În perioada 23 august – 4 septembrie 2021, Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău a reluat cea de-a 11-a campanie de cercetări arheologice la Șimleu Silvaniei, pe dealul Cetate – Varhegy, în cadrul programului ”Cetățile necunoscute ale Sălajului” și ”Sacru și profan la dacii din nord-vestul României”. Situl este unul excepțional ce domină orașul dinspre nord, cu o diferență de nivel de 170 m față de acesta și culoarul râului Crasna. Șondaje și intervenții amatoricești s-au făcut de-a lungul timpului, iar cercetările sistematice au debutat abia în anul 1992 și s-au derulat până în anul 2014, cu intermitențe.
Parteneriatele cu facultățile de istorie din cadrul Universităților din Timișoara și București ne-au furnizat cinci studenți, șantierul derulându-se ca unul școală, cu prezentare de sit și cu activități specifice: trasare, excavare, prelevare și conservare curativă artefacte, desenare planuri și profile excavație, periegheze, vizite la laboratoarele de restaurare/conservare și la depozitele de arheologie și etnografie, ghidaj în expoziția de bază și la Complexul Arheologic Porolissum și prezentare conținut al sălii ”Clio High Tech”.
Echipa de lucru a fost completată cu angajați și voluntari (Daniel Crețu, David Danyi) din Zalău și din Șimleu Silvaniei. Din colectivul de specialiști au făcut parte dr. Horea Pop, Timea Keresztes și Horațiu Cociș – care a asigurat suportul topo și aerofotografic.
În această campanie arheologică au fost trasate, în sectorul de sud-est al incintei medievale, trei unități de cercetare (S1: 8×2,5m; S2: 6×2,5m și S3 4,5×2,5m) orientate N-S. În suprafețele S1 și S2 au fost cercetate resturile unei construcții pe tălpi îngropate, dotată cu cuptor. Cercetarea din acest an a identificat numeroase răvășiri de căutători de comori din sec. 19-20. Totodată s-a constatat că în acest sector nivelările medievale au fost de mai mică anvergură fiind descoperite elemente de la palisada anterioară dacică. A fost descoperit un bogat material osteologic și ceramic, dar și artefacte din metal, mai ales fier, covârșitor medieval (zăbale, cuie, pinteni, catarame, săgeți, aplici, un dinar de la Bela IV). Majoritatea materialelor arheologice dacice descoperite erau în poziție secundară (ceramică, pandantiv ”toporaș” și fibulă romană din bronz, denari romani din argint).
Finanțarea cercetării a fost asigurată de către Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și completată de sponsori inimoși, iubitori ai istoriei locale, șimleuanii Torkos Vasile, Nagy Attila, Balogh Ioan, Szarvadyi Ibolya și Ardelean Nicolae.
Scurt sumar al campaniilor anterioare de cercetare arheologică:
Așa cum am mai precizat, sondaje și intervenții amatoricești s-au făcut de-a lungul timpului, iar cercetările sistematice au debutat abia în anul 1992 și s-au derulat până în anul 2014, cu intermitențe.
Locuirea pe deal începe în bronzul mijlociu, dar cea mai intensă se constată în epoca dacică (sec 1 î.Chr. – 1 p.Chr.). În această perioadă sunt amenajate succesiv trei fortificații din lemn și pământ care barau calea de acces pe șaua de legătură sau înconjura concentric mamelonul superior al dealului. În cercetările arheologice au fost descoperite locuințe, șoproane, cuptoare menajere, vetre de foc, gropi de provizii și rituale. A fost cercetat și un atelier metalurgic în care se realizau și replici fidele ale monedei romane ale vremii.
Inventarul arheologic dacic descoperit este extrem de bogat: veselă dacică, instrumente și ustensile din fier, bronz, lut, piatră, os, accesorii vestimentare și podoabe din fier, bronz și argint, arme și elemente de echipament militar din fier și bronz, monede dacice, celtice, grecești și romane izolate din bronz și argint și două tezaure de monede romane din argint.
Fortificația, care era de altfel reședința aristocratică ce stăpânea și proteja așezarea civilă de la baza dealului, a fost cucerită și distrusă în timpul războaielor daco-romane de la debutul sec. 2 p.Chr. Abia în sec. 11 pe deal este amenajată o altă fortificație, medievală de această dată, cu mai multe faze din lemn și cu două faze din piatră, începând cu sec. 13.
Cetatea din piatră, ridicată din inițiativă nobiliară, avea o incintă cu zid gros de 2,6 m, cu diametre de 30x40m, prevăzută spre NV cu un donjon (turn) cu plan aprox. pătrat (8x8m la exterior și 5x5m la interior), păstrat pe max. 5 m elevație. În interiorul reședinței nobiliare a fost amenajată și o fântână adâncă din piatră cu diametrul de 3 m și mai multe locuințe cu pardoseala realizată din mortar.
Inventarul fortificației medievale, care a funcționat până în sec. 15, este ceramic, dar mai ales metalic: unelte și ustensile din fier, arme (cuțite, vârfuri de săgeți) și elemente de harnașament și echipament militar (fragmente de armuri, zale, pinteni, zăbale), piese de vestimentație (aplici, inele), materiale de construcție (cuie, scoabe), monede ale regilor arpadieni sau din alte centre de emisiuni. Bineînțeles că ne-am confruntat și cu legenda tunelului care leagă cetatea de castelul din centrul orașului, dar e greu să convingi, deși aduci toate argumentele logice și raționale.
Din colectivul care a participat la cercetările arheologice au făcut parte regretatul dr. Mircea Rusu (primul responsabil științific), Horea Pop (actualul responsabil), Bejinariu Ioan, Csok Zsolt, Culic Daniel, Ioana Marchiș, Teodor Taloș.
