În comunităţile sălăjene, portul podoabelor a fost supus unor reguli bine stabilite, având semnificaţii diferite, de la cele magice la semne de recunoaştere sau diferenţiere socială, de marcare a unor evenimente, dar în toate cazurile rolul principal a fost acela de înfrumuseţare. De-a lungul timpului podoaba s-a adaptat mereu schimbărilor, rolul ei fiind acela de a scoate în evidenţă şi a înfrumuseţa liniile corpului.
Meşteşugul podoabelor şi al bijuteriilor săteşti ţine de arta decorativă aplicată. Podoabele şi bijuteriile purtate de săteni sunt elemente componente ale portului popular. Aceste elemente de împodobiri nu pot fi considerate izolat, deoarece ele fac parte din complexul ornamental de piese care intra în compoziţia de ansamblu a unui costum popular. Ele dau individualitate artistică şi strălucire plastică unui costum popular şi pun în lumină diferenţierile social-economice din cadrul unei regiuni sau zone etnografice. Azi, sunt considerate ca fiind parte din port, dar atunci când au pătruns în portul popular al unei zone au putut primi încărcătura unei podoabe.
Confecționate creativ din fire colorate, mărgele, cioburi, paiete, nasturi, pene, flori, panglici, podoabele diferă de la o zonă la alta și au un caracter mai tradiționalist decât hainele, întrucât acestea din urmă, din considerente de ordin practic au fost supuse evoluției.
Fată cu cozi împletite, Gălpâia
Janeta Ciocan, Podoaba în portul popular din nordul României, Editura Etnologică, Baia Mare, 2007, p. 8
Podoabele sunt o expresie strălucită de îmbinare armonioasă între material, tehnică şi funcţionalitate. Cele mai simple podoabe (cununi) sunt realizate din ramuri verzi şi din flori simbolizând tinereţea, viaţa, fecunditatea – cununile de mireasă din sasău. Treptat, materialele verzi au fost înlocuite cu altele mai puţin perisabile – sârmă, hârtie creponată, oglinzi, mărgele, mătase. Introducerea noilor materiale s-a făcut diferenţiat, de la o zonă la alta, în funcţie de condiţiile concrete locale.
În viaţa femeii există trei momente principale când părul, coafura şi baticul se schimbă ca ornamentică, dar şi ca funcţionalitate: pubertatea, căsătoria şi îmbatrănirea, sau văduvia. Când fata creşte, îşi îngrijeşte părul cu fierturi de plante, apoi şi-l împodobeşte cu panglici şi flori. Până la căsătorie nu este obligatoriu să poarte batic decât la înmormântări, biserică şi muncile agricole, apoi însă, după căsătorie acesta devine un accesoriu indispensabil. O varietate largă de obiceiuri legate de folosirea baticului se practică în cel mai important momentul din viaţa unei femei: nunta.
Împodobirea capului, având în vedere că reprezintă un aspect, mai degrabă de ornamentație decât de necesitate, are un puternic rol social – Felul în care se poartă părul prezintă, de asemenea, o semnificație socială: în Sălaj, fetele nemăritate poartă cărarea pe mijlocul capului și părul împletit în două cozi, prinse într-o cunună, pe când cele măritate poartă conci (un cerc de lemn sau sârmă învelit, purtat în creștetul capului). Din acest motiv, la nunți există ritualul îmbrobodirii miresei pentru a marca schimbarea de statut.
Georgeta Stoica, Podoabe populare româneşti, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1976, p. 12
Acoperirea capului, la fetele tinere sau de către femeile măritate, comportă, de asemenea o varietate foarte mare. Modul de pieptănare, influențează felul în care se așază acoperământul capului. Fetele aveau părul împletit în două cozi cu panglică (primă) albă sau roșie la capete, coade prinse în „coşarcă” sau lăsate pe spate dar se practica și pieptănătura cu “chică”, adică mai multe cosițe. Când mergeau la joc, se pieptănau cu „sucitură”(părul era răsucit la urechi şi apoi împletit sau îl pieptănau cu „fuflu” – o buclă sau două deasupra frunţii). Pentru ca să stea în „fuflu”, părul era udat cu apă şi zahăr. În „fuflu” îşi puneau flori de muşcată. Fetele mai mici purtau părul pieptănat în coade cu „depleie”. Femeile măritate aveau părul împletit în cozi ce se strânge în coc, la ceafă sau deasupra urechilor. Părul e prins cu diverse accesorii pentru a sta strâns: o bucată de lemn care se înfige în coc, conciul. Părul era pieptănat peste cap, numai fetele îşi pieptănau părul cu cărare.Tendința străveche de a ascunde complet părul a suferit mai recent unele atenuări, femeile dorind să se înfrumusețeze prin purtarea la vedere a unei părți din păr (pieptănătură cu cosiță sau cu chică, două cozi groase completate cu lână, purtate sub broboadă).
Murună, Meseșenii de Sus
Năframă
Găteala capului avea multiple semnificaţii în cadrul comunităţilor săteşti, ea reflectând vârsta şi starea socială. Podoabele de cap fac parte din costumul popular pentru ocazii speciale. Cele mai simple podoabe de cap, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, sunt alcătuite din mărgele şi penaj. Multă vreme, preocuparea pentru acoperirea sau împodobirea capului nu era dictată de raţiuni estetice, ci urmărea să pună în evidenţă un anume statut social.
Podoabe purtate de fete până la căsătorie
Dintre cele mai frumoase podoabe de cap purtate de fetele din satele sălăjene până la căsătorie, amintim acele de păr, panglici, pieptenii de os simpli sau decoraţi cu pietricele albe sau colorate, şi florile de sezon (muşcate roşii, busuioc sau coroniţe de flori) iar în zilele de sărbătoare muruniţa de cap cu panglici, cununa de cap sau ceapsa cu mărgele.
Iniţial, cununa, a fost semnul puterii regale şi mai apoi s-a răspândit ca însemn ce marchează momentul căsătoriei. Coroanele făceau legătura între purtător şi puterile cereşti şi de aceea la început era purtată doar de cei iniţiaţi, mai apoi de regi care primeau puterea de la divinitate. Încet, însă ea s-a răspândit şi la celelalte pături sociale. În final coroana a servit să desemneze orice superioritate, cât de efemeră şi de superficială.
Cununa de cap sau muruna se purta în unele sate din Sălaj ca: Meseşenii de Sus, Şeredei, Mal, Marin sau Cizer. Era mai lată sau mai îngustă, cadranul este confecţionat din sârmă, pe care sunt prinse floricele confecţionate din hârtie creponată, din toate culorile, bucăţele de oglindă şi mărgele colorate şi struţi de lână mai ales roşii, albaştri şi verzi. Cununa sau muruna se purta la biserică, la sărbătorile mari şi face parte din ansamblul costumului popular. Aceasta se înnoda în spate cu golond colorat, de obicei roşu. Nu toate fetele aveau, doar cele mai „gazde”.
Murună de cap
Pă cap fetile purtau cunună. Cununa să purta la biserică, la sărbătorile mari, face parte din ansamblul costumului tradițional de Meseșeni. Nu toate fetele aveau, numa alea mai gazde. Erau în sat 2,3 femei care făceau. În 1970 nu mai purta nimeni cununa. La cunună erau prinsorile: o placă pătrată 20/20 și di la ie erau 4 prime colorate, să prinde în codă. Păru să împărţe în două. Să făceu două răsucituri subţiri de fiecare parte, apoi împletitură în 7,9 sau12, o împletitură lată – dupei, apoi se aduna ambele părţi şi se împletea în jos o coadă. De acolo se prindeau primele, cununa se punea aproape de frunte, se lega foarte strâns. La gât îşi puneu mărjele – 5,7 şereaguri care se prindeau la un loc, mărjele de stol, din sticlă colorată, on fel de perle. (Cherecheş Reghina, Meseşenii de Sus)
Cununa de cap de la Meseşenii de Sus şi de la Şeredei purtată de fetele tinere până la căsătorie este aproape identică, neexistând diferenţe: mai îngustă, foarte colorată şi împodobită cu mărgele, bucăţi de oglindă şi bănuţi. Nu foarte multe femei ştiau să facă cununa, de regulă erau 2, 3 femei în sat care le confecţionau.
La noi la Meseşeni de Sus îi zâce Cunună. Îi la fel cununa di la noi cu ceie di la Şeredei. Io am învăţat să fac cunună când avem 15 ani, socra surorii mele făce, ave 65 de ani, de la ie am învăţat. Tăt mă chema să mă uit, să învăţ că zâce ie că mi-a prinde bine. Am încercat să fac una şi mi-o ieşit şi de atunci mi-o fost drag să fac. Apoi o periodă n-am mai făcut că nu s-o mai purtat. Îi destul de greu de făcut: să face un cadran, on semicerc din sârmă mai tare, mai grosă de care îs prinsă sărme mai subţâri, cam de-o palmă de lunji şi pă fiecare sârmă să prind 5 flori de hârtie creponată cât mai colorată. Apoi să prind mărjele, bănuţi, bucăţi de oglindă că luceu frumos pă cap, di la sore. Bănuţi să puneu, zâceu bătrânile, să să ştie în ce an s-o făcut, să puneu bani de atunci, să găureu şi să prindeu. După ce să gată de pus tăte florile apoi să pun mărjelile şi bănuţii, apoi pă spate să pune hârtie creponată, să nu să vadă sârma. Apoi să împodobeşte cu mărgele, cu oglindă, cu bumbuşte.
Io când am fost fată am purtat cunună de asta, la sărbători purtau fetile, când era Paşti, Rusalii, Crăciun sau la nunţi. Cam di la 16 ani purtau fetile cunună, asta făce parte din costumul popular. Cununa o purtau fetile la noi, în Meseşenii de Sus şi în Şeredei, da numa alea ceare erau mai gazde, mai bogate. Cununa şi-o puneu fetile când mereu la biserică, când era câte o sărbătore. La noi îi mare sărbătore de Mihail şi Gavril, atunci îi hramu bisericii, atunci să adunau di pă tăte satile şi atunci purtau. Cununile le purtau numa fetile, tinerile neveste purtau năframă. De cunună să prindeu primile. Era o placă de carton, ie era zorzonită cu tăt felu de mărjele şi di le ie în jos erau prinsă 4 prime şi prinse de păr.
Păru să făce cu cărare pă mnijloc, să împărţe în mnijloc, aşe fin, nu păstă cap şi să împlete cu răsucituri, aşe şuviţă subţâri, subţâri, une de-o parte şi de alta şi apoi să împlete, împletitura lată. Când mereu fetile la danţ, atunci erau în sat 2 femei care ştieu să împletească din 9, din 6, din 12 şi făce câte o împletitură lată, dupei, să începe de lângă ureche şi mere până-n spate. În spate să adunau dupeii şi pă mijloc să făce o codă împletită. De unde începe împletitura cozii, de acolo să prinde placa cu primile lunji care ajunjeu până jos la pole. Cununa era pusă pă cap şi legată strâns pă su codă să nu ptice, să potă juca fetile la danţ cu ie.( Cherecheş Reghina, Meseşenii de Sus)
În satele în care se purta cununa (Meseşenii de Sus, Şeredei, Fetindia, Marin, Mal, Ban) erau doar câteva femei care ştiau să facă împletitura specială a părului fetelor care purta cununa: În anumite duminici, la sărbătorile mari (de Paşti, de Rusalii sau de Sfântă Mărie) sau când mergeau la danţ şi fetile îşi puneau cununa pă cap, atunci să împleteu în dupei. În duminicile alea, demineaţa stăteu la rând fetile la împletit la bunica me, da, numa alea care să măritau în anu acela. Bunica ave on scaun mare, ca on jilţ, pă ala stăteu, le unje cu oloi de păr. Păru să împărţe în patru. Fiecare parte, de aici din faţă să făce o răsucitură din frunte, foarte subţire, fin, până aprope la ureche şi, de acolo, tătă porţiunea de păr di pă o parte şi di pă cealaltă să împărţea în 14 şuviţe. Din alea 14 şuviţă să făcea o împletitură tare faină şi fină, care ieşe, aşe lată care să nume dupei. După ce să făceu dupeii şi de-o parte şi de cealaltă, să aduna tăt păru în spate şi iară să împărţe în două din care să făceu două cozi mari şi late din 14 suvită. La ceafă să prindeu de păr primile. Să făce dint-o bucată de carton cam de 10 cm pă care să puneu prime lunji, colorate. Aceie să prinde de ceafă. (Jula Reghina, Meseşenii de Sus)
Muruna sau muruniţa
Muruniţa, cununa pe care o purtau fetele la cosumul de sărbătoare, e specifică satelor Cizer, Pria, Mal, Sâg, Fizeş, Sârbi. Era mult mai lată, realizată tot din hârtie creponată şi purtată de tinerele fete la sărbători şi la danţ.
Fată cu murună, Meseșenii de Sus
Ce o deosebeşte de cununa care se purta în satele de Sub Meseş este faptul că muruna, în satele de pe Valea Barcăului era purtată şi la nuntă. Astfel, tinerele mirese purtau ultima dată la nuntă muruna pe cap, spre deosebire de miresele din satele de Sub Meseş unde, chiar dacă fetele purtau muruna la danţ şi în sărbători, la nuntă purtau cununa de sasău.
Când purtau muruna pă cap, fetile mereu la împletit păru. Duminecca demineața merem la o muiere care știe împleti, la Ileana Sânzi, ie împlete. Împlete cu thică de asta pă mnijlocu capului. Ieste pă de laturi le împlete în 5 i ceie pă mnijloc în 7, în 9, în 13, că nu le pute împleti în păreche. S-o făcut și împletitură lată, cu 7, cu 9. Thica di pă mnijlocu capului să împlete așe să vină mai în jos de ceafă, să să vadă bine și de acole vine împletit normal înt-o codă. Cam o jumătate de ceas dura împletitu. Ne unjem păru cu petrol, că așe îl putei descâlci mai bine și era mai lucios, mai mole, îl putei împleti mai bine, era mai ușor de împletit. Avem piaptăn de os, pă o parte erau rari dinții, pă o parte erau deși. Așe ne făcem numa dumineca, stăte până lunea și atunci mă despletem și ne împletem păru în două cozi. Nu era nici o fată cu păru scurt sau cu păru pă spate, tăte erau împletite. (Pavel Ana, Preoteasa)
Parto – cununa de mărgele ungurească de pe Valea Almașului
Parto este o cunună lată din mărgele ce o poartă pe cap tinerele fete maghiare din comunităţile de pe Valea Almaşului. Aceasta este bogat ornamentată cu mărgele de culoare albă şi panglici lungi. De ea sunt prinşi ciucuri mari şi lungi de mătase ce atârnă pe spate, ajungând până aproape de marginea de jos a fustei. Aceasta este purtată pentru prima dată la 16 ani când se face confirmarea la biserică şi tot această cunună mai este purtată la cununie şi mai poate fi purtată de tânăra nevastă până în momentul în care dă naştere primului copil.
Cununa reprezintă principiul feminin şi este un accesoriu obligatoriu în cadrul ceremoniilor de căsătorie. Cununa, simbolul ceremonial al trecerii, este ultima şi suprema podoabă a tinerei fete, căreia îi va lua loc năframa, semn al trecerii în rândul nevestelor.
Cununa de sasău este cununa purtată de mirese din unele sate sălăjene până prin 1965. Este realizată din frunzele unei plante, numită zonal sasău, şi împodobită cu un şireag de mărgele, de către prietenele miresei în seara dinaintea căsătoriei. De asemenea, la fel ca şi cununa, pieptănatul şi împletitul părului miresei primeşte un rol important în pregătirea tinerei mirese şi face parte din ansamblul de ritualuri magice de separare.
Cunună de sasău din Meseșeni
Cunună de sasău
În tradiţia românească, cununa are puteri magice: era păstrată pentru fericire sau se punea în scalda copilului (dacă era fată) pentru asigurarea sănătăţii şi fericirii acesteia:
Aşadar, podoabele populare sunt, în fapt, piese care, făcând parte din ansamblul vestimentar au avut mereu un rol esenţial în obiceiurile din ciclul vieţii, dar mai ales în cadrul nunţii. Ne gândim aici nu doar la pânzătură şi muruniţă, la zgardă sau la ornamentica aparte a hainelor îmbrăcate la nuntă ci şi la găteala capului specifică mireselor.
Cununa de la Valcău de Sus
Miresele de pe Valea Barcăului, (Valcău de Sus) au purtat până în 1973 cunună frumoasă cu pene de păun și pânzătură cu flori și mărgele multe:
Miresăle aveu cunună, aia o făceu fetile, era dintr-o sârmă grosă învălită în hârtie creponată și pă ie să băte niște floricele și în mnijlocul floricelelor erau niște oglinduță mnicuță și păuni: unele aveu tri păuni, altile aveu cinci. Penile de păun să cumpărau din piață. Sub cunună ave pânyătura, pusă pă cap, până pă frunte și pă marjine ave prins ciucuri rotă și lăsată în jos, lată, mai mult de-on m și să lega aci în față. Pânzătura era o pânză mai subțâre sau jolj cu flori. Cununa ț-o pune popa la biserică de tri ori și tu trăbuie să o dai jos, el iară ț-o pune, tăt așe de tri ori. De pânzătura și de cunună să ocupa nănașa.După nuntă, dacă nănașea vroie o mai împrumuta la altă mnireasă, iară dacă nu, trăbuie să desfacă tăte mărjelile di pă ie, că alea erau împrumutate din sat di la femei. Mărjelile să coseu pă pânză, aici în față și pă marjină în jos. Mărjelile erau spărgurei, sclipeu așe fain, din sticlă da să spărjeu repide, trăbuie să ai mare grijă de ele, că tătă pânzătura era plină de mărjele și alea nu erau a nănașii, trăbuieu date napoi la femei. Io m-am măritat la 17 ani, în 70 m-am măritat cu cunună de ace, aici în sat s-o purtat până prin 1973. Mnireasă cu cunună am fost în pole și în spăcel și zadie albă. Polile și spăcelu mi le-o făcut maica.
Nunțâle la noi să făceu joia, te îmbrăca joia pă la 12 că dupămasa era cununia și o purtai de când ț-o pune popa pă cap la cununie, până vineri demineața când vineu corinteii. După ce mereu nuntașii de la mnre, vineu a mniresii și să juca danțu mniresii la mnire acasă și vineu și părinții mniresii cu nuntașii ei. Că așe era, mnirile o făcut nuntă cu a lui la el acasă și părinții mnei o făcut nuntă cu a noști acasă.Corintei le zâce la aceia care vineu demineața să joce danțu mniresii, tineri. Eu stătem cu mnirile la casa mnirelui numa nuntașii mniresii mereu la casa mniresii. După danțu mniresii, vine nănașa să-ți ieie cununa di pă cap și chemătorii trăbuie să te despletească.Mireasa era împletită în 5, avem pă mnijloc o codă lată în 5 și pă lături iară împletitură legată în 5. La mnireasă să împlete cât mai complicat și le înnoda ca să hie greu de despletit. Împletitura ceie lată pă mnijloc vine în jos pă codă până la nodă și acolo prinsă cu primă albă.Dacă era temător care ave numa on părinte, ala nu te desplete, nu era voie, nu-l lăsa să te despletească. Erau 4 chemători: doi la mnire și doi la mnireasă, da numa a mnirelui vineu să te despletească. Dura mult să te despletească, apoi nănașa m-o pieptănat și m-o împletit cosâță de sus, așe era atunci , două cozi și mi-o făcut conci și mi-o dat chischineu care mi l-o cumpărat ie, chischineu de păr negru, cu pene pă pod și cu jură cu flori.De când îți pune nănașa chischineu în cap nu mai avei voie cu capu descoperit. Fetile umblau dezvelite. După ce te-ai încredințat și te strâga la biserică în tri duminici, erau strigările, în alea tri duminici și de-o fost frig și de-o fost jer, o trăbuit să meri dezvălită.
Cununa o purtau numa mniresăle, fetile nu purtau în rest cunună numa surorile de mnireasă, la alea le punei cunună, faină, colorată. (Saute Floare, Valcău de Sus)
Olimpia Mureșan, muzeograf
Podoaba de cap traditionala salajeana by Institutul Național al Patrimoniului on Sketchfab
- Murună – din Meseșenii de Sus
Confecționată în sat, prin anii 1970, semicirculară, ornamentația dispusă doar pe față. Se purta pe creștet de către fetele fecioare, mai ales la ”joc”. Este confecționată pe un schelet semicircular acoperit cu hârtie creponată colorată, tăiată în franjuri. Peste hîrtie sunt prinse bucăți de oglindă tăiate în formă de romb, ce formează flori, ciucuri din melană colorată și buchete de sârmă subțire de aramă.
- Murună – din Meseșenii de Sus
Confecționată în sat, prin anii 1956-1960, semicirculară, ornamentația dispusă doar pe față. Se purta pe creștet de către fetele fecioare, mai ales la ”joc”. Înainte de 1940, le purtau doar fetele bogate. Este confecționată pe un schelet semicircular acoperit cu hârtie creponată colorată, tăiată în franjuri. Peste hîrtie sunt prinse bucăți de oglindă tăiate în formă pătrată , bănuți găuriți cu cuiul, mărgele, butoni din hărtie, franjuri de paiete, dispuse în șiruri semicirculare suprapuse.
- Muruniță – din Meseșenii de Sus
Confecționată de Cherecheș Reghina în 2015, semicirculară, ornamentația dispusă doar pe față. Se purta pe creștet de către fetele fecioare, mai ales la ”joc”. Este confecționată pe un schelet semicircular acoperit cu hârtie creponată colorată, tăiată în franjuri. Peste hîrtie sunt prinse bucăți de oglindă tăiate în formă de romb, ce formează flori, bănuți găuriți cu cuiul, mărgele, butoni din hărtie, franjuri de paiete, dispuse în buchețele și alte ornamente. Se leagă la spate cu un șnur din material.
- Cunună cu panglici – Almaș
Confecționată pe o bază din postav, acoperită cu panglică roșie, cu frunze din carton verde, cu motive florale din mătase și catifea roșie cu fire metalice, bucăți de oglindă, paiete și mărgele. În partea din spate are prinse 2 panglici late, pe fond negru, cu motive florale stilizate.
- Parto – cunună din mărgele – Fildu de Jos
Confecționată dintr-o bucată de carton mai lată, învelită într-o bucată de material de culoare bleumarin, acoperită pe toată suprafața exterioară cu mărgele albe, de diferite mărimi, cu paiete roșii. În partea din spate are prinsă un grupaj de 6 panglici late, brodate, cu un imprimeu floral.
