Sfântul Ilie se sărbătorește în fiecare an pe data de 20 iulie. Sfântul Ilie este cinstit de creştini ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.
- În perioada sa pământeană, Sf. Ilie a săvârşit şi păcate, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi, la îndemnul diavolului. Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut în rândul sfinţilor şi l-a urcat la cer într-o trăsură cu roţi de foc trasă de cai albi înaripaţi.
- În cer, Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră şi trăsneşte dracii cu biciul său de foc, pentru a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au pricinuit. Şi, pentru că dracii înspăimântaţi se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streaşina caselor, în turlele bisericilor şi chiar în trupul unor animale, Sfântul Ilie trăsneşte năprasnic, pentru a nu-i scăpa niciunul dintre ei.
- Potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Şi tot de Sfântul Ilie erau adunate plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.
- Femeile duceau în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfinţit, după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură.
- Mărul este pomul Sfântului Ilie, de aceea nu se mănâncă mere până-n această zi. Până la sărbătoarea de Sf. Ilie nu se scutură merele și nici nu se bat unele de altele, căci se fac furtuni mari, tunete, fulgere și piatră.
- Dacă va tuna în ziua de Sf. Ilie, vor seca alunele și toate poamele vor fi viermănoase.
- Dacă în ziua de Sfântul Ilie este furtună, nu trebuie să se deschidă nici uşile, nici geamurile caselor, ca nu cumva să se ascundă vreun diavol ce fuge de furia Sfântului.
- În această zi nu se lucrează de teama pagubelor (trăsnete, ploaie, grindină).
- Tot în această zi se strânge mierea din stupi, se duc fagurii la biserică spre binecuvântare şi se împart de pomană.
Sfântul Ilie fiind cunoscut ca cel ce a adus prin rugăciunea sa seceta asupra poporului din Israel și apoi ploaia care a salvat poporul de la moarte, a ajuns să fie cinstit și ca cel ce aduce ploi. În Liturghier, la slujba care se oficiază la vreme de secetă, întâlnim o cerere în care este redată mijlocirea Sfântului Ilie pentru ploi: „Pentru ca rugăciunile noastre să fie bine primite și precum pe Ilie, oarecând, așa să ne audă și pe noi și să ne miluiască cu ploaie și cu buna întocmire a văzduhului, Domnului să ne rugăm”.
Așadar, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile şi hotărăşte unde şi când să bată grindina. De aceea și în multe sate din Sălaj ziua de Sfântul Ilie este ”ținută” și acum de către omenii credincioși, nu se lucrează la câmp și în special cu fânul:
Sărbătoarea Sfântului Ilie îi sărbătore sfântă, atunci nu să lucră. O fost de aici care o lucrat cu fânu, o făcut fârcitura, o gătat şi apoi o trăznit şi o ars fârcitura. (Şimon Cornelia, Fildu de Sus)
Aici nu lucram de Ilie şi Foca, o zî ţânem noi între ele, în 20 iulie, în 21 să lucră şi în 22 îi Foca, şi asta să ţâne. Nu să lucra la câmp, cu fân, săpat, numa în casă, mâncare şi de astea. S-o întâmplat aici în sat, o fost unu din sat, zâua de Ilie o ţânut, da o zâs că Foca nu a mai ţâne că nu-i aşe mare sărbătore şi l-o treznit şi o murit. Şi altu de Ilie, o fost la fân şi o vinit o vreme gre şi l-o trăznit şi o rămas cinci prunci de el. Astea îs zâle primejdiose, îi bine să le ţâi. (Tiptiş Maria, Fildu de Mijloc)
De Sfântu Ilie nu era voie să lucri cu fânu, anu trecut o murit unu din sat, o pticat din car de Sfântu Ilie, o mărs după baloţi, şi o alunecat di pă car. Noi aşe zâcem, că de aia o murit. (Neaga Dumitru, 1931, Cosniciu de Sus)
De Sf. Ilie nu să mere la fân, la secere, o fost care o mărs şi l-o trăznit, bătrânii o ţânut sărbătorile. (Ţap Veronica, Buciumi)
De Sfântu Ilie să pune rugu lui Dumnezo la portă. Era pă câmp on rug sălbatic care mirose puternic, frunzăle, Rugu lui Dumnezo îi zâce. Atunci nu avei voie să meri pă câmp. (Moise Gheorghe, Cosniciu Sus)
Și amu să țâne zâua de Ilie, să zâce că umblă cu zdiciu şi atunci fulgeră când dă cu el. La noi s-o întâmplat cum treci podu aci în Hida, Deju ş-o făcut o bode cu nişte unguri şi o zâs vecinu: Deju, di ce faci astăzi, că-i zî mare, îi sărbătore. El o zâs: o, că nu o-a trăzni numa a me. Cum s-o coborât di pă ie i-o trăznit bodea şi o stat şi s-o uitat cum o ars. (Morlocan Viorica, Baica)
Olimpia Mureșan, muzeograf
