Back to all Post

Pumnalul de bronz de la Pericei

În urmă cu puțin timp un cetățean pasionat de detecția de metale ne anunța descoperirea unei piese de metal într-o zonă aparent lipsită de potențial arheologic din localitatea Pericei. Spre lauda sa a reușit să-și stăpânească „emoția descoperirii” și a lăsat piesa la locul ei fără să o deranjeze. Acest fapt a permis o recuperare în cele mai bune condiții a obiectului arheologic de către specialiști de la muzeul din Zalău. Pentru arheologi a fost importantă în egală măsură descoperirea piesei – un pumnal de bronz, dar și cunoașterea contextului în care aceasta a apărut. Dacă cetățeanul respectiv ar fi continuat să sape, acest context ar fi fost iremediabil distrus, iar o serie de observații efectuate în timpul cercetărilor arheologice ar fi devenit imposibile.

 

Cercetarea ne-a permis să constatăm că pumnalul a apărut într-un mormânt. Este vorba despre un mormânt de incinerație. În urmă cu circa 3500 de ani defunctul a fost incinerat, iar o parte din oasele arse și cenușa au fost adunate și depuse într-un vas. Vasul acoperit cu un capac a fost îngropat, iar peste mormânt a fost ridicată o movilă care astăzi măsoară circa 10 m în diametru și în jur de un metru în înălțime. Deasupra mormântului, înainte de a finaliza ridicarea movilei, a fost pus pumnalul de bronz și resturile unui alt vas. Oasele umane arse au fost analizate, însă informația antropologică o vom furniza în alt material.

Pumnalul a fost realizat din bronz prin turnare. Are lungimea de 17,50 cm la care se adăuga și mânerul ce se prindea de lamă cu ajutorul a cinci nituri de bronz, astfel că ajungea la peste 25 cm lungime. Tipul de pumnal de bronz descoperit la Pericei nu este caracteristic pentru produsele metalurgiei bronzului din partea de vest a României. În urmă cu 3500 de ani asemenea pumnale erau realizate în ateliere din Europa Centrală, de la vest de Dunăre și reprezentau un atribut al războinicilor acestei zone. În estul Bazinului Carpatic se regăsesc mai rar. Și totuși cum a ajuns în zona de astăzi a Sălajului unde se află localitatea Pericei?

Piesele de bronz nu circulă singure, ci sunt purtate de indivizi. Există indicii solide că acest războinic ar fi ”străin” de această zonă. Și acest lucru este indicat nu doar de arma cu care a fost îngropat, ci și de tipul de monument funerar ridicat peste mormântul său. Pe la mijlocul mileniului II î. Chr., grupuri de populație originare din Europa Centrală pătrund treptat spre zonele actuale din Câmpia Tisei și regiunile învecinate. Trăiesc împreună cu populația acestor zone, iar din amestecul cu aceștia se nasc populații noi. Individul ce s-a înmormântat la Pericei este unul dintre acești ”nou-veniți” care ține să-și imortalizeze originea prin acest tip de monument funerar ce nu era caracteristic populației locale de atunci, iar apartenența la elita războinică este subliniată prin depunerea pumnalului peste urna cu resturile incinerate.

                                                                        Dr. Ioan Bejinariu, cercetător știiințific

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2022. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate