Paștele în satul tradițional sălăjean
Săptămâna Albă era numită prima săptămână înainte de intrarea în Postul Mare în care nu se mânca niciun fel de carne, erau permise pentru consum doar ouă, lapte şi produse din lapte. Această săptămână se termina cu Duminica Lăsatului de Sec care, cândva, era o adevărată sărbătoare familială, când se pregăteau foarte multe feluri de mâncare, se mânca pe săturate din toate bucatele pentru a nu-i fi dor în post de alimentele de frupt. Nimeni nu trebuia să fie supărat, certat, toţi trebuiau să se împace între ei şi să se omenească.
”La Lăsare de săc să făce mâncare mai bună, să tăie o galiţă, să făce plăcintă, apoi să băga în post. Ne păre bine când ne făce piroşte cu păsat” – Berbecar Veronica, Şeredei.
”La Lăsare de săc să făce câte mâncări îs bune tăte, ce era mai bun, să tăie găină, să făce supă, pancove, cozonac, merem cu blidu în uliţă la muieri, stătem la portă cu farfuria şi servem” – Vid Maria, Brâglez.
”Înainte de a intra în postu Paştelui să hierbeu vasăle cu leşie. Dumineca era Lăsatu de săc şi sâmbăta sara le hierbem şi le punem bine. La Lăsare de săc să făce on fel de ospăţ, atunci să făce plăcintă cu brânză, asta era şi supă pă carne. Apoi intrai în post, da, dacă rămâne mâncare de dulce din duminica ceie, nu să arunca, lunea nu să mânca, da să mânca marţa. Copiii, bolnavii şi bătrânii n-au post. Zâce că-i păcat să te înfrânezi forţat” – Pop Maria, Hăşmaş.
”Când începe postu spălam tăte vasăle cu leşie, cu o zî nainte. Adunam vasăle tăte, tăte şi le leşiem. Lingurile de lemn le spălam cu sodă. Masa o spălam tătă. Aşe zâceu bătrânii că trăbuie să ţânem post pântu Isus Cristos că o fost răstignit pă cruce şi şi-o dat sufletu pântu păcatile noste. Nu trăbuie să rămâie nici o urmă de unsore pă mnică. De acole începând nu să mai făce numa mâncare de post, până-n zâua de Paşti nu mai mâncam de dulce. Ne făcem păsulă cu zamă, îi mai bună mâncarea de post” – Cosma Floare, Fildu de Jos.
”La Lăsatu de săc făce mâncare mai bună, să tăie o găină, făcem supă, făcem fancuri, apoi, cine o vrut să ţâie post de lunea nu mai mânca, de i-o rămas de dumineca, o ţâpa la porci. Vasăle să leşieu lunea. Maica ne scula luni demineaţa şi ne pune la leşiet de vasă. Avem căldare mare de vreo 10 videri, aceie o umple jumătate cu apă şi pune înt-on dos cenuşe şi o hierbe în apa ceie până era alucie apa şi apoi scote dosu ala şi băga tăte vasăle acolo şi le hierbe iară cu apa ceie. Tătă grăsime mere în leşia ceie şi apoi le limpăzem la fântână din tri, patru ape, aşe erau vasăle alea ca noi. Apoi 7 săptămâni nu umblam cu carne şi pruncii, la ei le dăde lapte şi ouă. În alea 40 de zâle ne rugam mai mult ca de obicei, să făce la biserică calea crucii, erau 14 stări, rugăciuni la Domnu Isus” – Iuhoş Reghia, Bobota.
Olimpia Mureșan, muzeograf
