Back to all Post

O INCURSIUNE (VIRTUALĂ) ÎN LUMEA SATULUI MEDIEVAL

O INCURSIUNE (VIRTUALĂ) ÎN LUMEA SATULUI MEDIEVAL TIMPURIU DIN DEPRESIUNEA SILVANIEI. REALITĂȚI ARHEOLOGICE ȘI LIMITE ALE CERCETĂRII

DAN BĂCUEȚ-CRIȘAN

După cum se cunoaște, într-un sit arheologic sunt descoperite complexe arheologice cu planimetrie și structură variată. Pentru unele dintre acestea (datorită anumitor caracteristici) putem stabili rolul/funcționalitatea în perioada când acestea erau în uz, însă, cel puțin la nivelul actual al cercetării nu putem stabili cu certitudine funcționalitatea tuturor acestor complexe. Trebuie să avem în vedere și faptul că, în timp, datorită mai multor factori (presiunea straturilor geologice, animalele din sol, intervenția umană) pereții structurilor arheologice au suferit modificări (rupturi), astfel că, în momentul decopertării arheologice aceste complexe nu mai au planimetria inițială. De asemenea, în multe cazuri au fost descoperite complexe arheologice cu planimetrie complicată, înțelegerea funcționalității fiind și mai dificilă în cazul acestora. Prin urmare, în multe situații suntem nevoiți să propunem/presupunem funcționalități în cadrul locuirii respective, fără a avea certitudinea planimetriei și utilizării reale.

Fig. 1. Porț La baraj. O posibilă gospodărie compusă din locuință, anexă gospodărească/grajd, groapă de provizii și gard de delimitare (reconstituire ideală).

            Având în vedere caracteristicile terenului pe care s-au întemeiat aceste așezări este evident faptul că s-a dorit apropierea de sursele de apă, evitându-se pericolul inundării spațiului habitațional prin alegerea unei terase situată deasupra zonei inundabile. Referitor la terenul care aparținea comunității respective trebuie să avem în vedere faptul că, pe lângă suprafața ocupată de structurile aflate în componența unei așezări exista un teren exploatat agricol (a cărui întindere este imposibil de determinat) și pășuni. Tot din „patrimoniul” comunității respective posibil să fi făcut parte și suprafețe cu păduri (care ofereau lemnul necesar construcțiilor) precum și terenuri cu acces la cursuri de apă pentru pescuit și sursă de apă dulce.   

           Fig. 2. Cheud Sub Hij. Locuință de suprafață (reconstituire ideală).

Fig. 3. Porț La baraj. Locuință de suprafață (reconstituire ideală).

            Pentru construcțiile incluse în categoria locuințelor spațiul oferit de acestea era destinat în principal locuirii. Pentru perioadele reci căldura era asigurată de instalațiile pentru foc, acestea susținând și prepararea hranei. Ceramica descoperită în complexele arheologice cercetate indică prezența unei vesele de bucătărie cu forme variate, cu siguranță, alături de acestea în gospodăriile respective trebuie să se fi utilizat vesela și tacâmurile din lemn. Caracteristicile formelor ceramice descoperite în aceste așezări arată faptul că alimentele erau consumate prin fierbere, prăjire ori coacere. Prepararea hranei se putea face atât în interiorul locuințelor (pe cuptoarele identificate) cât și în afara lor, dovadă fiind instalațiile pentru foc amenajate în aer liber. Formele ceramice identificate arată că se utilizau oale pentru fiert, castroane pentru aducerea/servirea mâncării la masă, străchini pentru consumarea individuală a mâncării, cupe/pahare pentru băut, vase amforoidale pentru transport/păstrare lichide, tăvițe pentru uscare/servire/coacere alimente (în asociere cu țesturile utilizate pentru copt), oale mari pentru păstrat surplusul de alimente.

Fig. 4. Marca Sfărăuaș I. Cuptor (amenajat într-o locuință) construit din blocuri de micașist și pietre de râu (reconstituire ideală).

            Hrana era asigurată nu numai prin muncile agricole ori prin culegerea fructelor ci și prin creșterea animalelor. Ovi-caprinele și bovinele reprezentau o sursă importantă de carne și lapte. Acestea ar fi putut fi crescute în unele din construcțiile (anexe gospodărești) de mari dimensiuni identificate în unele așezări ori în (posibile) țarcuri dispuse la marginea așezării, ale căror urme nu au fost surprinse (deocamdată) arheologic. Carnea păsărilor de curte nu putea să lipsească din alimentația comunităților, unele dintre structurile cu rol de anexă gospodărească/dependință putând servi ca îngrădituri/țarcuri sau cotețe pentru păsări. O altă sursă de carne o constituia vânătoarea, prezența săgeților din fier fiind un posibil argument în acest sens. Cu toate că nu s-au descoperit cârlige de pescuit sau greutăți de plasă de pescuit, prezența râurilor (Barcău, Crasna) a constituit cu siguranță o sursă de alimentare cu pește. Creșterea ovi-caprinelor a constituit o bază importantă de materie primă pentru confecționarea hainelor, torsul și țesutul fiind activități obligatorii pentru fiecare comunitate, prezența fusaiolelor reprezintă un argument în acest sens. Contextele arheologice din care provin fusaiolele arată faptul că, prelucrarea firelor de lână se făcea atât în locuințe cât și în unele dintre anexele gospodărești.

Fig. 5. Porț La baraj. Anexă gopodărească, cel mai probabil pentru creșterea ovi-caprinelor (reconstituire ideală).

Fig. 6. Zalău Valea Miții/Școala veche. Locul în care a funcționat un război de țesut vertical (reconstituire ideală).

            Confecționarea uneltelor din fier în cadrul comunităților este atestată prin existența atelierelor în care, nu numai că se executau obiecte finite ci se și reducea minereul din fier. Printre cuptoarele amenajate în aer liber identificate nu există niciunul care prin caracteristicile sale ar fi putut fi destinat arderii ceramicii, cu toate acestea, unele fragmente ceramice prezintă urme de deformare și defecte de modelare, ceea ce ar sugera existența unor cuptoare de olar dispuse în marginea așezărilor, foarte probabil mai aproape de zona inundabilă. De altfel, pentru așezările medievale timpurii de pe valea Barcărului, confecționarea ceramicii în ateliere locale/proprii nu ar reprezenta o noutate având în vedere rezultatele analizelor de laborator efectuate asupra unor mostre ceramice de la Nusfalău Țigoiul lui Benedek care au arătat faptul că în așezarea respectivă se confecționa ceramică din lutul local. Cu siguranță, excedentul de grâne trebuie să fi fost păstrat în gropi de provizii ori în spații amenajate pentru aceasta. Un posibil argument în favoarea existenței unor hambare/depozite l-ar putea constitui prezența oalelor de mari dimensiuni în unele dintre anexele gospodărești cercetate, surplusul alimentar putând fi păstrat inclusiv în locuințe. Fără discuție, comunitățile umane nu trăiau izolate fiind de bănuit existența unor schimburi economice/comerciale cu comunități vecine (posibile trasee comerciale bine definite dealungul cursului Barcăului și Crasnei). Existența unor legături comerciale cu alte zone îndepărtate este argumentată de prezența în așezarea de la Marca Sfărăuaș I a vaselor amforoidale din pastă fină, o ceramică importată în zonă, ajunsă aici ca “ambalaje” ale unor produse lichide (vin, ulei).

Fig. 7. Zalău Valea Miții/Școala veche. Spațiu pentru depozitare alimente (reconstituire ideală).

            Desigur, rămâne întrebarea: se poate face o separare clară între spațiul de locuit și cel ocupațional? Producerea unor mici obiecte de uz comun putea avea loc și într-o locuință, nefiind necesar un spațiu cu destinație specială. La fel și torsul și țesutul (fusaiole prezente atât în locuințe cât și în anexe gospodărești.     Această stare de fapt a făcut ca, în literatura arheologică românească (și nu numai) să rămână deschisă problema (posibilității) identificării și (eventual a) delimitării spațiului pentru locuit de cel ocupațional/economic. Pe lângă acest aspect, arheologia așezărilor medievale timpurii (cel puțin cea românească) mai are încă multe necunoscute:

  • identificarea/diferențierea tipurilor de locuire (sat, cătun).
  • înțelegerea structurii/structurilor interne prezente/specifice fiecărui tip de locuire.
  • modul de deținere a terenului: teren privat (al familiei/clanului), teren deținut în comun.
  • elita/elitele satului, stratificarea socială, oameni liberi/sclavi.
  • dezvoltarea comunităților/creșterea numărului de membri urmată de: extinderea așezării, ruperea de locul de baștină/migrație/roire.
  • satul ca centru de producție (producție pentru uz intern necesară vieții cotidiene vs. supraproducție).
  • zona/zonele de difuziune a produselor locale (ceramică și alte categorii de bunuri).
  • topografia internă a unei așezări este rezultatul unei/unor norme/cutume urbanistice/sociale?
  • topografia internă a unei așezări poate fi determinată de etnicul comunității?
  • bărbatul și femeia în cadrul comunității sătești (activități bărbătești vs activități femeiești).
  • fazele de evoluție a unei așezări: „nucleul” așezării și apariția unor „cartiere”.
  • existența unor comunități „specializate”.
  • “specializarea” unei comunități generează un anume tip de arhitectură?
  • așezarea ca posibil centru de schimb/comerț/târg.
  • centru și periferie: așezări centrale și așezări satelitare/periferice.
  • limitele teritoriului controlat de comunitatea din așezarea respectivă.

Lipsa cercetărilor extinse (săpături arheologice în suprafață au fost derulate abia recent odată cu investițiile în infrastructura rutieră) asupra așezărilor medievale timpurii identificate în spațiul transilvănean (situație valabilă în mare parte pentru întregul spațiu românesc) a dus la situația în care, nici în prezent să nu cunoaștem (cu adevărat) structura acestora, criteriile care determinau modul de dispunere/aranjare a elementelor componente în interiorul spațiului habitațional. Toate aceste lipsuri (care împiedică formarea unei imagini complete) nu ne împiedică să facem o călătorie (virtuală) în mijlocul comunităților umane de atunci!

 

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2020. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X