Back to all Post

Postul Paştelui îi post de durere

Paștele în satul tradițional sălăjean

Postul Paştelui era cea mai importantă perioadă de purificare interioară, postul fiind considerat ispăşire şi penitenţă, dar şi pregătirea pentru comuniunea cu divinitatea.

În viaţa creştinilor ortodocşi, posturile care preced marile sărbători au o importanţă cu totul deosebită pentru că de ele este legat unul din actele centrale pe care ei le îndeplinesc în biserică, şi anume împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului. Spovedania şi împărtăşirea înainte de toate marile sărbători erau obligatorii. Oamenii nu puteau întâmpina sărbătorile dacă nu se eliberau de păcatele de orice fel. Respectarea postului făcea parte din îndatoririle faţă de propria persoană, faţă de familie, dar şi faţă de societatea în care trăia. Postul Pastelui este postul dina­intea Invierii Domnului, este considerat cel mai lung si mai aspru dintre cele pa­tru posturi, numit si Postul Mare.

”Demult tăt postu Paştelui să poste şi unii nu mâncau de joi sara până duminică după slujba de Paşti şi să spovedeau atunci, în zâua de Paşti. Atunci îi tare bine. Tata mneu numa în zâua de Paşti să spovede. La noi, care să spovedesc în Postu Mare şi nu mânâncă în săptămâna mare de dulce, să cuminecă în zâua de Paşti. Atunci nu să mânâncă mnică de sâmbătă sara până duminecă, după ce să cuminecă. Cine pote face îi tare bine, pântu sănătate, pântu tăt” – Inf. Blaga Mărioara, Cosniciu de Sus.

”Postu Paştelui era mai greu, tătă lumea poste şi coptiii. În Săptămâna Mare, care pute ţâne Postu lui Cristos, şi io l-am ţânut de tri ori pântu coptii. Io nu mâncam de miercuri sara până la Înviere, nu bem nici apă şi zâcem rugăciuni. Îi greu de ţânut, nu oricine pote. Mai era care ţâne de joi sara până la Înviere” – Inf. Tiptiş Maria, Fildu de Mijloc.

Postul nu era înţeles numai prin abţinerea de la mâncare, ci aveau grijă să nu vorbească mult sau urât, să nu se sfădească, să nu se supere pe nimeni.

”Săptămâna Mare era cea mai gre, era care nu mâncau de joia sara după ce trăjeu clopotile de 12 ori până în zâua de Paşti, nici apă nu beu, ala îi postu săc. Merem tăţi şi ne spovedem şi coptiii. În vinerea mare nu să mai traje clopotu, numa toca bate. Era bine să ţâi care puteu, pântu sănătate, pântu familie, asta îi on fel de jertfă. În Postu Mare merem în negru la beserică şi cu năframă neagră şi în biserică erau pusă şterguri cusute cu negru şi popa cu haină neagră tăt postu” – Inf. Cosma Floare, Fildu de Jos.

Postul negru este ţinut în credinţa că Dumnezeu îl va feri pe cel care posteşte de toate bolile, îl va face să fie sănătos şi să-i meargă bine tot anul. În ultima săptămână înainte de Paşti, cunoscută ca Săptămâna Patimilor, bătrânii obişnuiau ca din seara Duminicii Floriilor să nu mai mânânce nimic până în Joia Mare, când, de regulă, se împărtăşeau, postul negru fiind continuat apoi până la Paşti

”Socra me nu mânca mnică de joi sara până duminică demineaţa când lua paştile, îi on post săc, nu beie nici apă, să ruga mai mult, ie tăt timpu ţâne aşe până cu on an, doi, înainte de a muri. Să spovedea şi să cumineca joia şi era curată, nu mai mânca mnică până lua paştile. Nu o zâs niciodată că i sete, că i fome, că-i obosâtă, că lucra cu mine tăte, făcem în cuptor, mâncăruri, de tăte. Erau mai credincioşi oaminii, aveu tăria di la Dumnezo” – Inf. Demle Viorica,  Buciumi.

În postu Paştelui nu mânca nime de dulce…

În postu Paştelui ne făce mama plăcintă, vărzare, păsulă şi mâncam multe hiribe. Ne făce pătură pă hiribe. Le usca maica în cuptor şi, în post, le punem de sara în apă, le spălam în tri, patru ape şi punem morcov, pătrunjel, le hierbe tăte acolo, mai punem şi 3,4 cartofi să hie mai dulce zama şi când erau hierte le străcuram în altă oală şi în apa ceie în care o hiert hiribile băgam pătura. Făcem pătură  fără ouă, numa fărină cu on pic de sare şi oloi şi o suce cu sucitoare. O lăsa să să uşte bine pătura că dacă nu era uscată să prinde şi o tăie mai lată, răstăuţă.  Hiribile le călem apoi înt-on pic de ceapă. După ce hierbe pătura, o scotem şi o amestecam cu hribile. Ne făce tăscuţă cu silvoiţă. Făce pătură mare, o tăie aşe prime şi pune cu vârfu di la lingură on pic de dulceaţă şi apoi o tăie şi o hierbe în apă. Înt-on laboş pârgăle on pic de ceapă şi le amesteca cu tăşcuţăle hierte şi storse.  Mai bune mâncări o fost alea.

Ne mai făce piroşte de post, erau cu păsat şi-l spălam bine. Înt-on laboş călem 4,5 cepe în oloi, punem poprică, piper şi on pic de zamă de roşii când erau fripte alea şi apoi îl ţâpam păstă păsat, trăbuie să hie bine uns păsatu. Apoi luam curechi morat şi luam câte o foie de curechi şi punem on pic de păsat de ala şi le punem în oală de lut şi le hierbem încet în cuptor. Io mânânc şi amu more de curechi cu mămăligă, atâta mă hrănesc de bine.

Usca mama câte on cuptor de prune şi ne făce chisăliţă. Spălam bine prunile alea că erau cu cenuşe şi apoi le pune înt-o oală şi pune apă cât să le acopere şi le hierbe. Apoi, după ce hierbeu bine, le străcura şi în apa ceie ne pune on pic de miere, atâta era de bună cu pâine sau cu mămăligă. Mai făce mămăligă cu păsulă cu zamă. Făce o oală de păsulă cu zamă, băga morcoz, la hiert, păsulă tărcată şi din ceie albă ne făce păsulă frecată şi o mâncam cu curechi acru din butoi. Erau mai sănătoşi oaminii” – Inf. Iuhoş Reghina, Bobota.

Chiar dacă se mâncau numai alimente vegetale, alimentaţia de post era diversă, însă baza în mâncărurile de post era fasolea.

”Din păsulă nu ieşem, dacă nu era păsulă frecată, era păsulă cu zamă. Făcem cel mai mult zamă de păsulă uscată. Demineaţa făcem cartofi fierţi – mămăligă de colompiri, pisat pârgălit, îl fierbem în apă sărată, călem ceapă cu oloi şi amestecam cu pisatu ala cu ceapa călită şi punem şi on pic de miere (zahăr) dacă avem şi mămăligă cu more şi cu miere de prune şi curechi umplut” – Giurcuţ Ana,  Ip, Sălaj, 2017.

Olimpia Mureșan, muzeograf

 

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2022. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X