Back to all Post

NCE 2022 – Science Power. Cercetător pentru o zi!

Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Skłodowska-Curie și își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare. ​ Anual, în ultima zi de vineri a lunii septembrie, Noaptea Cercetătorilor Europeni (eveniment organizat în majoritatea statelor Uniunii Europene) face știința accesibilă tuturor, prin activități științifice ce combină educația cu divertismentul, organizându-se expoziții, experimente în care publicul este implicat activ, conferințe, jocuri, concursuri și multe altele. ​

De la prima ediție a Nopții Cercetătorilor Europeni în 2005 și până acum, milioane de vizitatori au intrat în legătură cu oameni de știință de pe întreg continentul și nu numai. Evenimentul atrage anual peste 1,5 milioane vizitatori din Europa și din întreaga lume. ​

Anul acesta, evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni va fi organizat în 25 țări, pe 30 Septembrie 2022. Peste 400 de orașe europene și de pe alte continente vor găzdui întâlniri cu cercetători și oameni de știință, iar publicul va avea ocazia să-i cunoască și să înțeleagă mai bine impactul pe care munca lor îl are asupra vieții cotidiene.

Printre cele 400 de orașe europene se numără și municipiul Zalău, prin Muzeul Județean de Istorie și Artă, instituție care încearcă an de an, prin activități dedicate, să atragă mai ales publicul tânăr spre înțelegerea domeniilor de cercetare specifică.

Pentru ediția din acest an  am pregătit o provocare tematică pentru trei licee din Zalău: ”Science Power. Cercetător pentru o zi!”. Trei echipaje de elevi de la Colegiul Național Silvania, Liceul Tehnologic ”Mihai Viteazul” și Liceul Pedagogic ”Gheorghe Șincai” experimentează munca de cercetare specifică Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău pe tot parcursul lunii septembrie. Astfel, fiecare echipaj beneficiază de îndrumarea cercetătorilor noștri în trei domenii  cheie pentru instituția muzeală: arheologie, etnografie și istorie. Liceenii care sunt incluși în proiect participă la instruirea teoretică și metodologică, după care, coordonați de cercetătorii muzeului, se deplasează în teren pentru a documenta tematica  de cercetare aleasă. Munca lor de cercetare în teren va fi prezentată public de Noaptea Cercetătorilor Europeni, în 30 septembrie.

Tot cu ocazia Nopții Cercetătorilor Europeni, accesul publicului în Beciul Cultural al MJIAZ va fi gratuit, între orele 19,00 – 23,00, pentru a vizita expoziția temporară ”Monumente 3D. Digitizarea patrimoniului imobil din Transilvania, Muntenia și Dobrogea”, realizată în cadrul proiectului cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. În ultimii ani, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău a derulat printre programele sale un amplu demers de digitalizare a clădirilor de patrimoniu în stare de pre-colaps sau colaps, atât de pe teritoriul județului Sălaj, cât și din restul țării, prin care își propune salvgardarea patrimoniului imobil în format digital. Expoziția propusă publicului spre vizitare gratuită de NCE oferă acestuia acces virtual prin intermediul echipamentelor VR la o serie de opt clădiri de patrimoniu, scanate prin metoda fotogrammetrică, facilitând un mod inedit de explorare a patrimoniului imobil prin  interacțiunea directă cu modelele 3D realizate de noi.

De Noaptea Cercetătorilor Europeni vă așteptăm la muzeu!                                                                                   

     Dr. Corina Bejinariu, manager

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2022. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X