul lui Sima a izbucnit la un moment dat ca o flacără vie, ce astăzi strălucește și va străluci întotdeauna pe firmamentul picturii românești, alături de cei mai iluștri reprezentanți ai acestei meserii. Plecat de pe meleagurile Periceiului, acest urmaș al unor generații de români luptători pentru libertate, vine cu sufletul încărcat de o mare cantitate de trăiri și acumulări in mijlocul naturii, care i-au determinat, de bună seamă, acea mare sensibilitate coloristică, ce ne emoționează atât de mult, pe care Sima o dăruiește, fără reținere, fiecărui tablou al său. Ioan Sima este un meditativ și fiecare atingere de pensulă este expresia unui gând, pornit de undeva din străfundurile ființei sale. Așa se explică, poate, abundenta revărsare a acestor palpitante frumuseți coloristice, pe care Sima le așterne cu o măiestrită dăruire pe pânzele sale, concentrând, pe suprafața limitată de rama tabloului, sonorități delicate de culoare, în care se simte fiorul unei lumi ce trece dincolo de pragul obișnuitului. Pictura lui Sima este un imn închinat culorii și luminii. Privind picturile acestui artist, avem întotdeauna impresia că culorile își pierd calitatea lor de materie, rămânând doar ca niște discrete aluzii ale realității, în care vibrează acorduri cromatice pline de vrajă, ce ne duce cu gândul la frumusețea cutremurătoare a doinelor noastre sau a muzicii lui Bach”.
Ne amintim de Sima la 125 de ani de la naștere, cu o suită de autoportrete din colecția muzeului zălăuan și cu o scurtă notă biografică, neuitând nici de cei cărora se datorează în modul concret existența galeriei Ioan Sima la Zalău, și anume ing. George Botezatu, soțul nepoatei lui Sima, aflat într-o postură cu autoritate în plan județean, fiind persoana care a convins sfatul popular despre valoarea proiectului; Maria Pia Badiu, muzeograf pe artă, persoana care a înființat și a dezvoltat colecțiile de artă ale Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, care a selectat și piesele ce urmau a fi donate de Sima, și a realizat expoziția de bază a galeriei; Vasile Lucăcel, directorul muzeului zălăuan pe vremea înființării galeriei, având de altfel formație de artist plastic.
Ioan Sima, 1898- 1985
1898 – 19 decembrie, se naște la Pericei, județul Sălaj
1905 – Școala primară o începe la Pericei, continuând apoi studiile liceale la Șimleu Silvaniei
1916 – Termină liceul, fiind mobilizat in armata austro-ungară la Praga, unde are preocupări artistice
1918 – Se înscrie la facultatea de drept din București, transferându-se în anul următor la Cluj. Concomitent, studiază pictura în atelierul-școală al pictorului Ács Ferenc
1922 – Își ia doctoratul în drept la Cluj
1926 – Obține diploma de avocat, după care își desăvârșește educația artistică la Viena, la școala profesorului Fröhlich, și vizitează muzeele din Italia, Franța, Germania, Ungaria
1930 – Este numit jurisconsult al orașului Cluj. Frecventează între timp Académie de la Grande Chaumière din Paris
1935 – Deschide prima expoziție personală
1939 – Participă la Expoziția de artă plastică ardeleană din Cluj
1946 – Expune la Salonul bănățean la Timișoara, apoi la Cluj, București și peste hotare
1955 – Deschide la București prima expoziție personală
1964 – I se conferă titlul de Artist emerit, organizându-i-se și o retrospectivă amplă la sala Dalles din București
1967 – Participă la expoziția organizată de Société des Artistes Indépendants din Paris, devenind membru societar în 1975
1968 – Este decorat cu ordinul Meritul cultural clasa a II-a
1969 – Distins cu medalia A XXV-a Aniversare a Eliberării Patriei
Expoziție personală la Galerie Ror Volmar din Paris
1973 – Împlinește vârsta de 75 de ani, cu care ocazie i se conferă ordinul Meritul cultural clasa I
1978 – În sala Dalles, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, i se organizează o vastă retrospectivă și i se conferă Ordinul 23 August clasa I
1979 – I se acordă Premiul I si titlul de Laureat al Festivalului Național Cântarea României
1980 – Donează Muzeului Județean Zalău, un număr de 162 de lucrări de pictură și grafică, arhiva personală și biblioteca de artă
1981 – Se deschide in Zalău Galeria de Artă Ioan Sima
1983 – Galeria se extinde cu opt săli pentru găzduirea celorlalte colecții de artă ale muzeului și expozițiilor de artă contemporană. Sima donează alte 40 de lucrări de artă, precum și alte bunuri pentru întregirea colecției
1985 – decedează pe 8 februarie. Este înmormântat la Pericei in cripta familiei.
Szabo Attila, șef secție Artă
