Back to all Post

Rusticitas Porolissensis – (re)deschiderea unui vechi dosar arheologic

Paradigma in care s-au desfãșurat cercetările arheologice focalizate pe epoca romană din nord-vestul României, cu referire punctuală la județul Sălaj, a dus la un dezechilibru destul de pregnant între nivelul cunoaşterii factorului militar şi urban (castre auxiliare, elemente ale organizării frontaliere – limes sau mediul civil de la Porolissum – municipium Septiumum Porolissense) respectiv al celui rural. În ultimii 150 de ani, generațiile succesive de arheologi, reprezentați ai diferitelor școli de arheologie, au urmărit îndeaproape dezvelirea și cercetarea unor monumente, puncte cheie ale înțelegerii organizării frontierei romane din nord-vestul Daciei Porolissensis, cu interpretarea diferitelor aspecte precum epigrafia, universul funerar, cronologia, numismatica sau felurite metamorfoze structurale.

 Acest aspect particular al practicării arheologiei romane pe teritoriul județului Sălaj a făcut ca mediul rural, așezările care au un anumit grad de autonomie față de centrele urbane, cu un nivel al dezvoltării mult mai scăzut față de primele, să fie aproape complet ignorate, lucru care se resimte actualmente în special în discuțiile și teoriile legate de economia rurală dezvoltată în teritoriile administrate de romani. Harta de la Fig. 1 ilustrează cele menționate mai sus, indicând atât nivelul la care distribuția spațială a acestor sate este cunoscută, precum și posibilitățile extrem de reduse de a contura organizarea internă și evoluția acestor vici.

Fig. 1. Distribuția spațială a așezărilor romane rurale de pe teritoriul județului Sălaj (suport topografic după Deac, Dana – Liber Pater Frugifer. Un grafitte votif du camp auxiliaire de Romita (Dacia Porolissensis) în Acta Musei Porolissensis, XLI, 2019.

 Așezările rurale romane au reprezentat și încă reprezintă o direcție prolifică de studiu exploatată atât de arheologia vest-europeană, dar și în cadrul altor foste teritorii romane, fie ele vici, pagi, diferite așezări nucleate, simple ferme sau villae. Preocupările legate de acest subiect pe teritoriul județului se opresc la câteva cazuri punctuale, majoritatea reprezentând identificări la suprafață prin mijloace perieghetice, descoperiri întâmplătoare realizate în urma lucrărilor agricole, cercetări arheologice realizate la începutul secolului al XX-lea, într-un singur caz o asemenea așezare fiind exploatată științific în mod sistematic, prin metode arheologice moderne, precum și prin diferite prospecții non-invazive ale solului și subsolului, totalizând doar șase asemenea puncte care pot fi atribuite, unele cu mai mare grad de certitudine decât altele, acestui tip de habitat rural.

 Pentru a ilustra această înșiruire, menționăm aici așezările rurale de la Bercea (comuna Sânmihaiu Almașului) sau Răstolțu Deșert (comuna Agrij) a căror prezență este semnalată și verificată prin fragmente ceramice identificate la suprafața solului, Dragu (comuna Dragu) cu multiple puncte identificate în urma lucrărilor agricole, unde au fost descoperite inclusiv monumente romane, respectiv Gârbou (comuna Gârbou) sau Sânmihaiu Almașului (comuna Sânmihaiu Almașului) unde au fost realizate sau sunt în desfășurare cercetări arheologice.

 Cele mai vechi menționări ale unor cercetări repetitive în cadrul unei așezări rurale romane au ca subiect localitatea Gârbou. Aici, acoperită parțial de structura castelului familiei Haller din localitate, în anul 1912, prin strădania arheologului maghiar Buday A.,  a fost dezvelită o structură de piatră care indică existența unei instalații termale de mari dimensiuni. Dată fiind suprafața cercetării, precum și restul cercetărilor din zonă, putem considera că structura identificată de Buday face parte dintr-un ansamblu mult mai mare. Tot aici a fost identificată și o plachetă inscripționată pe trei fețe care atestă în zonă prezența unui medic oculist. De altfel, potențialul arheologic roman al zonei este îmbogățit și de alte descoperiri mai vechi precum o iscripție (CIL III 7641) sau tezaurul monetar compus din  27 de piese (Vespasianul – Elagabalus) identificat în 1877.

Dacă în cazul exemplului așezării rurale de la Gârbou avem păstrate o serie de date relevante pentru localizarea spațială, respectiv pentru tipurile de structuri posibil identificabile în astfel de centre rurale, în cazul multiplelor puncte de la Dragu lucrurile sunt puțin mai neclare. Actualmente, nici unul dintre punctele menționate în literatura de specialitate nu mai poate fi identificat cu certitudine pe teren. Din descoperirile făcute în deceniile precedente, putem afirma faptul că localitatea Dragu reprezintă un punct central în cadrul lumii rurale din nord-vestul Daciei Porolissensis, aici fiind identificate nu mai puțin de trei monumente sculpturale: un perete posterior de aedicula funerară, un relief mithraic, respectiv un vultur.

Fig. 3. Perete posterior de aedicuala funerară descoperit la Dragu în punctul Dealul Țibenii sau Țibenea (foto Dan Deac, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău).

            Dat fiind faptul că datele avute la dispoziție, deși pot fi considerate spectaculoase nu sunt suficiente, s-a considerat o necesitate derularea unui program de cercetare sistematică care să aibă în prim-plan identificarea și stabilirea distribuției spațiale a acestor așezări rurale, precum și investigarea lor într-o măsură exhaustivă, utilizând atât o metodologie non-invazivă, precum și cercetări arheologice care să stabilească în principal elementele de habitat, stratigrafia și cronologia acestor așezări.

            Dintre punctele identificate anterior pe teren, poate cel mai interesant exemplu de până acum este așezarea de la Sânmihaiu Almașului – Dealul Bogatului. Amplasată pe a doua terasă a Văii Sântă Măriei, așezarea a fost inițial identificată prin cercetări perieghetice de suprafață, cantitatea de ceramică fiind una extrem de ridicată, un fapt cu totul neobișnuit pentru acest tip de habitat roman, cel puțin în aria geografică avută în vedere.

 

Fig. 4. Punctele cu densitate ridicată a ceramicii calculate prin metoda Kernel Density Estimation (Horațiu Cociș, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău)

În mod firesc, suprafața a fost supusă ulterior unei serii de scanări geo-magnetice non-intrusive pentru a identifica ce tip de anomalii presupune acest sit de factură rurală romană, dar și pentru a putea planifica suprafețele de cercetare arheologică necesare probării anomaliilor.

Surpriza a fost ca, în urma cercetărilor geo-magnetice, să nu apară anomalii firești precum ziduri ci, mai degrabă, diferite mici structuri de chirpic și lemn, tălpi de piatră, posibil o serie de locuințe semi adâncite și, în periferia așezării, anomalii care momentan sunt interpretate ca fiind o serie de cuptoare (de ars ceramică, menajere?). În cadrul a două campanii de cercetări arheologice, prima dintre ele fiind un diagnostic intrusiv pentru definirea unei anomalii, iar a doua fiind începutul cercetării sistematice (în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca), au fost probate două zone alăturate care conțin anomalii magnetice vizibile.

Scopul acestei cercetări aplicate este de a reliefa concret tipul de habitat, organizare internă, respectiv elementele de cronologie, aspectele legate de consumul și producția ceramicii, dar și aspecte cotidiene precum alimentația, toate acestea vizând conturarea lumii rurale romane din nord-vestul provinciei Dacia Porolissensis.

Încă din primele două campanii, rezultatele obținute au fost destul de interesante, în special în ceea ce privește structurile, cronologia, stratigrafia, dar și ceramica. Astfel, în urma celor două suprafețe de 5x5m a fost identificată o locuință realizată dintr-o tehnică mixtă, având o talpă de piatră pe care s-a ridicat elevația de lemn și chirpic. Potrivit cercetării, acoperișul era cel mai probabil realizat în două ape, fiind acoperit cu țigle și olane. Sub acest nivel au fost identificate o serie de bârne și gropi de stâlp care par a aparține unei faze de anterioare, fără piatră.

Fig. 5. Anomalii magnetice din cadrul așezării rurale romane de la Sânmihaiu Almașului – Dealul Bogatului (Cristian Ardelean, Muzeul Național al Banatului / Horațiu Cociș, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău).         

                                                            Potrivit materialului databil, așezarea începe să funcționeze încă din primele decenii ale secolului al II-lea d. Chr., până spre finalul celui de-al III-lea, aceste aspecte urmând a fi rafinate în campaniile viitoare. Planimetria acestei așezări a fost reliefată doar prin mijloace geo-magnetice, fiind aparent vorba de o așezare de aproximativ 1,5 ha. Nu putem încadra momentan tipologic așezarea însă pare să aibă mai multe concentrații de anomalii, echivalente datelor reieșite din estimările densității ceramicii de la suprafața solului.

            Fig. 6. Conturarea locuinței romane din așezarea rurală de la Sânmihaiu Almașului – Dealul Bogatului, campania 2020 (foto Horațiu Cociș, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău).

Informațiile preliminare legate de ceramica utilizată de acești vicani indică faptul, cunoscut și afirmat de altfel, a unei producții de import, dar și a unei producții zonale, având de-a face cu imitații locale ale unor tipuri ceramice din atelierele ceramice din Gallia.

Fig. 7. Cele două faze arheologice suprisnse în cadrul cercetării din 2020 (foto Horațiu Cociș, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău).

Ceea ce a surprins a fost cantitatea ridicată de materiale arheologice databile identificate în cadrul acestei cercetări. Menționăm aici în special cele trei monede și trei fibule, precum și alte artefacte legate de procesul de construcție – piroane, cuie sau scoabe.

Fig. 8. Monede și o fibulă argintată identificate în cadrul cercetărilor arheologice din așezarea romană rurală de la Sânmihaiu Almașului – Dealul Bogatului (foto Horațiu Cociș, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău).

dr. Horațiu Cociș

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2020. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X