Începeam anul trecut să prezentăm un alt aspect al muncii arheologilor de la muzeul din Zalău și anume cercetarea mormintelor populațiilor din trecut. Ne-am propus atunci să insistăm pe o latură mai puțin cunoscută a cercetărilor și anume pe colaborarea cu antropologii, cei care analizează resturile umane, frecvent rezultate în urma practicii de ardere a cadavrelor după care rezultă adesea fragmente osoase de dimensiuni mici. În ciuda acestui neajuns, antropologii, prin metode specifice medicinei legale, prin observații atente, pot stabili sexul și vârsta aproximativă la deces, pot obține date despre boli și traumatisme de care au suferit în timpul vieții, dar și despre factorii care au determinat decesul. Toate aceste informații, combinate cu observațiile realizate de arheologi pe parcursul cercetării mormintelor, contribuie la cunoașterea și înțelegerea comportamentului populației vii față de defuncți și, în ultimă instanță, la recompunerea unor secvențe ale ceremonialului funerar din trecutul îndepărtat.
Datele pe care le prezentăm în acest material provin din două morminte descoperite în zona localității Pericei. Este vorba despre un mormânt de incinerație, respectiv un schelet uman descoperit într-o groapă din cuprinsul unei așezări. Ambele morminte se datează în a doua jumătate a mileniului II î. Chrs.
Primul mormânt este unul de incinerație. Peste urna funerară a fost ridicată o mică movilă (tumul) care și astăzi, la aproximativ 3500 de ani de la amenajare, măsoară circa 10 m în diametru și aproape 1 m înălțime. Ne-a atras atenția faptul că deasupra urnei cu resturile arse a fost depus un pumnal de bronz, piesă de mare valoare pentru acele vremuri. Analiza antropologică a stabilit că resturile arse provin de la un individ de sex masculin. Vârsta poate fi estimată în intervalul 40-60 de ani. Totodată, studiul oaselor a dovedit că individul suferea cu siguranță de osteoartroză. Afecțiunea se manifestă prin deteriorarea cartilajului articular. Dispariția totală sau parțială a cartilajului articular determină ”frecarea os pe os” și provoacă durere, rigiditate, înțepenirea zonei afectate. Cauzele pot fi diverse, dar cel mai adesea apare ca urmare a înaintării în vârstă. Individul din mormântul de la Pericei avea la deces o vârstă aproximată între 40 și 60 de ani, ceea ce, pentru acea perioadă, însemna o persoană bătrână. Pumnalul depus în mormânt indică un războinic, ajuns la o vârstă înaintată. Probabil, după cum indică arma cu care a fost înmormântat, provenea din zona de la vest de Dunăre, poate sudul Germaniei, deși nu este exclus să fi călătorit în acele locuri, mai ales că în epoca bronzului războinicii sunt foarte mobili, în căutarea unor angajamente ca mercenari.
Resturile celui de-al doilea defunct provin tot de la Pericei. Fusese depus sau, poate, aruncat într-o groapă din incinta unei așezări. Înmormântarea în așezări este o practică destul de des întâlnită în perioada epocii bronzului. Defunctul era de sex masculin, cu vârsta la deces între 32 – 38 de ani. Și acest individ suferea de osteoartroză, osteoperiostită, dar apar și dovezi ale unei infecții masive care a afectat și anumite oase. Sunt și urme ale unui abces dentar ce a provocat o infecție la nivelul osului palatin. Ambele erau în curs de vindecare la momentul morții. În ciuda multiplelor probleme de sănătate de care suferea acest individ, moartea a survenit cel mai probabil din cauza unei / unor lovituri cu un corp ascuțit la nivelul cavității toracice, urmate de comprimarea puternică a acestuia.
Dr. Ioan Bejinariu, cercetător științific
