Anul Nou şi Sfântul Vasile – de la strigatul din deal şi schimbatul porţilor la moşuţi şi babe
Ziua de 1 ianuarie reprezentată prin ziua de Anul Nou şi ziua de Sfântul Vasile reprezintă un moment de cumpănă care, în funcţie de cunoaşterea tradiţiilor mitologice, poate fi interpretată în sensul dorit de fiecare; pe de altă parte, este o zi fastă prin excelenţă – este prima zi a anului, a unui nou interval de timp.
Integrându-se în perioada mai largă a sărbătorilor de iarnă, ce debutează în ziua de Sfântul Nicolae, obiceiurile ce au drept scop uratul revin la domeniul fundamental al vieţii omului simplu de la ţară: muncile agricole, fertilitatea câmpului, roadele bogate etc. De asemenea, în categoria manifestărilor colective bazate pe principiile „magiei primei zile” se integrează şi textele ce urează bunăstare fizică şi materială individului: „Sorcova” sau colindele de Sfântul Vasile (care le urează celor apropiaţi sănătate şi putere de muncă).
În tradiția populară, se spune că „Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Dumnezeu i-a dat cea dintâi zi a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoțel, i-a legat la toartă o crenguță de busuioc și s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile exista obiceiul de a ura”.
În multe din satele sălăjene, în ziua de Anul Nou, copiii umblă cu Sorcova din casă în casă, în special pe la cunoscuţi. Sorcova este un substitut al divinităţii fitomorfe, invocată de copii pentru a aduce oamenilor sorcoviţi viaţă lungă, sănătate şi prosperitate. La început, Sorcova era confecţionată din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi (măr, păr, vişin, prun) sau de trandafir, tăiate şi puse în apă la înmugurit şi înflorit în ziua de Sfântul Andrei sau de Moş Nicolae. Apoi, obiectul ritual cu care colindă copiii a început să fie realizat dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână, cu beteală şi cu un fir de busuioc în vârf. Acum, Sorcova este făcută dintr-o crenguță de brad împodobită cu beteală și hârtie creponată. Copiii, după ce îşi sorcovesc părinţi şi rudele apropiate, pornesc, câte doi-trei, colindatul prin vecini. Textul augural pe care-l rostesc este cel cunoscut: „Sorcova, vesela,/ Să trăiţi, să-mbătrâniţi/ Ca un măr, ca un păr/ Ca un fir de trandafir!/ Tare ca fierul,/ Iute ca oţelul!/ Tare ca piatra,/ Iute ca săgeata!/ La anul şi la mulţi ani!” și ating ritmic cu Sorcova corpul gazdelor.
Înaintea obiceiului de a umbla cu sorcova, în multe sate se umbla cu buhaiul. La Cheud acest obicei a fost practicat până prin 1955: „cu buhaiul umblau coptii de 12-14 ani în ajunul de Anul Nou. Buhaiu şi-l făce fiecare acasă, era din lemn, ca un toc de brânză, da mai mnic, la on capăt era pusă o bucată de ptiele de animal tăbăcită şi pă mnijloc era găurit şi băgat on păr de cal. Umblau grupuri de 3-5 coptii şi strâgau: Primiţi cu buhaiu? şi căpătau bani şi mere şi nuci”.
De 1 ianuarie, de Sfântul Vasile, existau foarte multe multe obiceiuri. În unele sate de pe Valea Someșului un obicei săvârşit de grupuri mici sau de cete de feciori, era cel al Dezlegării Anului. Astfel, aceştia dezleagau anul umblând pe ulițele satului bătând din bice, având ca scop înlăturarea forţelor malefice: seceta, tăciunele de grâu, insectele şi animalele dăunătoare recoltei etc. De asemenea, feciorii dezleagă şi cununiile, cu un descântec: „Slobozim câşlegiile/ Să mărităm fetele/ Umblaţi, feciori,/ Să fie peţitori”.
Există multe credințe legate de Sfântul Vasile: în unele părți se credea că: „așe cum îi cel care-ți intră în casă de Sfântu Vasile, bocotan sau sărac, așe-ți va hi tăt anu, da trebe neapărat să hie bărbat. În prima zî din an îi musai să-ţi intre bărbat prima dată în casă, dacă vine femiei, n-o prime. Bărbatu mneu şi amu mere pă la tăţi vecinii, să le margă bine şi ei vin la noi. În alte părți se credea că oamenii trebuie în prima zi din an să-şi pună un gând bun, ca să le meargă bine tot anul: atunci să te păzeşti să nu te superi, să nu te sfădeşti, să fii vesel şi tot anul aşa vei fi. Pentru ca familiei să-i meargă bine tot anul şi să aibă spor exista obiceiul ca în ziua de Anul Nou să se fiarbă cap de porc, pentru că aşa cum porcul râmă numai înainte, tot aşa va merge şi omul spre belşug. De aceea aproape în fiecare casă de Anul Nou, respectiv de Sfântul Vasile se făceau răcituri din cap de porc: tătdeauna să fac aituri de Anul Nou, așe fac și amu”.
Alte credințe legate de Sfântul Vasile erau cu privire la vreme: asfel, se credea că dacă de Sfântul Vasile ninge, anul va fi unul bogat, iar dacă este senin și geros, oamenii vor fi sănătoși. În ajunul Anului Nou, pentru a cunoaşte dinainte cum va fi vremea, se făcea de către femei calendarul de ceapă, obicei care se practică şi acum în unele gospodării. Pentru a şti care luni ale anului vor fi ploioase şi care secetoase, femeile desfac 12 coji de ceapă şi fiecare era numită cu numele unei luni a anului. Pe fiecare coajă se pune sare şi se aşează într-un loc uscat (de regulă pe pervazul geamului), iar a doua zi sunt luate cojile şi se urmăreşte sarea în fiecare. În cojile în carea sarea este umedă, lunile reprezentate de aceste coji vor fi ploioase, iar cele în care sarea este uscată vor fi secetoase. După acest calendar de ceapă oamenii ştiau cum va fi vremea şi cum să-şi programeze lucrările agricole.
Urările de anul Anul Nou nu erau numai urări de belşug şi bunăstare, ci şi urări pentru viitoarele căsătorii care se încheiau în câşlegi. În trecut, cele mai multe logodne în Pecei se făceau de regulă în noaptea de Anul Nou, atunci se mergea la peţit. Tot de Anul Nou feciorii mergeau la fete: „unde era fată, de Anul Nou, mergeau drăguţî la fată să-i aprină lompa. Atunci nu vorovei numa cu unu că vorovei cu mai mulţ. Să băga în casă şi aprinde lompa, fata îl îndie c-on hăhar de pălincă sau de vin, c-o feie de cola. Nu stăte mult că el de abdie aştepta să ieşi afară să te ţuce. Stătei afară on ptic şi să duce, cum merei în casă şi stinjei lompa şi te culcai vine altu şi iară aprinde lompa. Dimineaţa ne zâce mama: de câte uări s-o aprins lompa?”.
Un obicei care se practica în multe sate de Anul Nou era obiceiul „strigatului din deal”. Feciorii satului, împărţiţi în două tabere, aprindeau focuri mari pe două dealuri opuse din sat şi începeau strigăturile, unii către alţii, întâmplări reale sau imaginare despre unii oameni din sat: „- Vili, vili, măi! – Auzât-aţi măi, – Ce mă? – O poruncit Măria, să margă Sandu la ie să-i ducă gozu di la uşă”. Aceştia începeau să satirizeze pe seama greşelilor făcute de unii şi de alţii în cursul anului ce se încheia sau să batjocorească metehnele vreunei fete. Era un fel de radio informativ al satului. La Aluniş: „Să strâga din deal, să suie on rând de tineri acolo pă Ciuhă, ş-on rând aice pă Cocârlău şi strâgau aieştea di pă Cocârlău: dreptu-i mă că Măria lui Lorinţ s-o încurcat cu Iuănu Montului? Ceialalţi strâgau: Drept. Până îi nume pă tăţ tinerii din sat, zâceu hiece. Era care să supăra, era care nu să supăra, râdeu”. Tinerii erau interesaţi de fetele nemăritate. Ei utilizau informaţiile culese în alegerile maritale, iar disfuncţionalităţile constatate erau anunţate public.
La Cheud, în noaptea de Anul Nou se practică şi acum acest obicei al „strigatului de pe Coastă”: „Să suie şi amu mai mulţi pă costă, unii pă on deal, alţii pă altu şi aprind cauciucuri de alea mari, să fac focuri mari şi să badjocoresc: Biri, biri măi… auzâta-ţi ce s-o întâmplat? Pă Ionucu l-o prins cu Lenuţa… şi luau roţâle de car şi băgau printre spiţăle de lemn paie şi să aprindeu şi le dăde drumu pă costă-n jos”.
Tot tinerii satului erau cei care, pentru depăşirea stărilor determinate de certurile între vecini practicau un alt obicei de Anul Nou şi anume „mutatul porţilor”: „să ştimbau porţâle di la unu la altu. Dimineaţa umblau să şi le cote şi să le ştimbe. Atunci să împăcau domne sfinte că nu era bine să înceapă anu sfădiţi”. La Meseşenii de Sus acest obicei al schimbării porţilor sau a ascunderii lor era practicat de feciori la casele fetelor care nu le împărtăşeau sentimentele: „La Anu Nou, fecioru care-i plăce de-o fată şi la fată nu-i plăce de iel şi nu-l băga în samă, nu vroie să vorovească cu iel, mere în noptea de Anu Nou şi-i duce porţîle sau îi făce motroşcă din cânepă”.
Un alt obicei de Anul Nou întâlnit în multe sate de pe Valea Someşului în care erau implicaţi feciorii satului era obiceiul numit „moşuţii şi babele”. Acestea erau nişte păpuşi mari confecţionate din cârpe puse la porţile caselor unde erau feciori sau fete „bătrâne” sau la cei considerați ”frițoși” sau nealcoși (cu nasul pe sus). Pentru feciori se puneau „babe”, iar pentru fete „moşi”: „Le pune la fetile stătute sau la feciori moşuţi. Le făce din stranţă sau din paie on fel de păpuşe şi le pune înt-on pom la casă, era on fel de hulă pă fata ceie că era nemăritată, i-o pus moşuţ că-i trebe bărbat. Ele se puneau în locurile ce împrejmuiau gospodăria, pe cumpăna fântânilor, pe vârful căpiţelor de fân sau se împlântau în zăpadă în mijlocul curții”. Obiceiul era prilej de amuzament şi de distracţie pentru toţi. Obiceiul înveseleşte şi moralizează, dar, în subtextul său, este legat şi de dorinţa de îndreptare. Deşi pare a avea caracter satiric aşezarea „moşuţilor” şi „babelor”, păpuşi din paie sau cârpe îmbrăcate femeieşte sau bărbăteşte la poarta fetelor bătrâne sau flăcăilor tomnatici, avea iniţial aceeaşi funcţie, încercând să provoace prin imitaţie efectul dorit – căsătoria – în câşlegile care se apropiau. Uneori cei vizaţi erau obligaţi astfel să se căsătorească. În acelaşi scop, fetele legau o sfoară în calea feciorilor, iar aceştia, la rândul lor, închideau calea fetelor cu funii şi le furau porţile, înlocuindu-le cu altele luate de la gospodăriile cu feciori.
Sfântul Vasile este considerat „păzitor de duhurile rele”, astfel că prima zi a anului a ajuns să fie considerată un moment propice pentru desfăşurarea practicilor magice. Practicile magice privind căsătoria se înscriu în aceeaşi mentalitate arhaică în care raporturile sociale sunt mediate de forme simbolice. Aceste obiceiuri de aflarea „orândei” sunt bazate pe manipularea unor mijloace simbolice, iar eficacitatea magiei are loc doar în anumite perioade de timp investite cu proprietăţi speciale. Aceste perioade sunt recunoscute în timpul sărbătorilor de iarnă în noaptea de Anul Nou sau cea de Bobotează. De Anul Nou și Sfântu Vasile se săvârşeau multe practici premaritale. În unele sate se obişnuia ca fetele să-şi „cote” de măritat cu spata. În Meseşenii de Sus, fetele se adunau mai multe într-un loc în seara de Anul Nou şi puneau pe o „spată” câte două rânduri de jumări. Pe un rând numeau fetele, iar pe celălalt rând numeau feciorii, apoi aduceau un „mâţ” şi-l puneau la spată să mănânce jumările. Soarta era hotărâtă de preferinţele pe care le avea „mâţa”. Dacă jumările alese erau de pe ambele rânduri însemna că se iubesc sau se vor căsători în viitorul apropiat, iar cei sau cele care rămâneau pe spată mai aveau de aşteptat. La Aluniş: „mămuca ne pregăte spata, ne cobora ovăz şi apoi noi punem apoi jumere pă spată şi numem fetile care s-or mărita anu aiesta. Apoi aducem mâţa şi o punem să mânânce jumerile, pă care o lua prima, aceie să mărita prima. Api, era de lua mâţa şi tri, da nu le lua dint-on loc, lua din ieon ptic, apoi lua di mai încolo. Apoi, făcem foc în sobă şi punem două hire de ovăz pă sobă: unu-i fecior şi unu-i fată, şi-i numem care ştiem că-s drăguţ. Ş-apoi iera care puşca cătă-olaltă, no, aieştea s-or lua, iera care zbura o fată de-o parte, no nu i drag, o băiatu zbura în altă parte, no, nu i dragă. No, aşe ne cotam. Şi mai era…”.
Un alt obicei era ca fetele nemăritate să se ducă la cotețul porcului, lovesc porcul cu piciorul şi spun „anul acesta“ sau „anul viitor“. Dacă porcul guitar, fata se va mărita în următoarele luni. În cazul în care se mişcă la vreuna din următoarele strigări, domnişoara se va căsători peste unul sau peste doi ani: „merem la coteţ la porci şi zâcem: „hi iestimp” şi de-a grohoti porcu ne-om mărita, dacă nu, nu ne-om mărita. Era porc care grohote şi ne păre bine”.
Olimpia Mureșan – muzeograf
