„D-voastră nu cunoașteți țăranul român, dacă vorbiți așa! Ori îl cunoașteți din cărți și din discursuri, și atunci e mai trist, fiindcă vi-l închipuiți martir, când în realitate e numai rău și prost, și leneș!” e replica care deschide romanul Răscoala (1932) de Liviu Rebreanu, expunând sintetic perspectiva boierească asupra țăranului român din regat, la începutul secolului al 20-lea. Putem, oare, cunoaște țăranul și lumea lui, limitându-ne doar la consultarea perspectivelor celor care vorbesc despre „el”, fie în termeni depreciativi, precum acest personaj, fie în termeni apreciativi-idealizanți, precum o întreagă tradiție etnografică, istorică și literară? Dacă în prezent, „țăranul” și lumea țărănească sunt mult mai vizibile și accesibile, fiind parte esențială din producția discursurilor despre „sine”, lumea țărănească și mai ales despre „țăranii de altă dată”, veacuri la rând a fost „tăcut”, alții vorbind despre el, sau a atras atenția asupra sa și a problemelor sale prin răbufniri violente care zguduiau ordinea socială și transmiteau într-o manieră brutală nemulțumirile și dorințele sale. Dincolo de nemulțumirile și doleanțele pe care le comunică, astfel de explozii de violență țărănească scurt-circuitează imaginea de talpă cuminte a țării pe care o construiesc și răsconstruiesc cu precădere cei școliți și preocupați de un bine public generic.
Țăranul și cultura țărănească tradițională reprezintă fundamentul reprezentărilor și ipostazierilor identității naționale românești, dominând în continuare imaginarul popular, când vine vorba de producția culturală de masă, instituționalizată sau nu. Încă din veacul al 19-lea, când se pun bazele discursului identitar național și a reprezentărilor aferente, țăranul este adus în prim-plan și prezentat ca depozitar al „ființei neamului”, iar cultura țărănească, materială și imaterială, este considerată cultura națională prin excelență. Prima jumătate a secolului al 20-lea consolidează această postură, depotrivă prin producția științifică și artistică, făcând din țăran și cultura țărănească temelia identității naționale până în prezent, iar multe din trăsăturile esențialiste atribuite țăranului român și lumii acestuia s-au împământenit ca veritabile clișee cu largă circulație inclusiv în zilele noastre. Țăranul a devenit un reper fundamental nu doar în discursul naționalist, mai vechi sau mai recent, ci și un model pentru unele discursuri ecologiste, precum și o sursă de inspirație pentru mulți creatori de artă contemporani, fiind prezent nu doar în manifestările culturale de sorginte populară, ci și în anumite forme artistice alternative și mainstream de sorginte urbană. Un aport esențial în acest proces l-au avut științele folclorului, după cum sublinia antropologul Vintilă Mihăilescu într-un articol, etnologia românească a iubit și apărat țăranii încă de la începuturi, iar țăranii au ajuns să o îndrăgească de asemenea. Povestea țăranului român și a lumii sale ne apare, privită prin prisma acestui proces și a producției culturale aferente, o poveste fericită, cu puternice tușe idilice și bucolice. Țăranul pare un răsfățat al culturii românești și al societății care produce și consumă această cultură.
Doar că, dacă lărgim puțin perspectiva asupra țăranului și a lumii țărănești, istoria socială scoate la iveală o postură paradoxală a țăranului real, de dincolo de icoana istorico-etnografică pe care au țesut-o și o țes cu multă migală și venerație generații de intelectuali și politicieni. După cum arăta recent istoricul și antropologul clujean, Constantin Bărbulescu, într-o excelentă lucrare, rapoartele medicale din ultimele decenii ale secolului al 19-lea și primele două decenii ale secolului al 20-lea, expun o imagine radical diferită de cea care reiese din descrierile etnografice și dintr-o bună parte din literatură, evidențiind sărăcia și mizeria în care trăiau marea majoritate a țăranilor din Moldova și Valahia. Această realitate socială este consemnată în toate anchetele economico-sociale ale vremii, „situația catastrofală în care trăiau locuitorii satelor” (Murgescu, 2010: 125), fiind analizată și explicată și în unele scrieri științifice ale vremii, dintre care se remarcă ampla lucrare Neoiobăgia. Studiu economico-sociologic al problemei noastre agrare (1910) scrisă de C. Dobrogeanu-Gherea. Mare parte dintre foștii clăcași nu aveau cum să supraviețuiască fără să lucreze pe pământurile moșierești, în special la câmpie și în acele zone de deal unde existau moșii întinse, sau fără să migreze sezonier la câmpie, în căutare de lucru. „În medie, 48% dintre foștii clăcași din regiunea de deal nu au primit suficient pământ (ei reprezentând 27% din totalul țăranilor din regiune), la câmpie, 80% dintre foștii clăcași au primit loturi nesatisfăcătoare (67% din totalul țăranilor din regiune)” (D. Chirot, 2002: 207).
Iar acest tablou social-economic este completat de o serie de răscoale și răzmerițe țărănești care au culminat în 1907 cu marea răscoală țărănească care, timp de aproximativ trei luni, a zguduit Moldova și Valahia (Murgescu 2010: 124). Acest eveniment central și esențial pentru înțelegerea modernității țărănești din regat este subiectul expoziției pe care o propune Muzeul Județean de Istorie și Artă-Zalău, pornind de la albumul „1907” realizat de ilustratorul Aurel Jiquidi în 1957, cu o prefață semnată de Tudor Arghezi, completat de fragmente și imagini din presa vremii, puse la dispoziție de istoricul Mihai Burcea, cercetător la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului și de o foarte scurtă prezentare a răscoalei realizată de Irina Marin, profesoară la Universitatea din Utrecht (Olanda) și autoarea impresionantei lucrări Peasant Violence and Antisemitism in Early Twentieth Eastern Europe, publicată în 2018 la prestigioasa editură Palgrave Macmillan. Prin această expoziție ne propunem atât să reamintim momentul 1907, oferind privitorilor o sinteză a răscoalei în sine, cât și o reînnoire a perspectivei asupra acestui eveniment, prin evidențierea unor contribuții științifice recente asupra răscoalei și a „chestiunii țărănești”. Expoziția de pe gardul Secției de Istorie Vasile Lucăcel, din Strada Unirii nr. 9, va fi completată de o serie de materiale care sintetizează cu scopul diseminării către publicul larg, rezultate ale unor cercetări recente în domeniul istoriei, istoriei literare sau sociologiei. Istoricul literar clujean, Cosmin Borza, își aduce contribuția la acest demers printr-o inventariere sintetică a literaturii dedicată evenimentului, pornind de la primele scrieri din anii imediat următori ai răscoalei, până la literatura realismului socialist din perioada comunistă. Celor interesați să exploreze mai în detaliu tematica, li se va pune la dispoziție în curând un material care inventariază succint textele și sursele disponibile, începând de la scrierile clasice ale lui Ion Luca Caragiale, 1907 din primăvară pânăꞌn toamnă (1907) sau Radu Rosetti, Pentru ce s-au răsculat țăranii (1907), până la texte recente care reexaminează răscoala, cauzele și urmările sale, din diferite unghiuri și perspective.
Revizitarea acestei teme reprezintă și o modalitate de a aduce în atenția publicului larg o ipostază și o dimensiune esențiale pentru înțelegerea istoriei țărănimii și a lumii țărănești autohtone, fără de care imaginea despre lumea țărănească de altă dată nu este doar incompletă, ci, în multe cazuri, falsificată și transformată într-un bâlci publicitar cu cârpeli etnografice.
Referințe:
Constantin Bărbulescu, România Medicilor. Medici, țărani și igienă rurală în România de la 1860 la 1910, Editura Humanitas, București, 2015.
Daniel Chirot, Schimbare socială într-o societate periferică. Formarea unei colonii balcanice, Editura Corint, București, 2002.
Valer Simion Cosma, ”Inventing the Romanian Peasant in Transylvania during the Nineteenth Century” în Ruralism and Literature in Romania, eds. Ștefan Baghiu, Vlad Pojoga, Maria Sas, Editura Peter Lang, Berlin, 2019.
Constantin Dobrogeanu-Gherea, Neoiobăgia. Studiu economico-sociologic al problemei noastre agrare, 1910.
Irina Marin, Peasant Violence and Antisemitism in Early Twentieth Eastern Europe, Palgrave Macmillan, 2018.
Vintilă Mihăilescu, ”Autochthonims and National Ethnology in Romania”, în Sofia Academic Nexus. How to Think about the Balkans: Culture, Region, Identity, CAS Working Papers Series, Sofia, Issue 1, 2007.