Sărbătoarea Rusaliilor ocupă un loc central în tradiția populară românească, având o dublă semnificație: religioasă și agrară. În calendarul creștin, Rusaliile marchează Pogorârea Sfântului Duh asupra apostolilor Această sărbătoare subliniază evenimentul biblic al coborârii Sfântului Duh asupra apostolilor, la 50 de zile după Paști. Rusaliile sunt sărbătorite în a șaptea zi de după Înălțarea Domnului și au o semnificație profundă, simbolizând momentul în care apostolii au primit darul Duhului Sfânt, ceea ce le-a conferit puterea de a propovădui și răspândi învățăturile creștine în întreaga lume.
Omul satului tradițional a încercat tot timpul să mențină echilibrul dintre natură, muncă și credință. În mentalitatea tradițională, Rusaliile sunt asociate cu protecția recoltelor și a muncilor agricole, fiind un moment esențial în ciclul agrar, reflectând legătura profundă dintre om și pământ. Sărbătoarea cade la începutul verii, când culturile agricole sunt în plină dezvoltare, iar riscul de secetă, furtuni, dăunători sau alte dezastre naturale este ridicat. De aceea, numeroase ritualuri și obiceiuri practicate de Rusalii au ca scop asigurarea fertilității solului și protecția holdelor de grâu, porumb sau viță de vie
Împodobirea porților cu crenguțe de tei
În tradiția populară se crede că frunzele şi ramurile de tei feresc gospodăriile de fulgere, de grindină şi de duhurile rele. Această credinţă populară poate fi întemeiată pe sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, dacă se are în vedere sfinţirea frunzelor cu aghiazmă, ele devenind astfel purtătoare de har. De asemenea ramurile de tei puse la ferestre și la uși protejează casa de furtuni, fulgere și grindină, considerate pedepse divine.
Astfel, în preajma sărbătorii la toate porțile de intrare în gospodărie se pune câte o crenguță de tei.
„În sara dinainte de Rusalii sau demineața bună să pune crenguță de tei la poartă. Îi întâmpinat Sfântul Duh cu ramuri de tei la portă, io așe știu. În alte părți am văzut că să pune mesteacăn” – Colcer Maria, n. 1941, Ponița, Sălaj, 2025.
„Tătdeauna de Rusalii s-o pus tei la portă, erau doi tei în sat, să aduce crenguță de tei și punem la portă, la șură, pân casă, pă lângă icone” – Bolba Veronica, n. 1941, Hurez, Sălaj, 2025.
Cununile din spice de grâu
Cununile de grâu reprezintă un obicei practicat în duminica de Rusalii, având rolul de a celebra fertililatea pământului și de a asigura protecția recoltelor. Ele simbolizează rodnicia, belșugul și protecția împotriva duhurilor rele. Astfel, se obișnuiește ca în dimineața de Rusalii fetele tinere sau femeile să meargă la holdă și să aleagă cele mai frumoase spice de grâu pentru a împleti cununi. Cununile, după ce sunt sfințite, se pun la prapori, cruci / răstignirile din sat.
„De Rusalii, femeile împleteu cununi, nu fetile, ci femei măritate, da mereu și fete și le arătau cum să fac. Cununile să puneu la prapori, să puneu la răstignire. Alea vechi le lua și le vedem grămadă acolo în biserică, da nu știu ce să făce cu ele” – Bolba Veronica, n. 1941, Hurez, Sălaj, 2025.
„Femei, mai bătrâne, demineața mereu după spice și împleteu două cununi, le răsuceu așe și le legau cu ață pă care le puneu apoi la prapori. Alea stau acolo până la anu. Cununile din anii trecuți să puneu în pruni, acolo lângă biserică și piereu ele în timp, le mâncau pasările, nu să aruncă” – Hadade Lucreția, n. 1956, Ponița, Sălaj,2025.
Cununile de grâu din anii precedenți sunt păstrate sau arse, în funcție de tradițiile și credințele locale. Ele sunt considerate simboluri ale belșugului și protecției. Astfel, cununile vechi sunt arse pentru a elibera energiile acumulate sau sunt îngropate în câmp, pentru a aduce fertilitate solului ori sunt păstrate dacă sunt în stare bună ca obiecte de protecție.
„Cununile rămase de anul trecut să ard și cenușa să pune la flori, la flori în jurul bisericii” – Preot Borz Cristian, n. 1974, Bădăcin, Sălaj, 2025.
Rusaliile erau considerate un moment favorabil pentru colectarea plantelor medicinale cu proprietăți de vindecare. Astfel, de la Rusalii se puteau culege plante folosite apoi în ceaiuri și remedii pentru diverse boli.
Apa sfințită de la Rusalii are o semnificație spirituală profundă. Este numită Aghiasma Mică, considerată ca având efecte protectoare și vindecătoare și este folosită în diverse moduri. Astfel, oamenii își stropesc casele, curțile, anexele gospodărești, grădinile, pentru a le feri de rele, boli și necazuri. Se stropesc ogoarele și holdele, viile, pentru a asigura fertilitatea solului și protecția împotriva dăunătorilor. De asemenea, se stropeau vitele și păsările pentru sănătatea și bunăstarea lor. În unele locuri se obișnuiește să se stropească mormintele, ca semn de respect și pomenire. Apa rămasă este păstrată într-un recipient curat și folosită în momente de cumpănă și boală.
„Cu apa aceie, care îi Agheasma Mică, să stropește pân grădină, pă flori, să țâpă on strop în fântână, să stropesc animalile, tătă agoniseala omului. A doua zî să mere pă unde ai holde și stropești și viile” – Pop Aurica, n. 1952, Bădăcin, Sălaj, 2025.
Izvorul vindecător de Rusalii de la Stârciu
În comuna Horoatu Crasnei, în hotarul satului Stârciu, se află un izvor care ţâşneşte din pământ, ca prin minune, doar înainte de sărbătoarea Rusaliilor. Nimeni nu îşi poate explica fenomenul, aşa că locul a ajuns să fie considerat unul binecuvântat de Dumnezeu, mai ales că aici s-a aflat, în urmă cu sute de ani, o mănăstire. Fântâna Leacului sau Izvorul Îngerului este un loc bine cunoscut de credincioşi, aceştia luându-l cu asalt în fiecare an pentru a asista la izvorârea apei despre care se spune că ar avea proprietăţi tămăduitoare. Locul este considerat sfânt şi mulţi au fost cei care, bolnavi fiind, spun că şi-au găsit leacul în apa Izvorului Îngerului, care iese la suprafaţă doar înainte de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor şi dispare după câteva săptămâni ca şi cum n-ar fi fost. Apa limpede şi dulce iese la suprafaţă în fiecare an numai în preajma Rusaliilor şi curge doar câteva săptămâni. Localnicii din satul Stârciu cred că firul de apă este trimis de Dumnezeu printr-un miracol în preajma marii sărbători a Pogorârii Duhului Sfânt. Izvorul renaște în fiecare an în locul cunoscut de localnici drept La Poiana, la poalele muntelui Meseș, și a fost botezat cu numele de Fântâna Leacului.
„Noi credem că apa are calităţi binefăcătoare. Ştim de la bătrâni că în această zonă, în urmă cu sute de ani, a existat o mănăstire şi de aceea considerăm că izvorul vine ca o binecuvântare de la Dumnezeu. Apa izvorăște înainte de Rusalii și apoi, la câteva zâle seacă iară. Sunt oameni care suţin că s-au vindecat bând din această apă” – Simion Iosif, Stârciu, Sălaj, 2020.,
Biserica nici nu confirmă, nici nu infirmă miracolul de la Stârciu. Mulți din reprezentanții bisericii cunosc fenomenul și consideră că un izvor simbolic, cu o semnificație atât de puternică pentru localnici, este binevenit pentru unitatea oamenilor, pentru tăria credinței lor și pentru un asemenea loc unde rugăciunile aduc pacea și bucuria.
„Noi avem o mănăstire, cu hramu Sfântu Petru și Pavel. De acolo coborâm la izvor. Acolo îi și părău Năchiti, când am fost mnică avem pământ acolo. M-o dus măicuța acolo și mi-o zâs: la Rusalii din izvoru aiesta iesă apă drept în sus ca pă o gură de cantă. Izvorăște în noptea de joia sau vinerea de Rusalii, atunci începe să curgă, da atăta apă cură de numa, apoi, seacă. Ala îi Izvoru leacurilor. Mere lumea multă acolo să-și ia apă, cu căruțe, cu tractore, aia îi bună de leac. Îi zâce Izvoru Lecurilor sau Izvoru Îngerului. Cine ave o bolă sau bube sau altceva mereu în preajma Rusaliilor acolo să ia apă vindecătoare, aceie stă ani de zâle. La on vecin i s-o împietrit ugeru la vacă, oricât tratament i-o făcut veterinarul nu i-o trecut. S-o dus și o luat apă de acolo, o spălat-o de câteva ori și s-o vindecat. S-o vindecat și oameni de ochi, de bube, de tăt felu de boli” – Șerban Maria, n. 1956, Stârciu, Sălaj, 2024.
„Încă de când eram copil ştiam de apa binefăcătoare de la izvor. Mama mea se ducea acolo şi aştepta să izvorească. La acea vreme izvorul ieşea la suprafaţă, de obicei, în noaptea de vineri, dinaintea Rusaliilor. Mama ne aducea şi nouă apa, pentru că spunea că e bună şi ne apără de boli” – Banciu Nicolae, Stărciu, Sălaj, 2021.
„Pă mine apa di la Fântâna Leacului m-a vindecat în urmă cu mai mulţi ani. Eu am avut probleme de sănătate grele. Mi-au apărut două umflături în palme. Erau dureroase şi mari, cam cât o prună. Am luat apă de aici şi vreme de câteva săptămâni m-am spălat cu acea apă, iar umflăturile mi-au trecut” – Panc Vasile, Stărciu, Sălaj, 2020.
În ceea ce privește veridicitatea izvorului, a proprietății apei acestuia și a minunii izvorârii lui doar în preajma sărbătorii Rusaliilor, părerile oamenilor din sat sunt împărțite: unii susțin cu tărie că acest fenomen se întâmplă de zeci de ani încoace, iar apa acestuia a vindecat diverse boli, iar alții spun că apa acestui izvor nu mai are proprietăți vindecătoare din cauza unor oameni care au spurcat acest izvor:
„O fost câțiva ani când n-o mai curs. O fost care o spurcat izvoru, mereu și să dezbrăcau acolo noptea și făceu vrăji, apoi n-o mai curs. O femeie din Buciumi, la ciclu s-o dus acolo și s-o spălat, o spurcat izvoru. Preotu l-o sfințit, l-o curățat și apoi o început să curgă din nou” – Botofan Florica, n. 1950, Stârciu, 2024.
În locul numit La Poiană, acolo unde se află Izvorul Îngerilor, credința oamenilor atrage în continuare sufletele în căutare de liniște interioară, iar cei ajunși acolo își iau cu ei apa binecuvântată. Mai mult decât atât, proprietarul terenului, Iosif Simion, pe care se află izvorul cu proprietăți miraculoase, a hotărât să ridice în zonă o bisericuță frumoasă din lemn care poartă hramul ”Înălțarea Domnului” și unde, cei care vin să-și ia apă pot asista în liniște la slujbele ținute în lăcașul sfânt.
Rusaliile pedepseau femeile care lucrau în săptămâna lor
Cuvantul Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care simbolizează sărbătoarea trandafirilor, dar reprezintă și fetele împăratului Rusalim, despre care se credea ca aveau puteri magice și seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau. În credința populară, Rusaliile sunt spiritele morților care, după ce au părăsit mormintele la Joimari și au petrecut Paștile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ și încep să facă rele oamenilor.
În tradiția populară se știa că Rusaliile sunt trei femei (babe hidoase) sau trei fete (zâne sau iele îmbrăcate în alb – Tudor Pamfle, Sărbătorile la români, Colecția Mythos, Editura Saeculum, București, 1997, p. 24) care umblă atât pe câmp, cât și prin sat și îi pedepseau pe cei care lucrau în săptămâna lor: îi pocesc, îi ologesc, îi orbesc sau chiar le iau glasul. Pentru a preîntâmpina toate acestea, exista credința ca în acele zile oamenii să poarte pelin la brâu și să se spele pe față cu apa sfințită la Rusalii.
Rusaliile să sărbătoreau trei zile, astfel: prima zi de Rusalii, duminica, se sărbătorea toată, ziua, nu se lucra, se mergea la biserică și apoi se mergea la danț. A doua zi se considera sărbătoare, fiind a doua zi de Rusalii, dar nu se sărbătorea de dimineață până seară, ci de dimineață până la ora 12,00 se lucra prin gospodărie, apoi, după ora 13,00 până seara se lucra; a treia zi, de dimineața până la ora 12,00, se sărbătorea, iar apoi, până seara, se putea lucra.
„Ne poveste măicuța ce o pățât o femeie demult, de Rusalii (amu, nu știu dacă îi poveste sau așe o fost). O zâs că femeia ceie s-o dus la târg și o lasat acasă pă fata ei, care era de vro 16 ani. Când o plecat mama fetiței la târg, i-a dat de grijă fetiței ca nu cumva să se apuce să țesă la război, că umblă rusalile și fac rău la cei ce lucrează. După ce o mărs mă-sa, ie o stat ce o stat, și o văzut că alte femei lucră după ace, s-o apucat și ie de lucru, s-o băgat la război și o început să țesă, da era trecut de 12, da ie n-o știut. Deodată s-o pominit în față cu o femeie îmbrăcată în alb, o apucat cu mâna de pept și o întrebat di ce lucră? Fata o zâs că o văzut și alte femei lucrând, de aceea o lucrat și ea. Și i-o zis: io sunt rusalele și, pântu că îi prima dată îți iau mâna stângă și dacă nu-i mai lucra în zilele de Rusalii, atunci după trei ani te vei vindeca, și așa și s-o întâmplat, că peste trei ani fata s-o vindecat. Apoi s-o făcut nevăzută.
Nu să lucra în săptămâna ceie, din Vinerea Rusaliilor și câteva zâle în ceie săptămână. În Vinerea de Rusalii mama me zâce aşe: să nu lucrii mnică că-i mare păcat. Odată am lucrat în gredină, că eram sângură cu pruncii, soţu mi-o murit şi nu joiem să le fac tăte. Sara atăta mi-o fost de rău că am gândit că mor, sâmbătă n-am putut face mnică. În ceie săptămână tăt rău, nu mă putem nici clăti. Am tras oarecât, de atunci, am țânut minte” – Șandor Maria, Crișeni, Sălaj, 2020.
Să țâne de ploie în joia sau miercurea după Rusalii
„La Halmășd o bătut tare gheața, o fost vreme gre, de tăt le-o distrus, demult, pân 1925, înt-o joi, între Paști și Rusale și s-o legat oaminii că n-or mai lucra joile alea, di la Paști și încă două joi după Rusali, așe s-o legat tăt satu, și amu țân și să bagă la beserică. Apoi s-o luat și aici să țâie că erau multe femei vinite din Halmășd și măritate în Aleuș. Ale nu lucrau și să temeu femeile că zâceu că dacă lucră, vine vreme gre. Nu merem la sapă, nu spălam nici hane în joile alea că ne temem că vine și ni le tună” – Opriș Maria, Aleuș, Sălaj, 2020.
„La noi să ţâne de gheaţă, tri mniercuri. Când o fost bătrânii, maica mi-o povestit că o bătut gheaţa înt-o mniercure, aşe o bătut de n-o rămas mnică şi de atunci, nu lucra nime mniercurea, nu mereu în hotar. Amu, de câţiva ani să ţâne tri mniercuri; popa să bagă miercurea la beserică, ca dumnineca, tri mniercuri: o miercuri după Paşti, o miercuri la mnijloc şi o mniercuri după Rusale” – Câmpean Elena, Voivodeni, Sălaj, 2019.
„La noi o fost demult, când trăieu părinţii mnei, povesteu că o vinit o vreme tare gre, aşe o vinit o gheaţă că îţi ajunje până la noda pticiorilor, aşe de multă. Atunci on corator o zâs cătă popa că o bătut în mai multe locuri, o vinit aşe fuior şi i-o zâs că ar hi bine să facă rugăciuni. Popa, bătrânu Calota, o zâs că face dacă îi de acord lumea. Coratoru o mărs din casă în casă şi o anunţat oaminii şi s-o propus să să facă, miercurea după Rusalii, nu a doua zî, că marţa era considerată a treia zî după Rusalii şi era considerată tăt sărbătore oarecum şi în sărbători nu să fac. Nu era voie să lucrii mnică în zâua ceie, o fost care n-o ştiut şi o lucrat, da, îl scote afară. La noi aşe îi şi amu, în miercurea ceie nu să lucră. Să bagă tătdeauna la biserică, nu să lucră nici în câmp, nici în casă. Să zâc acolo rugăciuni. Mama me zâce în veci: tu, să nu lucrii a tria zî de Rusalii că îs tri sărbători ca tri surori” – Șandor Maria, Crișeni, Sălaj, 2020.
Olimpia Mureșan, muzeograf
Bibliografie:
Apostol D. Culea, Datini și munca, Editura Casa Școalelor, Constanța, 1943
Cionca, Nina, Obiceiuri de Rusalii în zona Transilvaniei, în Revista de Etnografie și Folclor, nr. 3–4, 1992.
Ciubotaru, Silvia, Rusaliile – între sărbătoare religioasă și ritual popular, în Anuar de Folclor, vol. VI, Iași, 2005
Cocagnac, Maurice, Simbolurile biblice. Lexic teologic, Editura Humanitas, București, 1993
Mihăescu, Florin, Rusaliile în tradiția populară românească, în Studii și Cercetări de Etnografie și Folclor, București, 1980.
Popa, Daniel, Folclorul religios și sărbătoarea Rusaliilor în tradițiile românești, în Studii Etnologice (2015)
Păcuraru, Ioan, Sărbători și obiceiuri românești, Editura Humanitas, 2015
