Maestrul Ioan Sima, descendentul unei familii cu vechi tradiții istorice

În data de 8 februarie 2025 s-au împlinit 40 de ani de la trecerea la cele veșnice a maestrului Ioan Sima. Traiectoria lui pământeană se încheia la Pericei, în locul în care a văzut lumina zilei, la 19 decembrie 1898. De aici a plecat, copil fiind, pentru a-şi urma destinul sortit, iar acum se întorcea să-și odihnească osemintele alături de iluştri săi înaintaşi din neamului Deleilor. 

Ioan Sima a fost unul dintre cei mai importanți pictori români din cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea, aparţinând glorioasei familii de colorişti români. Pictura sa reprezintă un amestec subtil de competenţă şi filosofie, fiind un adevărat imn închinat luminii şi culorii.

Dacă opera sa a ajuns să fie cunoscută pe întregul mapamond, mai puțin cunoscut este faptul că provenea dintr-o familie cu vechi tradiții istorice, care a contribuit, în mod însemnat, la realizarea României Mari, proces istoric care s-a desăvârşit la 1 Decembrie 1918. Astfel, străbunicul său, pe linie maternă, a fost revoluţionarul paşoptist Iacob Deleu, unul dintre vrednicii tribuni ai „Crăișorului Munților”, Avram Iancu. Era fiul preotului din Vârșolț, Andrei Deleu, care a venit pe meleaguri sălăjene din zona Moldovei, aducând cu el o serie de cărți vechi bisericești de învățătură. Născut în anul 1804, Iacob Deleu s-a căsătorit cu Maria Aciu (1804-1893), fiica avutului gospodar din Vârşolţ, George Aciu. După eşecul revoluţiei pașoptiste, s-a întors acasă la Pericei, devenind învăţător la școala confesională românească și cantor la biserica greco-catolică din sat. A mai avut însă unele momente de răbufniri revoluţionare, cum a fost şi cea din anul 1877 când, la vârsta de 73 de ani, a fost cu greu oprit de către fiii săi să nu plece pentru a se înscrie ca voluntar în Războiul de Independență al României.

Din căsătoria lui Iacob Deleu cu Maria Aciu s-au născut doi copii: Daniel şi Irina. Daniel s-a născut în anul 1844, după reîntoarcerea lui Iacob Deleu din armata grănicerească condusă de vestitul colonel Urban, fiind „rodul” împăcării dintre părinții săi. A urmat cursurile liceului minoriţilor din Şimleu Silvaniei, fiind înscris cu numele maghiarizat Deley Daniel. A absolvit cursurile Facultăţii de Drept din Budapesta și s-a angajat ca notar stagiar în localitatea Siciu.

În data de 5 iulie 1869, Daniel Deleu se căsătoreşte cu Iuliana Cosma (1845-1920), fiica preotului Ioan Cosma din Pericei. Aceasta era o femeie „autoritară, cu voinţă şi picioarele înfipte în pământ”, opusă firii lui Daniel, care era „blând şi timid”. Ca naşi de cununie, i-au avut pe părinții lui Iuliu Maniu, Ioan și Clara Maniu.

Tânăra pereche s-a mutat la Pericei, unde Daniel Deleu a fost numit notar şi din fericita lor căsnicie s-au născut 6 copii: Cassiu născut în anul 1869; Regina, în data de 5 septembrie 1870; Victor, la 25 mai 1876; Ioan, la 21 august 1877; Cornelia, în 1880 şi mezina familiei, Sabina, născută în anul 1882.

La 24 ianuarie 1880 moare, răpus fulgerător, Iacob Deleu. La rândul lui, fiul său, Daniel, a fost un fruntaş de seamă al mişcării cultural-naţionale româneşti sălăjene din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A fost unul din cei 13 membrii fondatori ai Reuniunii Femeilor Române Sălăjene, participând la adunarea generală de constituire a acestei mişcări feministe, care a avut loc în data de 18 noiembrie 1881, în Şimleu, sub conducerea Mariei Cosma, născută Dragoş. În anul 1886 lua fiinţă în Şimleu prima bancă românească sub numele de Silvania, iar Daniel Deleu a fost numit în funcţia de membru al Consiliului de conducere şi administraţie al acestei importante bănci, care a avut o contribuţie  deosebită în ridicarea nivelului economic al românilor sălăjeni. Operaţiunile propriu-zise ale activităţii băncii Silvania au început din anul 1888. 

În anul 1896, la vârsta de numai 52 de ani, „în suferinţe, pe care le-a îndurat tăcut şi liniştit cu resemnare creştinească ca fiind rânduite de vrerea cerească”, se stinge din viaţă şi Daniel Deleu, nepotul său, Ioan Sima, neavând şansa de a-l cunoaşte. A fost înmormântat cu mare pompă, serviciul funebru fiind oficiat de către Alimpiu Barboloviciu, vicarul Silvaniei, asistat de către protopopii Ioan Papiriu Pop, Augustin Vicaş şi Clemente Pop. Soţia lui Daniel Deleu, Iuliana, a trăit până la vârsta de 75 de ani, trecând la cele veşnice în data de 30 ianuarie 1920, la Cluj, unde se stabilise la fiica ei cea mai mică, Sabina. Şi Iuliana Deleu a fost înmormântată cu mare pompă, tot în cimitirul din Pericei, alături de soţul său.    

După moartea bunicului Daniel Deleu, fiul cel mare, Cassiu, a preluat grija şi  responsabilitatea întregii gospodării. Era absolvent al şcolii de agronomie din Șimleu Silvaniei şi devenise un bun specialist în acest domeniu. S-a căsătorit cu Cornelia, fiica lui Ioan Șandor din Gârbou şi a Nastasiei Aluaş. Ironia sorţii a făcut ca agronomul Cassiu Deleu, care adusese bogăţii altor proprietari, prin munca şi sfaturile sale, să nu reuşească acest lucru tocmai pe proprietăţile familiei sale. A avut idei avangardiste şi a dorit să înfiinţeze la Pericei o fermă model. În acest sens, a făcut împrumuturi bancare pentru a achiziţiona maşini şi unelte moderne. Din păcate, în numai doi ani, turmele sale de porci au murit din pricina epidemiei care se abătuse asupra localităţii. Au urmat apoi câţiva ani secetoşi în care recoltele i-au fost compromise. Astfel, secătuit din punct de vedere financiar, a scos maşinile şi uneltele la vânzare, însă ţăranii erau reticenţi în privinţa noilor tehnologii şi nu le-au cumpărat. În ultimă instanţă, pentru a-şi achita creditele bancare, a fost nevoit să scoată pământul la vânzare, oferta apărând şi în ziarul şimleuan Gazeta de Duminecă. După acest eşec, Cassiu Deleu se mută cu familia în localitatea Siciu. Participă alături de fraţii săi la manifestările cultural-naţionale organizate în Șimleu Silvaniei. După Marea Unire, la chemarea Consiliului Dirigent, îşi părăseşte gospodăria din Siciu şi îndeplineşte funcţia de şef al Consilieratelor agricole din Nuşfalău, Șimleu şi apoi la Gârbou. Aici a şi rămas, după pensionare, ca să îngrijească de gospodăria ginerelui său, avocatul Gheorghe Fodoreanu, făcând din aceasta o gospodărie model. S-a stins din viaţă la 1 ianuarie 1952, la Turda, unde se mutase spre sfârşitul vieţii.  

Cei care l-au moştenit cu adevărat pe revoluționarul Iacob Deleu au fost nepoții săi, Victor şi Ioan, unchii preferați ai maestrului Ioan Sima. După absolvirea claselor primare la Pericei, au urmat gimnaziul minorit din Șimleu Silvaniei. Clasele V-VI le-au făcut în anii 1891-1893 la Colegiul reformat din Zalău de unde, în urma unui conflict cu un profesor, pe probleme naţionale, ajung la liceul românesc din Blaj. Au absolvit liceul, în cele din urmă, la Beiuş, în anul 1895, când au trecut cu bine examenul de bacalaureat. De aici, cariera profesională a celor doi frați se desparte, Victor Deleu înscriindu-se la Facultatea de Drept din Budapesta, iar în anul 1903 a fost promovat doctor în Drept, la Universitatea din Cluj. Stagiul de avocat l-a făcut la Arad, iar din anul 1905 s-a stabilit la Șimleu, devenind un fruntaş de seamă al mişcării naţionale româneşti din judeţul Sălaj. În anul 1911 se căsătorește cu Olivia Bardoși, reprezentantă de seamă a mișcării culturale transilvănene, absolventă a Conservatorului din Munchen, Bavaria, la secția pian. În anul 1914, Victor Deleu a fost mobilizat pe frontul austro-ungar şi a căzut prizonier la ruşi, fiind internat în orăşelul Kineşma, situat pe Volga. De pe frontul rusesc a sosit la Iaşi, la începutul lunii iunie 1917, în fruntea primului batalion de voluntari români ardeleni format la Darnița. La marele praznic national de Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, a participat în calitate de delegat al voluntarilor. În Consiliul Dirigent a fost ales în funcţia de secretar general al Resortului de Interne (secretar de stat). A organizat Uniunea Foştilor Voluntari şi a fost ales preşedinte al acestei organizaţii, funcţie pe care a îndeplinit-o până la sfârşitul vieţii. A fost ales apoi deputat de către sălăjeni, în aproape toate legislaturile perioadei interbelice. În anul 1933 a fost ales în funcţia de preşedinte al Micii Antante a Voluntarilor și președinte al organizației P.N.Ț. Sălaj, fiind unul dintre colaboratorii apropiați ai marelui om politic Iuliu Maniu. A fost ales în funcţia de primar al oraşului Cluj, capitala Transilvaniei, dovedindu-se a fi un model nu numai pentru alţi primari, ci şi pentru toţi locuitorii oraşului Cluj. Victor Deleu se stinge din viaţă, în data de 31 decembrie 1939, în urma unei grele suferinţe, fiind regretat de întreaga ţară, în slujba căreia şi-a pus întreaga sa viaţă.

După terminarea liceului, Ioan Deleu s-a înscris la Academia Comercială din Graz, Austria. Însă, el era orientat mai mult spre ştiinţele umaniste, aşa că prematura moarte a tatălui său a fost un motiv întemeiat pentru a nu se mai întoarce la Graz. Devine însă un autodidact şi se perfecţionează în special în domeniul literaturii. Acest lucru i-a fost de folos în momentul când a devenit colaborator al ziarului Tribuna din Arad şi, apoi, redactor al ziarului şimleuan Gazeta de Duminecă. Participă la istorica adunare de la Alba Iulia ca reprezentant al Societăţii pentru Fond de Teatru din Șimleu, el fiind la acea dată funcţionar de bancă în Șimleu. După Unire a reînfiinţat ziarul Gazeta de Duminecă, devenind proprietar şi director al acestui ziar, în perioada 1920-1924. A îndeplinit funcţia de primar al oraşului Șimleu, până în anul 1922, când este eliberat din funcţie de către noul guvern liberal. În anul 1925 este ales consilier al oraşului Șimleu, iar din anul 1928 este ales în funcţia de secretar general al Prefecturii Sălaj, unde îl va avea, într-o perioadă, ca superior, chiar pe nepotul său, Cornel Sima, fratele mai mare al lui Ioan Sima, care îndeplinea funcţia de subprefect. După pensionare, în anul 1935, se mută la Cluj, unde fratele său era primar, nepotul său, Ioan Sima, era jurist-consult al primăriei din Cluj şi mai avea alte multe rudenii, Clujul devenind astfel un oraş al Deleilor. După Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, Ioan Deleu, la rugămintea lui Iuliu Maniu, s-a stabilit la Bădăcin pentru a avea grijă de locuinţa şi de gospodăria familiei Maniu, iar după terminarea războiului s-a stabilit la Pericei. Aici îşi va da obştescul sfârşit, în anul 1946, în data de 14 iunie, la vârsta de 68 de ani, fiind înmormântat în cimitirul din Pericei, în data de 16 iunie, alături de înaintaşii săi din neamul Deleilor.

Cornelia Deleu, cea de-a doua fiică a lui Daniel Deleu şi a Iulianei, s-a căsătorit cu inginerul agronom Lazăr Maior, născut la Crasna, în anul 1871. Cei doi au participat, alături de Victor și Ioan Deleu, la toate acţiunile cultural-naţionale ale românilor din Şimleu şi din împrejurimi. A fost un strălucit inginer în domeniul economiei agrare, contribuind la ridicarea economică a românilor sălăjeni. Lazăr Maior a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia în calitate de reprezentant al Reuniunii Femeilor Române  Sălăjene. După Unire, a îndeplinit funcţia de consilier agricol judeţean, contribuind la bunul mers al agriculturii sălăjene şi al arendărilor forţate ale pământurilor marilor proprietari. De asemenea, a contribuit la formarea instituţiilor judeţene care să se ocupe cu aplicarea în practică a legii de reformă agrară, care a fost legiferată  în anul 1921. Lazăr Maior s-a stins din viaţă la Pericei, în anul 1948.

Mezina familiei Deleu, Sabina, s-a căsătorit cu Nicolae Munthiu, originar din localitatea Rahău, judeţul Alba. Era absolvent al Şcolii Comerciale Superioare din Braşov, iar după transferul lui la Șimleu a ocupat funcţia de secretar al băncii Silvania. De asemenea, a îndeplinit funcția de casier al Casinei Române şi al Societăţii pentru Fond de Teatru Român din Șimleu. A participat, alături de soția sa și de cumnații Victor și Ioan Deleu, la toate acţiunile culturale şi naţionale din epocă, multe dintre aceste acţiuni fiind organizate chiar de către el. După revenirea de pe frontul din Galiţia, unde fusese mobilizat încă din 1914, a depus o activitate deosebită pentru înfiinţarea Consiliilor Naţionale Române şi a Gărzilor Naţionale Române din Şimleu şi din localităţile dimprejur. A participat la Marea Adunare de la Alba Iulia în calitate de reprezentant al despărţământului Şimleu al Astrei și a semnat Unirea Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918. A fost numit apoi în funcţia de şef al Serviciului Financiar din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, contribuind în mod deosebit la reorganizarea finanţelor. În anul 1920 s-a înfiinţat Banca Agrară din Cluj, iar Nicolae Munthiu a fost unul dintre cei mai competenţi funcţionari al acestei importante bănci. Spre pensionare, îl găsim în funcţia de director comercial al Întreprinderii I.R.I.S. din Cluj.

Pe linie paternă, Ioan Sima coboară din vitejii cnezi maramureşeni. Familia Sima din Săcel este atestată documentar ca nobilă (cimeres nemes), conform cercetărilor efectuate de către profesorul Nicolae Pipoş din satul Tisa, într-o diplomă a lui Iancu de Hunedoara, datată la 31 mai 1453. Prin acest act, Iancu de Hunedoara consfinţea dreptul lui Dan, Susca şi Gastanin, fiii lui Michael, asupra unei moşii din cnezatul Săcel. Aceştia participaseră, în fruntea cetelor de maramureşeni pe care le conduceau, la campaniile conduse de către marele voievod, în anii 1443-1444, iar prin acordarea diplomei li se recunoşteau meritele militare. Numele de Sima apare în documente la 32 de ani după diplomă, acesta fiind un urmaş (fiu) al unuia dintre cei trei fii ai lui Michael.

Venirea familiei Sima pe meleaguri sălăjene se leagă de hirotonirea ca preot a lui Constantin Sima, bunicul lui Ioan Sima, în localitatea de pe râul Someş, Negreni. Constantin Sima s-a născut în localitatea Vima Mică, în anul 1822. A absolvit cursurile Seminarului Teologic de la Blaj şi a fost hirotonit preot în anul 1842, în localitatea Negreni. S-a căsătorit cu Iuliana Silaşi, nepoata canonicului de la Blaj, Constantin Alutan. Au avut împreună 5 copii, 4 băieţi (Ioan, Gregoriu, Alexandru și Laurențiu)  şi o fiică, Ana. Băieţii lor au îmbrăţişat toţi cariera preoţească, răspândindu-se în întreg județul Sălaj.

Alexandru Sima, tatăl lui Ioan Sima, era cel de-al treilea copil al lui Constantin Sima. El s-a născut în data de 30 octombrie 1859, la Negreni. A absolvit gimnaziul din Sighetul Marmaţiei şi apoi a urmat studiile teologice la Gherla. A fost hirotonit ca preot în anul 1887 şi numit, peste un an, administrator interimar în localitatea Şumal.

După moartea preotului Ioan Cosma, bunicul soţiei sale Regina, este numit în locul acestuia, în parohia Pericei, în anul 1892.

Alexandru Sima s-a căsătorit cu Regina Deleu, în data de 25 aprilie 1887 şi au fost binecuvântați cu 7 copii. Prima născută a fost fetiţa Ileana, în data de 25 martie 1888, însă aceasta a decedat la frageda vârstă de 6 ani. Au mai avut încă o fată, pe Maria, născută în anul 1900, mezina familiei, care s-a căsătorit cu renumitul medic și profesor universitar Iuliu Hațieganu, şi 5 băieţi: Cornel (1889-1954); Laurenţiu (1891-1969); Alexandru (1891-1969), Virgil (1897-1962) şi pe Ioan Iuliu (1898-1985).

Ajungând preot în Pericei, Alexandru Sima „a făcut mult bine şi a contribuit la  ridicarea comunei şi a locuitorilor ei”. A renovat biserica şi a construit o nouă casă parohială, despre care se spunea la vremea respectivă că „ar face cinste oricărei parohii”, nemaiexistând în întreg judeţul Sălaj „o asemenea casă preoţească”. Construcţia casei şi renovarea bisericii a realizat-o cu costuri minime, fapt apreciat şi de către vicarul Şimleului, Alimpiu Barboloviciu, la sfinţirea ei. La ridicarea casei, locuitorii satului au participat doar la câteva zile de clacă. De asemenea, biserica a fost pictată din nou şi înzestrată cu iconostas şi cu un pristol aurit.

De pictarea şi reparaţiile realizate de către tatăl său la biserica din Pericei se leagă şi primele manifestări artistice ale maestrului Ioan Sima. Copil fiind, se tot învârtea printre meşterii şi pictorii care lucrau la biserică. I-a cerut tatălui său să îi cumpere şi lui culori şi a pictat o iconiţă, un Crist. Avea pe atunci doar 7 ani. Iconiţa se mai păstreză şi astăzi la biserica din Pericei.  

Un eveniment deosebit pentru familia Sima şi pentru comunitatea locală l-a constituit sfinţirea bisericii şi a casei parohiale, care a avut loc în data de 15 august 1909. Totodată, acest eveniment a reprezentat „o manifestaţiune de afirmare românească”, bucurându-se de o prezenţă foarte numeroasă, de peste 200 de persoane, adevărate procesiuni de credincioşi din localităţile Siciu, Bădăcin, Recea, Giurtelec şi Hidig (Măeriște). Actul sfinţirii bisericii l-a săvârşit venerabilul vicar al Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu, asistat de un sobor de preoți sălăjeni.

 

,

În anul 1929, la numai 59 de ani, mama lui Ioan Sima se stinge din viaţă, fiind înmormântată alături de fiica sa, Elena, în cimitirul din Pericei. La numai câţiva ani, în 1935, la vârsta de 76 de ani, o urmează şi vrednicul ei soţ, preotul Alexandru Sima, alături de care avuse o fericită căsnicie timp de 42 de ani.         

Din aceste ilustre familii de înaintaşi îşi trage seva maestrul Ioan Sima. Familia şi locurile natale au fost, după cum el însuşi mărturisea, primii lui profesori şi au constituit izvoarele creaţiei sale. Plaiurile natale și bogata istorie a familiei din care provenea şi-au pus, aşadar, pecetea lor inconfundabilă asupra creaţiei sale, în care a lăsat, cum singur sublinia, „câte ceva din sufletul său”. 

 Ioan Sima și frații săi vor duce mai departe moștenirea familiei. Fratele său mai mare, Cornel, a îndeplinit o serie de funcţii administrative: prim-notar, secretar judeţean după 1918, în care calitate edita şi Gazeta oficială a judeţului Sălaj, subprefect al judeţului Sălaj şi primar al oraşului Zalău, câteva luni de zile, la începutul anului 1945, fiind epurat de guvernul pro-comunist condus de Petru Groza. A trecut la cele veşnice în anul 1954, fiind înmormântat în cripta familiei din Pericei. Al doilea băiat, Laurenţiu, născut la 2 februarie 1890, a îndeplinit funcţia de director al filialei Băncii Naționale a României din Zalău, iar în anul 1924 a fost numit director la filiala din Haţeg a Băncii Centrale din Cluj. S-a stins din viaţă în anul 1957. Alexandru, cel de-al treilea băiat al familiei Sima, născut la 8 aprilie 1891, a rămas să se îngrijească de gospodăria familiei  şi a trecut la cele veşnice în anul 1969. Al patrulea băiat al familiei Sima, Virgil, s-a născut la 14 iunie 1897. A fost singurul băiat care a îmbrăţişat cariera preoţească, la fel ca şi tatăl său. A decedat în anul 1962. Toți sunt înmormântați în cavoul familiei din Pericei, spre veșnica lor odihnă.

  Bibliografie:

Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Sălaj, fond Colecția familială Deleu

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, fond Ioan Sima

                                                                                                                        Dr. Marin POP, istoric