sau cum își îngrijeau părul fetele din satul tradițional sălăjean
Pentru a avea părul frumos, sănătos și strălucitor, fetele din satul tradițional apelau la tot felul de practici care să le ajute să își îngrijească părul. Una dintre acestea avea loc în ziua de Sântoader. În sâmbăta zilei lui Sântoader, fetele erau implicate într-un ritual de spălare a părului, când se folosea un decoct de iarbă mare, busuioc, mentă, calapăr, cimbrișor, leuștean și stroh de fân. Dis-de-dimineață, fetele mergeau în grajd adunând strohul de fân din ieslea cailor, acesta având acum puteri miraculoase. Ritualul spălării părului avea o semnificație deosebită: cel al trecerii fetelor de la copilărie la adolescență, deci a schimbării statutului de vârstă. Când fetele se spălau, în mod ritualic, foloseau și energia sonoră a cuvântului rostit:
Colecția MJIAZ
„Toadere, Sântoadere,
Dă părul cailor,
Să-l poarte fetele.
Dă cosița fetelor,
Cât cozile iepelor,
Să crească lungă ca ața,
Moale ca mătasea”.
Astfel calul, care a întruchipat întotdeauna măreția, lumina, fiind și simbolul frumuseții desăvârșite, precum și al ascensiunii tinereții, era acum invocat și pentru ca fetele să capete o podoabă capilară deosebită, ca să fie mereu îndrăgite de către băieți. Cei care se scoală cu noaptea în cap în dimineața zilei de Sântoader și își spală părul înainte de a răsări soarele, deci înainte de a-și scoate Sfântul Toader caii la păscut, vor avea motive de bucurie, căci se spune: ”Cresc cozile fetelor/Cât cozile iepelor/ Pletele flăcăilor/ cât coamele cailor”. Alteori, în apa pentru spălat se pune cenușă, existând credința că duhurile vor veni și se vor răcori cu această apă. Se mai adaugă diferite ierburi puternic mirositoare ca: mentă, busuioc, cimbrișor, fân etc. și asta nu doar pentru creșterea părului, ci și ca fetele să fie totdeauna frumoase, îmbujorate și atrăgătoare ca florile. Apa rămasă după spălatul părului trebuia turnată în ieslea cailor, la flori sau la un gard. Când se toarnă apa se spune: ”Câti pari sunt la gard/Atâția pețitori să-mi vie!”. În unele sate, sâmbăta Sântoaderului este ziua când fetele (trecute de 14 ani) își despart părul cu cărare la mijloc, semn că pot să fie introduse de feciori în ”danț”.
Colecția MJIAZ (Preoteasa)
”De Sfântu Toder, aşe era obiceiu la noi în Cutiş, ca în zâua ceie să să spele fetile pă cap cu lemn de corn, lemn dulce şi răchită să aibă păru fain, ca cozâle cailor lui Sântoder. Punem o oală de leşie, o hierbem de sara cu lemnile alea şi ne spălam cu leşia aceie pă cap şi merem la beserică” – Pantea Emilia, Cutiş, 2015.
”Fetile, de Sântoder, ca să aibă păru fain ca cozâle cailor să spălau pă cap. Merem în pădure şi aducem lilion, îi roşietic la frunză, tufă, răchită, plop, prun uscat, crengută de alea. Punem o oală cu cenuşe pă foc şi punem crenjile alea acolo şi după ce fierbe o luam jos şi o lăsam să să limpezească şi cu apa ceie ne spălam pă cap în demineaţa de SânToder, devreme, să avem părul frumos” – Tiptiş Maria, Fildu de Mijloc, 2018.
”În zâua ceie, atunci să spălau fetile pă cap și-ți puneu on hir de cosâță să aibă cosâță lungă. Să spălau cu apă di pă corn și di pă salcie, să aibă păru lung ca salcia” – Moga Ioan, Preoteasa, 2022.
”Fetile să spălau pă cap cu creangă de corn, iadără din pădure. Astea să aduceu cu o sară înainte, vinerea, să hierbeu alea în apă și cu apa ceie te spălai pă cap, să aibă păr fain” – Anuța Șitoarului, Preoteasa, 2022.
Colecția fam. Bodea, Iaz
Un alt obicei interesant legat de întreținerea părului fetelor era tot la Sântoader când se folosea leșia de mesteacăn (mestecăniță) cu care fetele ”să leșieu” (se spălau pe păr) ca să le crească părul. Tot atunci și tot în același scop se foloseau nuielele de corn, iadără și liuar, plante care se fierbeau și cu acea apă se spălau pe păr în dimineața de Sântoader, devreme, înainte de a ieși caprele la păscut. Dacă aceasta se făcea după ieșirea caprelor din sat, acestea ar fi întors vraja, efectul fiind încetarea creșterii părului.
Fotografii din colecția MJIAZ, colecția familiei Bodea – Iaz, colecția familiei Gancea -Ratovei.
Olimpia Mureșan, muzeograf
Chirilă Sofia, Ratovei, 1968
