Imaginați-vă decorul: casa bunicii, canapele trase, bec la care orbecăi. Stai înăuntru cu mama, mătușa și verișoara pentru că afară se instalase răcoarea serii și se dă startul unor discuții profunde (bârfe), tipice unui astfel de context. Subiectul central: trecutul glorios, memorabil și departe de a fi liniștit al familiei din partea mamei. Numaidecât s-a ajuns de la numeroasele trăsnăi din copilărie de care au fost responsabile mamele noastre, dar și la fermecătoarele povești de dragoste. Mama s-a măritat după cinci ani în care a fost în relație cu tata – o durată rezonabilă pentru anii 2000. Mătușa, în schimb, a fost cerută în căsătorie după șase luni, fapt care a stârnit priviri neîncrezătoare. Pentru a se scuza și pentru a ameliora șocul pe care ni l-a produs, mătușa o scoate la înaintare pe bunica, măritată după doar o lună. Mai fascinant este faptul că o simplă fotografie a fost factorul declanșator al relației sale cu viitorul soț, în special cunoscând reperele biografice. A se reține faptul că bunica Mariana (Maria) este de origine moldovenească, din Lespezi, un sat din comuna Gârleni, județul Bacău. Bunicul Ionel (Ion) a fost crescut în Giurtelecu Hododului, comuna Hodod, județul Satu Mare.
Reiese din dialog interesul inevitabil pentru această istorioară.
La început, bunica a redat succint povestea: “Că mi-o trimis scrisoare, i-am trimis înapoi și, după, a venit la Moldova și m-a adus aci”. A mai precizat faptul că s-au întâlnit doar de două ori, iar a doua oară a fost pentru drumul spre satul bunicului. Cu toate acestea, nu i-a luat mult să se deschidă și să ofere detalii.
“O dată mi-a trimis o felicitare, că atunci așa era moda. După aia mi-a trimis o scrisoare și eu i-am răspuns, dar m-a și jignit oarecum, cum pot să zic că-mi place când nu l-am văzut?… Că m-a enervat atunci”.
Prima întâlnire propriu-zisă are loc în Lespezi unde bunicul s-a dus in vizită la un coleg de lucru, ruda care îi oferise poza bunicii. Unul dintre frații bunicii a obligat-o să participe la horă, duminica, pentru a-l face pe “băiatul străin” să se simtă inclus. După un dans împotriva voinței ei, bunica a mai primit o scrisoare, la care nu a răspuns, după care bunicul s-a dus cu tatăl lui după ea.
“Dar eu nu am fost intenționată să plec cu el,” au fost cuvintele ei, spre surprinderea auditoriului (familiei), bunica acceptând totuși pentru a le face în ciudă membrilor familiei, care nu o lăsaseră să-l abordeze pe un vasluian; deși, conform altor surse, există încă o versiune, cum că bărbatul local de care era interesată bunica s-ar fi căsătorit mai devreme.
Familia o avertizase în legătură cu perspectiva căsniciei la mare distanță, argumentând că nu știe ce o așteaptă la Satu Mare. Decizia a fost finală în momentul în care viitorul socru și-a întrebat fiul „Ti-e draga fata asta?“. Răspunsul fiind “Da”, s-au încheiat discuțiile.
“Știi ce m-am gândit?”, spune bunica după o pauză. “Aveam un frate, care a murit primul. Zice: ‘Tu, dacă te duci și vezi că nu-i bine’… Mi-a dat 150 de lei. 150 de lei atunci au fost bani. Și când am plecat mi-au mai dat 150, mama cu tata. No, stai să vezi, zic eu: ‘Nu-s așa de proastă, dacă nu-mi place cumva ceva, eu am cu ce mă întoarce. Amu’, eu cu trenul am fost obișnuită, dacă tata a fost 25 de ani controlor de bilete, că umblam, am fost învățată cu trenul”. Auzind acest detaliu, m-am liniștit și m-am văzut nevoită sa creditez independența și încrederea bunicii, la care nu m-aș fi așteptat pentru România anilor ‘70.
“Am plecat. Am plecat noaptea, la 1. Mă, deci mă duc cu soră-mea, cumnatele, toți plângeau cum mergeam la haltă, ca și cum mă duceam, dragă, la înmormântare. Mă, de multe ori am râs după aia”.
Bunica a continuat cu caracterizarea socrului, la adresa căruia a avut multe cuvinte de laudă, spunând că “îl alegeai dintr-un miliard”. În retrospectivă, a constatat că poate semăna, într-un fel, cu el, dând astfel impresia că ea ar fi fost fiica lui, nu bunicul. Odată, socrul a făcut o glumă suficient de nepotrivită încât să o facă pe bunica să-și reia în considerare alegerea: “mănâncă, nu răbda foame ca acasă” (aluzie la totalul de nouă copii din familia bunicii).
Ajungând la destinație, grație credințelor populare (superstițiilor), au intrat pe poarta din față, considerându-se că prin spate s-ar aduce ghinion. Astfel își intră în roluri stăpânele casei.
“Venim aci. Aicea, seara, era baba bătrână, mama lui socru-meu. Ea a rămas văduvă la 29 de ani, cu patru copii. Nu s-a mai măritat niciodată, Clarița”.
Când a fost vorba de soacră – adevărata domina – însă, bunica a avut ezitări în portretizare – în mod particular în portretul fizic, dar și în legătură cu cel moral.
“Mămica era o femeie… nu pot să zic eu că era o femeie rea, dar… avea o privire foarte serioasă, ca Rali (mama) câteodată. Tăioasă, așa”.
Acesta este și momentul în care socrul își intră în rolul protector, luând-o pe bunica sub aripa sa. „Femeie, nu uit cuvintele astea în veci, uită-te bine la mine, fata asta-i condusă exact ca la cimitir. Dacă am auzit vreodată că ai zis ceva sau că ai certat-o sau nu-ți place ceea ce face, cu mine ai de-a face”. Bunica precizează faptul că nu a avut divergențe semnificative cu soacra, decât o dată, când bunica a trebuit să-și părăsească locul de muncă pentru a avea grijă de prima fiică (mătușa). Conform altor surse (mama), soacra și nora au demonstrat în mod consistent o relație pasiv-agresivă.
Soții fiind din arii geografice diametral opuse, micile „diferențe culturale” nu au întârziat să se remarce, într-o manieră cât se poate de comică. O astfel de întâmplare a avut loc aproape imediat după nuntă, când bunica se instala în viața conjugală. Soacra îi poruncește să hrănească porcii, singurul detaliu fiind: “Țâpă la porci”. Remarcați imperativitatea de la nivelul replicii.
Bunica, în confuzia ei naivă, îi aduce bunicului la cunoștință: “Ionele, eu nu știu ce obicei e aici la voi, dar mie mămica mi-a zis să țip la porci. Dar cum să țip eu ziua-n amiaza mare la porci?”. Bunicul, amuzat peste măsură, i-a explicat însemnătatea verbului, ținând totodată ca această întâmplare să fie povesită mai departe (motiv pentru care a ajuns la autorul aici de față). Nu ar fi greșit spus că o moldoveancă și un ardelean au crescut două sudiste, devreme ce s-au mutat la Târgu Jiu pentru slujba bunicului la puțin timp după ce s-a născut mătușa.
