
Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău participă și în acest an la Noaptea Cercetătorilor Europeni cu ediția a V-a a proiectului „Science Power. Cercetător la muzeu”. Vineri, 25 septembrie 2026, de la ora 11,00, în Sala Transilvania, liceenii implicați în proiect vor prezenta publicului rezultatele unei experiențe de cercetare începute în urmă cu mai multe luni, alături de specialiștii care le-au fost mentori.
Pentru acești tineri, Noaptea Cercetătorilor Europeni nu înseamnă doar participarea la un eveniment dedicat științei. Este punctul final al unui parcurs pornit la începutul anului, în care au avut ocazia să descopere cum se face cercetarea dincolo de manuale și de sala de clasă.
Împărțiți în cinci echipaje – arheologie, entomologie, etnografie, istorie și restaurare – liceenii au lucrat alături de specialiști, au ieșit pe teren, au intrat în arhive și laboratoare, au cercetat documente și colecții, au pus întrebări și au căutat răspunsuri.
Cinci echipaje, cinci experiențe de cercetare

Pentru membrii echipajului de Arheologie, coordonat de dr. Horea Pop, arheolog, cercetarea a însemnat înainte de toate experiență directă. Tinerii au învățat ce presupune o periegheză arheologică, au participat la activități pe șantiere și au descoperit metodele și instrumentele de lucru ale arheologului. Dincolo de teorie, au avut șansa de a învăța chiar pe teren ce presupune cercetarea arheologică.
Echipajul este format din Denis Torje, clasa a X-a C, Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai”; Denisa Kelemen, clasa a XI-a A, Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai”; George Corb, clasa a XI-a A, Colegiul Național Silvania; Lucas Constantin Crișan, clasa a X-a E, Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” și Maria Negrea, clasa a X-a F, Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai”.

În echipajul de Entomologie, coordonat de Diana Horvat, muzeograf, cercetarea a pornit de la patrimoniul documentar rămas de la Adalbert Takács. Voluntarii au descoperit corespondența purtată de acesta cu entomologi și colecționari din diferite colțuri ale lumii, au citit și tradus scrisori redactate în mai multe limbi și au încercat chiar să refacă, peste decenii, câteva dintre aceste legături, căutând și contactând corespondenți ai lui Takács care mai sunt în viață. Cercetarea lor stă și la baza unui scurt documentar dedicat lui Adalbert Takács, realizat în cadrul proiectului.
Din echipaj fac parte Flavia Banea, clasa a XI-a G, Colegiul Național Silvania; Flavia Moraru, clasa a XI-a G, Colegiul Național Silvania; Maia Botiș, clasa a XI-a G, Colegiul Național Silvania; Olga Antonia Pencu, clasa a XI-a F, Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” și Leon Nicolas Kerekes, clasa a XII-a G, Colegiul Național Silvania.

În cazul echipajului de Etnografie, coordonat de dr. Camelia Burghele, etnolog, păstrăm deocamdată misterul. Voluntarii au ieșit din muzeu, au ajuns în mai multe locuri, au filmat, au documentat și au adunat povești. Ce au căutat și ce au descoperit rămâne, la dorința lor, o surpriză pentru publicul din 25 septembrie.
Echipa îi reunește pe Alex Turcu, clasa a XII-a, Liceul de Artă „Ioan Sima”; Alexia Oltean, clasa a XI-a C, Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai”; Maria Dârjan, clasa a XII-a E, Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai”; Sergiu Petrică, clasa a X-a B, Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” și Antonia Mitrașca, clasa a XII-a E, Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai”.

Pentru echipajul de Istorie, cercetarea a pornit chiar din comunitatea în care trăiesc tinerii. Sub coordonarea dr. Marin Pop, istoric, și a prof. Laura Chiș, de la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, liceenii au documentat istoria fabricii de mobilă din Șimleu Silvaniei, urmărind parcursul acesteia până la SIMEX, unul dintre brandurile cunoscute ale Sălajului. Prin documente, informații și mărturii, ei au încercat să recompună o filă din istoria economică și socială a orașului lor.
Toți membrii echipajului sunt elevi în clasa a XI-a A la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei: Maria-Natalia Bordean, Camelia Brisc, Alexandra Barth, Andra Florina Vid și Sara-Julia-Maria Oros.

Pentru membrii echipajului de Restaurare, coordonat de dr. Anamaria Elekes, restaurator, locul cercetării a fost laboratorul. Aici au petrecut nenumărate ore descoperind tainele restaurării ceramicii și înțelegând câtă muncă, răbdare și precizie se află în spatele recuperării unui obiect de patrimoniu.
Din echipaj fac parte Anamaria Marincaș, clasa a X-a C, Colegiul Național Silvania; Corina-Ioana Tamba, clasa a X-a F, Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai”; Leon Nicolas Kerekes, clasa a XII-a G, Colegiul Național Silvania; Sofia Pop, clasa a X-a F, Colegiul Național Silvania și Timotei David Copos, clasa a X-a, Liceul Ortodox „Sf. Nicolae”.
Pe 25 septembrie, tinerii preiau povestea
Ajuns la ediția a V-a, proiectul „Science Power. Cercetător la muzeu” pornește de la ideea că muzeul poate fi mai mult decât un loc în care tinerii vin să vadă patrimoniul. Poate deveni un loc în care ei îl cercetează, îl înțeleg, pun întrebări și participă la descoperirea și recuperarea poveștilor sale.
Iar după luni în care mentorii i-au însoțit și le-au arătat cum se face cercetarea, pe 25 septembrie rolurile se schimbă. Mentorii fac un pas în spate, iar în fața publicului vin liceenii. Ei vor fi cei care vor povesti ce au făcut, ce au descoperit și cum a fost experiența de a deveni, pentru câteva luni, „cercetători la muzeu”.
Evenimentul se desfășoară în cadrul Nopții Cercetătorilor Europeni, inițiativă europeană care aduce cercetarea și cercetătorii mai aproape de public și încurajează interesul tinerilor pentru știință și cercetare.
Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău