Cele mai multe descântece magico-religioase cu cadru ritual erau destinate copiilor, care se îmbolnăveau des și pentru care nu erau medici specializați în sat. Acest lucru explică, de altfel, de ce aproape toate mamele știau câteva descântece – pe cele uzuale: de deochi și de spăriet; atunci când bolile copiilor erau mai grave, se apela la descântătoarea satului. Satele sălăjene conservă multe astfel de descântece pentru copii:
„Când era beteag copkilu, îi descântai așe, păstă iel:
Descântec dă bube
Descântec dă diuăki
Descântec de potcă
Descântec dă sclintit
Descântec de spăriet
Descântec de sclintit
Descântec dă fapt
Descântec dă diuăki
Descântec de celtin
Descântec de soare sec
Descântec de plânsu rău
Descântec de brâncă
Descântec de deochi
Descântec dă spăriet
Nu te teme, măi copile,
Cristea te-o făcut,
Cristea te-o crescut,
Cristea te-o botezat,
Cristea paloșu în mâna dreaptă ți l-o dat,
Să te aperi de mamă,
De tată,
De frați, de surori,
Până-n cântători.
Să te aperi dă cârțăitu ușilor,
De mujitu vacilor,
De urletu cânilor,
De sunatu mașinilor,
De câte-s pă pământ.
Nu te teme, măi copile,
Că io bine le-oi aleje,
Că io bine le-oi culeje,
Dân cap,
Dân picioare,
Dân tăte ciontâcăle tale,
Cu sâta cerne-le-oi,
Cu mătura mătura-le-oi,
În gozu căsii țâpa-le-oi,
Găinile le-or mânca
Și tu bine ti-i afla
Zâci așe dă 9 uări și-i trece la copkil” – Nastasia Oltean, Rus.
„La copkil, la picioru muruclit să zâcea așe:
Să luără Petre
Pă cale,
Pă cărare,
Până la podu cel mare.
Dumnezău o trecut,
Petre n-o putut.
– Treci, Petre!
– Nu pot, Doamne,
Că podeaua s-o smintit,
Picioru s-o muruclit.
– Treci, Petre!
– Nu pot, Doamne!
– Treci, Petre,
Că podeaua s-a tomni,
Picioru s-a dezmurucli,
Ciont cu ciont la loc s-a tomni,
Ciont cu ciont,
Ca untura-n porc.
Vână cu vână
Ca și l-o mână,
Și picioru a rămâne dezmuruclit
Ca dă Dumnezău tomnit” – Nastasia Oltean, Rus.
”Așe îi la prunci descântecu.
Dacă să duc tăciunii în fundu apei în cană, atunci îi diuăket, dacă nu, nu. Așe, atâta și io știu. De spăriet să cota cu o pană dă ghină și cu trii fire de mătură. Să zăcea așe, la început, dă trii uări Tatu Nost și după aceie zâceai:
Nouă spărieți dân spărieți,
Opt spărieți dân spărieți,
Șepte spărieți dân spărieți,
…
Un spăriet dân spăriet,
Tăți spărieții să margă în Dunăre
În lung și-n lat
Ionica și rămâie
Curat și luminat
Așe cum Dumnezău sfântu mi l-o dat!
Și zâceai dă nouă uări.
Și i le suflai deasupra lui și i le puneai acolo deasupra lui, în belceu, ori la cap și durmea pă iele și nu mai era spăriet.
Ca să nu să diuake, le luam dân boșca porcilor, dân veghire, on pic și le unjeam pă frumte și nu să diuată.
De fapt, care erau niște bube pă picioare, să cota cu nouă feluri de sămânțuri și să zâcea tăt așe ca la fapt. Și io am avut pă picioare și m-am dus aici la o bătrână și m-o pus să calc, să pun urma acolo pă o mejdă ori la o margină de cărare, da nu era așe de bine la marjine de cărare că cine călca acolo putea lua faptu ori mere iosagu și să prinde. Mai bine pă mejdă. Acolea în urma aceie o pus sămânțurile și cu o gozăriță o dus niște jar și l-o pus acolo, păstă sămânțuri, pă urma aceie. Și o zâs și nu dau binețe la nime, și nu vorovesc cu nime și am vinit așe, pă lângă vale, și nu am vorovit cu nime. Și-am dus așe dă trii uări și m-am făcut bine.
Io, două bătrâne am știut aici care o știut descânta, pă Șendoroaia și Râtureana le-am știut io, ele o știut tare bine descânta, amu nu mai triiesc” – Viorica Jula, n. 1954, Peceiu.
„Când stânji cărbunii, la descântec dă spăriet, zâci așe:
Nouă oăcâși
Nouă mnerâi,
Nouă căprii.
…S-o luat nouă fete lăpădate,
Cu cozâle pă spate,
S-o ntălnit cu Maica Sfântă:
– Unde mereț voi,
Nouă fete lăpădate?
– La Simioane,
Sânjele să i-l bem,
Carne să-i învâninăm,
Boală să-i țâpăm,
Zâle dă moarte să-i lăsăm.
– Mereț în muntele Sinaiului,
Că acolo ieste un pește vânăt,
Și luaț un cuțât vânăt,
Și uspătați muroii,
Și strâgoii.
Câți or mânca,
Atâța or crăpa.
Câți or sorbi,
Tăți or muri,
Și să rămână Simione curat
Și luminat
Ca arjintu strecurat,
Cum Maica Sfântă o dat,
Și cum Dumnezău o lăsat.
Îi dai să beie. Îl unji cu dejetu pă frunte, și apoi pă barbă și apoi în palma stângă, în formă dă cruce, și apoi la furca keptului. Apa o dai să o beie și ce rămâne o arunci la țâțâna ușii, o după cotețu porcilor” – Eva Almaș, Ceaca.
„Știi cum zâceam? Așe era, când să spărieau pruncii aciie mici:
Nouă spărieți,
Opt spărieți,
Șapte spărieți,
Șase spărieți,
Cinci spărieți,
Patru spărieți,
Trii spărieți,
Doi spărieți,
Un spăriet,
Nici un spăriet.
Dă s-o spăriet dă uom,
Dă s-o spăriet dă muiere,
Dă s-o spăriet dă iosag,
Dă s-o spăriet dă foc,
Dă s-o spăriet dă apă,
Dă s-o spăriet dă umbra lui,
Dă s-o spăriet dă 99 dă feluri,
Și dă 99 dă kipuri,
Cu mătura mătura-l-oi,
Cu pana aduna-l-oi,
Cu cuțâtu tăie-l-oi,
Cu dosu șterje-l-oi,
În Marea Roșie arunca-l-oi,
Acolo vă topiți,
Acolo vă săvârșiți,
Ca roua dă soare,
Și scopitu su picioare.
Ș-atunci scopești dă trii uări cătă pruncuț și cu on cuțât faci cruce păstă iel. Ș-asta-i tare bine la prunci. Că pruncii să sparie dă orice, și dă umbra lor și dă mânurile lor, o d-aude fedeu, o d-aude oală, tuloi Doamne, că rău să sparie. Da așe să face: pui înt-on dos on cuțât, o pană dă ghină, on fir dă mătură și le baji în dos și zâci așe cum ț-am spus. Și cu dosu îl tăt atinji pă prunc, o îl pui su perna su care doarme. Și io cum am făcut, cum o trecut. Io nu știu, știe Dumnezău, da i-o trecut” – Mărie Huluban, Flutura, Marin.
„La descântecu dă diuăchi, când vine duhu năcurat la prunci noaptea și să spărieau, zâceam așe:
Doamne Maica Sfântă,
Maica lui Dumnezău,
Io mă rog țâie,
Tu-mi-ajută mie.
Ieși spăriete,
Dân părete.
Ieși dân creierii lui Iuane.
Dân creierii capului,
Dân melciu urechilor,
Dân sprânceana uăchilor,
Dân tălpile picioarelor,
Dân tăte ale lui,
Și mereț în codri pustii,
Și în pietre săcii.
Acolo să muriț,
Acolo să vă săvârșiț,
Unde pasere nu cipcirește,
Unde cocoșu nu cântă,
Unde iarba nu să face,
Unde pita nu să coace,
Unde nimica nu-i.
Și dă-i leac lu Iuane,
Dă la mine dâscântat,
Și dă la Dumnezău leac.
Zâc asta dă trii uări. Și dup-acee pun într-on dos on cuțât, o pană dă ghină și on fir dă mătură și zâc:
Cu pana sufla-te-oi,
Cu mătura mătura-te-oi,
Cu cuțâtu tăia-te-oi,
Cu dosu șterje-te-oi.
Și pui la căpătâiu patului dosu când să culcă și fac așe roată deasupra pruncului până găt dăscântecu. Mie mi-o fost tare dă folos la pruncii mnei” – Ana Chirilă, Marin.
„Când zâci descântecu dă spăriet, înainte zâci Tatu nost dă trii uări.
Zâsă Dumnezo cătă Sfântu Petru:
– Treci, Petre!
– Nu pot, Doamne,
Că podeaua s-o clătit,
Și picioru s-o muruclit.
– Nu gândi nimică,
Că nu ț-a fi nimică!
C-om pune ciont cu ciont
Și os cu os
Napoi cum o fost!” – Eva Almaș, Ceaca.
„Ala de spăriet era așe:
Dă-i spăriet dă nouă spărieți,
Să rămână curat și luminat
Cum Dumnezău l-o lăsat.
Dă-i spăriet de opt spărieți,
Să rămână curat și luminat
Cum Dumnezău l-o lăsat.
Dă-i spăriet dă șapte spărieți,
Să rămână curat și luminat
Cum Dumnezău l-o lăsat.
Dă-i spăriet dă șasă spărieți,
Să rămână curat și luminat
Cum Dumnezău l-o lăsat.
Dă-i spăriet dă cinci spărieți,
Să rămână curat și luminat
Cum Dumnezău l-o lăsat.
Dă-i spăriet dă patru spărieți,
Să rămână curat și luminat
Cum Dumnezău l-o lăsat.
Dă-i spăriet dă trii spărieți,
Să rămână curat și luminat
Cum Dumnezău l-o lăsat.
Dă-i spăriet dă doi spărieți,
Să rămână curat și luminat
Cum Dumnezău l-o lăsat.
Dă-i spăriet dă un spăriet,
Să rămână curat și luminat
Cum Dumnezău l-o lăsat.
Dă-i spăriet dă nici un spăriet,
Nici unu să nu fie-n veci.
Iei o pană și tăt sufli păstă capu pruncului, și o tăt învârți păstă capu lui și tăt zâci așe” – Floare Țurcaș, Plesca.
„Descântec dă sclintit îi așe:
Să luă Dumnezău
Cu Sfântu Petru,
Până la podu de-aramă sosi,
O podeauă să clăti.
– Dăscântă, Petre, la Găvrila!
– Dăscântă, Doamne, că io nu știu.
…Taie trii zmicele dă sânjer,
Și cu trii dă fuljer,
Și le-o pus da cruciș
Și de-a curmeziș,
Și le toncozește
Și ca ceara le tomnește.
Frumos,
Cum o fost.
Și la Găvrila dă-i leac.
Dân gura mea dăscântat,
Și dă la Dumnezău leac.
Io l-am prins de la bătrâna Onișoaie, da numa l-am prins și l-am furat, nu mi l-o zâs, că așe zâce că nu-i dă leac. Și când dăscânt îl frec cu unsoare păstă care am dăscântat” – Ana Chirilă, Marin.
„Așe era descântecu de potcă, când făceau pruncii:
Să luă Iuane,
Pă cale,
Pă cărare,
Până la podu de-aramă.
Pă pod s-o suit,
Podeaua s-o clătit,
Picioru s-o sclintit.
S-apucă Iuane a cânta,
Și-a să văieta,
Nime-n lume nu îl vede,
Nime-n lume nu-l aude.
Numa Maica Sfântă,
Dân poarta raiului,
Da dreapta Tatălui:
– Da di ce te vaiți Iuane?
– Măicuță Sfântă,
Cum nu m-oi cânta,
Și m-oi văieta,
Pă pod de-aramă suitu-m-am,
Podeaua s-o clintit,
Picioru s-o sclintit.
– Nu te cânta,
Nu te văieta,
Că scară dă ceară face-mi-oi,
La tine jos scoborâ-m-oi,
Bine întinde-l-oi,
Bine traje-l-oi,
Vână cu vână,
Măduvă cu măduvă,
Uos cu uos,
Carne cu carne,
Ciont cu ciont,
Cu trii fire dă păr dă capră legat,
Cu trii picuri dă sânje picurat,
Picioru să rămână curat,
Ca arjintu strecurat,
Dă la mine dăscântat,
Dă la Maica Sfântă leac” – Mărie Huluban, Flutura, Marin.
Dr. Camelia Burghele, etnolog
