La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, ţara noastră avea să intre în sfera de infuenţă a U.R.S.S. Încă din timpul războiului, Stalin afirma, şi dădea de înţeles aliaţilor, că acest război va fi altfel şi că imperiul sovietic îşi va impune propriul său sistem, până acolo unde va ajunge armata sa. Cu toate că Iuliu Maniu şi ceilalţi lideri ai partidelor istorice au sperat, până în ultimul moment, în ajutorul S.U.A., Angliei şi Franţei, acest lucru nu s-a întâmplat, Europa fiind împărţită în sfere de influenţă. Din păcate, ţara noastră a căzut în sfera de influenţă a imperiului sovietic, condus de către dictatorul Stalin, care a reuşit să-şi impună regimul şi în România, până în anul 1947, cu ajutorul Partidului Comunist Român, un partid minuscul ce nu avea decât aproximativ 1.000 de membri, la 23 august 1944.
Comunizarea României a început, în fapt, odată cu impunerea de către sovietici și instalarea la putere a guvernului pro-comunist condus de Petru Groza. În acest context, și în județul Sălaj a început procesul de „epurare” a elitei interbelice, fiind schimbați din funcție prefectul județului, dr. Augustin Pintea, inspectorul școlar general, Ioan Ardeleanu Senior, precum și o serie de funcționari și primari care nu erau de acord să se înscrie în Partidul Comunist din România.
Un alt moment important în procesul de comunizare a României l-a constituit arestarea marelui om politic Iuliu Maniu, președintele P.N.Ț., și a celorlalți lideri marcanți ai partidului, printre care se găsea și secretarul general adjunct al partidului, Corneliu Coposu, urmată de desființare partidului. Arestările au continuat și în cadrul organizațiilor județene, în Sălaj fiind arestat, printre alții, învățătorul Zaharia Bărdașiu, casierul organizației P.N.Ț.
Au urmat alte valuri de arestări ale elitei sălăjene, ale preoților, dascălilor, țăranilor care se împotriveau la colectivizare și ale celor care făceau parte din grupurile de rezistență anticomunistă.
În data de 15 august 1952 au fost arestați toți cei care scăpaseră până la momentul respectiv doar cu amenințări, arestări și interogatorii la Securitate, terorare psihică și fizică, după care au fost eliberați. Acum au fost arestați și condamnați, printre alții, Ioan Ossian, Ioan Ardeleanu Senior, Zaharia Bărdașiu, Dumitru Ilea, Grațian Crăciun Mărcuș, protopopii greco-catolici Ilie Călăuz, Liviu Trufașiu, Ștefan Răcășan și Alexandru Cădar.
Protopopul-martir Ilie Călăuz (1884-1952)
S-a născut la 20 iulie 1884 în localitatea Gârdani, plasa Cehu Silvaniei, care aparținea Sălajului istoric, din părinții Ștefan și Paraschiva, născută Marchiș, țărani săraci care lucrau pe moșia marelui proprietar Blomberg Ludovic. A absolvit Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Gherla în anul 1909. În anul 1910 s-a căsătorit cu fiica preotului Alexandru Florian Butașiu din Satu Mare, fiind hirotonit ca preot la 10 aprilie același an. La 5 ianuarie 1911 a fost numit ca preot în parohia Crasna, unde a păstorit 6 ani. În anul 1917 preotul Ilie Călăuz a fost transferat în parohia Motiș, lângă Cehu Silvaniei, unde a păstorit până în anul 1922. În anul 1922, organizându-se parohia Cehu Silvaniei ca parohie de sine stătătoare, având și filia Ulciug, preotul Ilie Călăuz a fost numit paroh. În anul 1926 a fost numit protopop, cu dreptul de a purta brâu roșu. I s-a încredințat Oficiul protopopesc districtual Oarța de Jos, la care în anul 1930 s-a anexat districtul protopopesc Băsești. Astfel, s-a format districtul plasei Cehu Silvaniei, care aparținea noii episcopii de Maramureș și avea în componență 26 de parohii și 16 filii. Poate cea mai importantă realizare a protopopului Ilie Călăuz rămâne biserica din Cehu Silvaniei. În anul 1938, construcția bisericii era definitivată și împodobită cu altar, cu catapeteasmă și amvon, lipsind doar pictura. A fost binecuvântată la 25 septembrie 1938. Având trecut politic în cadrul partidelor istorice, considerate de către comuniști „reacționare” și împotriva regimului de „democrație populară”, în realitate totalitar comunist și ateu, la 16 decembrie 1949 protopopul Ilie Călăuz a fost chemat la Securitate pentru a da o serie de declarații, iar la 12 noiembrie 1951 i s-a deschis dosar de verificare. În data de 15 august 1952 a fost arestat și dus la Penitenciarul din Satu Mare. Din păcate, în urma presiunilor fizice și psihice la care a fost supus în cadrul anchetei, în noaptea de 25 septembrie 1952, pe când se afla închis la Penitenciarul din Satu Mare, a trecut fulgerător la cele veșnice, probabil în urma unui infarct, la vârsta de 68 de ani.
Preotul-martir Ilie Borz (1912-1952)
S-a născut în satul Ratovei, din părinții Florian și Maria, care erau agricultori. După absolvirea studiilor teologice a fost hirotonit și și-a început cariera preoțească în satul Bobota, iar după 6 luni cedează parohia, care era foarte numeroasă, unui preot cu familie și preia parohia Drighiu și filia Aleuș. Până în anul 1948, la desființarea bisericii greco-catolice, reușește să construiască noi lăcașuri de cult în ambele sate. După interzicerea cultului greco-catolic, a refuzat trecerea la ortodoxie și a continuat să predice clandestin în localitatea Drighiu și în satele vecine. Reușește să scape de prima încercare de a fi arestat, în decembrie 1948, și se ascunde la cumnatul fratelui său din Bobota, iar după două luni, fiind legitimat de către organele de Miliție, știind că este urmărit de către Securitate, revine în zona Drighiului. Ascuns prin păduri și pe la casele oamenilor, continuă să oficieze în clandestinitate. Tot acum se întâlnește și cu conducătorii grupului de rezistență anticomunistă condus de Alexandru Țicuș, iar la începutul anului 1950 se predă autorităților, fiind inclus și el în lotul grupului „Țicuș”. Condamnat la 4 ani de închisoare, a decedat în temnița comunistă de la Aiud, în august 1952.
Preotul-martir Teofil Băliban (1906-1964)
S-a născut la 9 mai 1906, în casa parohială din Băsești, din părinții Antoniu Băliban, preot greco-catolic și Terezia, învățătoare. A absolvit Facultatea Teologică din Gherla, după care a fost hirotonit în parohia Marca, unde a păstorit până în anul 1940, refugiindu-se în urma Dictatului de la Viena. A fost și profesor catehet la Școala Normală de Fete din Șimleu Silvaniei (1928-1940), la Liceul din Beiuș (1940-1943) și la Liceul Carmen Sylva din Timișoara (1943-1945), după care se stabilește la Cluj. În anul 1948 este arestat și reținut doi ani fără mandat. După eliberare își găsește cu greu un loc de muncă, la o școală de copii cu handicap, ca magazionier, fiind urmărit tot timpul de către Securitate. Este arestat din nou în anul 1956 și condamnat la 25 de ani de temniță grea, prin sentința Tribunalului Militar din Cluj. Este supus unui regim de exterminare fizică și psihică, la fel ca toți ceilalți deținuți politici, în închisoarea din Gherla și, apoi, în cea de la Aiud, unde sfârșește după 8 ani de detenție, în ziua de 13 februarie 1964, cu numai două luni înainte de amnistia generală a deținuților politici, impusă de către Occident.
Protopopul-memorandist Aurel Bilțiu (1865-1959)
Memorandist și semnatar al Unirii Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918, preotul Aurel Bilțiu se înscrie, la loc de cinste, în galeria marilor personalități pe care Valea Someșului le-a dat țării. S-a născut în data de 6 iunie 1865 la Hăjdata, Gherla, ca fiul al lui George şi Maria Bilţiu. A absolvit Seminarul Teologic din Gherla în anul 1888, an în care a fost hirotonit şi repartizat ca preot în parohia Rus, pe atunci comitatul Solnoc-Dăbâca. La numai câţiva ani de la instalarea sa ca preot are loc cea mai amplă mişcare naţională românească de protest din Transilvania, mişcarea memorandistă. Tânărul preot Aurel Bilţiu a făcut parte din delegaţia celor 300 de fruntaşi români care a dus Memorandumul la Viena, în iunie 1892. În anul 1948 a refuzat să treacă la ortodoxie, iar în „noaptea moşierilor”, cum a fost numită noaptea de 2/3 martie 1949, când s-a pus în aplicare decretul 83/1943 de deportare a marilor proprietari, a fost expluzat, din nou, şi trimis cu domiciliu obligatoriu la Dej. I-au fost confiscate toate proprietăţile şi averile şi a rămas fără niciun mijloc de existență, deoarece i s-a tăiat şi pensia de preot, care i se cuvenea din plin, după 61 de ani de preoţie. A decedat la Dej, în anul 1959, la venerabila vârstă de 94 de ani, fiind înmormântat în cimitirul de pe Dealul Florilor din Dej, alături de soţie şi fiul său, Valeriu.
Protopopul Cornel Oțiel (1887-1975)
S-a născut la 20 mai 1887 la Teiuş, din părinţii Vasile şi Maria Oţiel. A absolvit cursurile Facultăţii de Teologie din Blaj în anul 1910. Un an de zile a fost catehet în Budapesta, iar după căsătoria cu Silvia Pop, fiica protopopului tractului Almaş, Vasile L. Pop, paroh în Sângeorgiu de Meseş, în data de 19 noiembrie 1911 a fost hirotonit ca preot în parohia Buciumi. În toamna anului 1918 a fost ales delegat oficial al Cercului electoral Zalău, calitate în care a participat la Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 și a semnat Unirea Transilvaniei cu România. În anul 1938 s-a transferat în districtul protopopesc al Abrudului, pe aceeași funcție de protopop. A continuat să facă politică naţional-ţărănistă până în anul 1946, fiind ales ca preşedinte de plasă la Abrud. În anul 1948, în urma desfiinţării cultului greco-catolic, a refuzat să treacă la ortodoxie. Nu a scăpat de teroarea instaurată de regimul comunist, fiind arestat în ziua de 16 august 1952 şi condamnat la doi ani de muncă silnică, conform deciziei Comisiei pentru înfiinţarea coloniilor de muncă, a domiciliilor obligatorii şi a batalioanelor de muncă. A fost urmărit permanent și după eliberarea din temnițele comuniste, fiind încadrat cu informatori. A trecut la cele veșnice în anul 1975, în Turda, la venerabila vârstă de 88 de ani.
Protopopul Valer Cosma (1888-1970)
S-a născut la 2 noiembrie 1888, în satul Drăghia, comuna Coroieni, județul Maramureș. Tatăl său, Nicolae Cosma, era preot și dispunea de o avere mare, respectiv 180 de jughere de pământ și pădure. Mama sa, Terezia, era casnică. În perioada 1909-1913 a urmat cursurile Facultății de Teologie Greco-Catolică din Gherla, iar după hirotonire a fost numit preot în parohia Dăbâceni, unde a păstorit până în anul 1930, când a fost numit protopop al districtului Ileanda și s-a stabilit la sediul parohial. În toamna anului 1918 a fost ales delegat oficial al Cercului electoral Ileanda, calitate în care a participat la Adunarea Națională de la Alba Iulia și a semnat Unirea Transilvaniei cu România. În anul 1948, după ce regimul totalitar comunist și ateu a desființat cultul greco-catolic, protopopul Valer Cosma a trecut la ortodoxie, „însă numai formal pentru a-și scăpa averea”, după cum se afirmă în rapoartele Securității. În data de 15 august 1952 a fost arestat și dus la Securitate, la Cluj. A fost condamnat la doi ani de muncă silnică, dar a efectuat doar 8 luni, în Coloniile de Muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În primăvara anului 1953 a fost eliberat și s-a întors la Ileanda, fiind urmărit în continuare de Securitate și încadrat cu informatori, care aveau sarcina de a afla ce gândește despre noul regim așa-zis de „democrație populară”, în realitate dictatorial. Trece la cele veșnice în data de 18 ianuarie 1970, la Ileanda, după o viață întreagă dedicată bisericii și neamului românesc.
Protopopul Aurel Ghilea (1890-1962)
S-a născut la 16 aprilie 1890 în localitatea Pria, din părinţii Ilie Ghilea, învățător, şi Veronica, născută Ilieș. A absolvit cursurile Facultății Teologice din Gherla. A fost hirotonit ca preot în data de 14 noiembrie 1915 în parohia Iaz și a păstorit aici până în anul 1923. Cu ajutorul credincioșilor, tânărul preot a reușit să construiască un nou lăcaș de cult. În perioada 1923-1931 a păstorit în parohia Săuca, lângă Tășnad, după care a fost desemnat în funcția de protopop al Zalăului, contribuind la definitivarea construcției Catedralei Greco-Catolice „Adormirea Maicii Domnului” din orașul de reședință al județului Sălaj, sfințită de către episcopul-martir Valeriu Traian Frențiu la 9 septembrie 1934. În anul 1940, în urma Dictatului de la Viena, pleacă în refugiu, iar după război s-a stabilit în Oradea, unde a funcționat ca protopop și profesor la Academia Teologică. Totodată, s-a implicat din nou în viața politică, alături de Iuliu Maniu și Partidul Național Țărănesc, fiind ales președinte al organizației plasei Tinca. În acest context, la puțin timp după procesul tipic stalinist înscenat lui Iuliu Maniu și conducerii P.N.Ț., în data de 31 decembrie 1947 a fost arestat și protopopul Aurel Ghilea, întemnițat la Penitenciarul din Oradea, de unde a fost transferat la Gherla. Grav bolnav fiind, a fost eliberat din închisoare la 25 februarie 1948. Din păcate, calvarul nu a luat sfârșit pentru protopopul Aurel Ghilea, el fiind urmărit permanent de către organele de Securitate. Din anul 1948 și până în anul 1950, a funcționat ca preot la Cluj, comuna Ciordaș, după care a fost pensionat. În anul 1951 s-a stabilit la Cluj, împreună cu copiii săi, trecând la cele veșnice în data de 31 iulie 1962, la vârsta de 72 de ani.
Protopopul Liviu Trufașiu (1902-1992)
S-a născut la 8 iulie 1902, în satul Valcău de Sus, în familia preotului greco-catolic Ioan Trufașiu și a Emiliei Sabo. A absolvit cursurile Facultății Teologice din Gherla în anul 1925. A fost secretar și profesor catehet la Liceul de Stat din Zalău, iar în anul 1930 se căsătorește cu învățătoarea Emilia Marton, fiind hirotonit ca preot în parohia Vârșolț, unde a păstorit până în anul 1936, când a fost numit preot II la Parohia greco-catolică din Zalău. În anul 1940, după plecare lui Aurel Ghilea în refugiu, a fost numit în funcția de protopop al Zalăului. În timpul ocupației horthyste a avut de suferit, fiind arestat la 15 ianuarie 1942 și condamnat de către Tribunalul Militar de la Budapesta pentru „spionaj”, la 4 ani de închisoare. A efectuat 15 luni de închisoare, fiind eliberat la 16 aprilie 1943. În anul 1948 s-a împotrivit, la început, apoi a acceptat trecerea la ortodoxie. A fost arestat din nou, la 15 august 1952, de către reprezentanții regimului comunist și condamnat la doi ani de muncă silnică. A fost eliberat în septembrie 1953 și i s-a fixat Domiciu Obligatoriu în Zalău, dar pentru că a continuat să oficieze slube în ritul greco-catolic, în clandestinitate, a fost mutat cu domiciliul obligatoriu în orașul Aleșd, județul Bihor, pentru 3 ani. La 28 ianuarie 1956 i s-au ridicat restricțiile domiciliare și s-a stabilit în orașul Cluj-Napoca. A decedat în anul 1992, la venerabila vârstă de 90 de ani.
Protopopul Ștefan Răcășan (1907-1980)
S-a născut la 2 iunie 1907 în comuna Așchileu Mic, județul Cluj, din părinții Simion și Maria Răcășan. În anul 1929 a absolvit studiile teologice la Blaj, fiind hirotonit ca preot în parohia Sâncraiu Almașului. A urcat repede pe scara ierarhică a gradelor bisericești, la cea de protopop. A păstorit în parohia Sâncraiu Almașului până în anul 1940, când a fost transferat ca paroh și protopop în localitatea Buciumi. A fost unul dintre fruntașii politici marcanți ai organizației P.N.Ț. Sălaj, fiind un apropiat al fraților Emil și Iuliu Hațieganu. De asemenea, pe lângă activitatea preoțească, a desfășurat o prodigioasă activitate culturală, înființând coruri de tineri și adulți, atât în Sâncraiu, cât și la Buciumi, cu care a câștigat numeroase premii. În septembrie 1948 a fost arestat de către Securitate, reținut și anchetat la Penitenciarul din Zalău, fiind eliberat peste o lună, după ce a promis că va trece, împreună cu toți credincioșii din Buciumi, la ortodoxie. La 15 august 1952 a fost arestat din nou și condamnat la 2 ani de închisoare. Eliberat în anul 1954, a fost urmărit tot timpul de către Securitate. A trecut la cele veșnice la începutul anului 1980, pe când se afla în vizită la unul dintre fiii săi, în urma unui infarct miocardic.
Dascălul Ioan Ardeleanu Senior (1908-1974)
S-a născut la 28 octombrie 1908, în localitatea Supuru de Sus, din părinții Vasile Ardelean, decedat în timpul Primului Război Mondial în anul 1916, și Floarea, născută Farcău. A absolvit cursurile Școlii Normale de Învățători din Zalău, în anul 1928, și a fost numit învățător suplinitor la școala din Sighetu Silvaniei, unde a funcționat până în toamna anului 1929, când a fost încorporat în armată, în cadrul Batalionului 88 Infanterie din Carei. Aici a satisfăcut stagiul militar până în anul 1931. După eliberarea din armată a fost numit ca învățător în Eriu-Sâncrai, unde a funcționat doar un an de zile, după care, în anul școlar 1932-1933 a funcționat ca învățător la școala primară din Siciu. În perioada 1933-1936 a funcționat ca învățător în localitatea Sărăuad, iar din anul 1936, până la Dictatul de la Viena din 30 august 1940, a funcționat ca învățător și director de școală în Tășnad, după care s-a refugiat la Blaj. Reîntors din refugiu, a fost numit în fruntea învățământului sălăjean, dar a fost epurat politic după numai câteva luni. În anul 1948, odată cu adoptarea legii învățământului după model sovietic, a fost detașat ca profesor de limba română la ciclul II al școlii din Supurul de Jos. A fost arestat în data de 15 august 1952 și condamnat la cinci ani pedeapsă administrativă, adică închisoare politică. A efectuat muncă forțată în lagărul de la Ghencea, ferma Dudu-Chiajna, la grădinărit, în anul 1953, după care a fost transferat la Văcărești, de unde a fost eliberat, la 30 iunie 1954, fără a mai avea dreptul să profeseze în învățământ, doar să se angajeze în întreprinderi de stat. În acest context, ajunge contabil la Întreprinderea Minieră din Sărmășag, unde a lucrat până la pensionare, efectuând naveta de la Supurul de Sus, în condiții foarte grele, ceea ce și-a pus amprenta asupra sănătății sale. A decedat la 13 iunie 1974, în spitalul din Tășnad, în urma unui infarct miocardic.
Dascălul Dumitru Ilea (1883-?)
S-a născut la 8 aprilie 1883 în localitatea Veza (azi Blaj), din părinții Ioan și Anica Ilea, fiind cel mai mare din cei șapte copii. A absolvit Școala Normală pentru Învățători, în anul 1902, iar în toamna aceluiași an a fost numit ca învățător suplinitor la școala primară din localitatea Țăud, județul Cluj. În anul 1910 a fost ales învățător titular la școala primară din Buciumi, unde a profesat până în data de 15 mai 1924, când a fost numit director la Școala de Stat din Jibou. Datorită activității sale deosebite, la 15 decembrie 1933 a fost numit inspector al școlilor profesionale și de ucenici din regiunea nordică a Ardealului. Peste numai un an de zile, tot pe data de 15 decembrie, a fost numit șef revizor al județului Sălaj, adică inspector general al învățământului sălăjean. În perioada ocupației horthyste s-a refugiat în satul natal, lângă Blaj, după care a revenit la Jibou. Nu a scăpat nici de teroarea instaurată de regimul totalitar comunist, fiind arestat în data de 15 august 1952. După eliberare s-a reîntors în Jibou, unde și-a trăit ultimii ani din viață, într-o nemeritată uitare.
Dascălul Zaharia Bărdașu (1914 – 1980)
S-a născut la 1 septembrie 1914 în localitatea Câmpia. La vârsta de numai un an rămâne orfan de tată, care a căzut pe frontul din Italia, la Dorbedo. La scut timp a decedat și mama sa. La vârsta de 6 ani ajunge la orfelinatul „Iuliu Maniu” din Zalău, împreună cu alți 35 copii, orfani de război. A urmat cursurile Școlii Normale de Învățători din Zalău, iar după desființarea acesteia în 1929, a urmat ultimii trei ani la Școala Normală de Învățători din Carei, absolvind în anul 1932. A fost dascăl suplinitor și apoi titular în Săcășeni, Vama Turcului, Lompirt și Câmpia, iar după Dictatul de la Viena s-a refugiat la Deva. În perioada refugiului a funcționat ca învățător în localitățile Valea Lungă, Câinelul de Jos și Bârsău, județul Hunedoara. La 27 februarie 1945 primește permisiunea de a se reîntoarce în Sălaj, fiind rugat de către noul inspector general al învățământului sălăjean, Ioan Ardeleanu Senior, să-l sprijine în acțiunea de reorganizare a învățământului românesc. De asemenea, s-a implicat în viața politică, fiind ales în funcția de secretar general adjunct și casier al organizației P.N.Ț. Sălaj. În urma Capcanei de la Tămădău, din 14 iulie 1947, la 25 iulie este arestat și trimis la Penitenciarul din Oradea. Grav bolnav fiind și în urma nenumăratelor memorii înaintate de către soția sa, a fost eliberat la 4 februarie 1948. A fost arestat din nou la 15 august 1952, închis la Penitenciarul din Cluj și Gherla, iar de aici, după condamnarea la 2 ani de muncă silnică, a ajuns la Canalul Dunăre-Marea Neagră, la Poarta Albă, Galeș, Nazarcea, Valea Neagră și Borzești. A decedat în data de 3 iunie 1980.
BIBLIOGRAFIE
Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fond Documentar, fond Penal și fond Informativ
Dr. Marin Pop, șef secție Muzeografie și muzee locale
