Back to all Post

Ioan Ossian (1885-1953) – primul director al liceului „Simion Bărnuțiu”

Ioan Ossian (1885-1953) – primul director al liceului „Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei – 135 de ani de la naștere

La 27 martie 1885 (acum 135 ani), în localitatea Homorodul de Mijloc, judeţul Satu-Mare, vedea lumina zilei Ioan Ossian, personalitate marcantă din generația Marii Uniri. Era fiul preotului greco-catolic Pamfil Ossian şi al Elisabetei, născută Ardelean.

Studiile primare le-a făcut la şcoala romano-catolică din Satu-Mare, între anii 1890-1894, iar cele liceale la liceul premonstratens din Oradea, între anii 1894-1896/97, după care s-a mutat la liceul greco-catolic românesc de băieţi din Beiuş, unde a urmat clasele liceale IV-VIII, în perioada 1897-1902. A urmat, apoi, cursurile Academiei Teologice romano-catolice din Oradea, pe care le-a absolvit în anul 1906, iar în perioada 1908-1910 a urmat cursurile Facultăţii de Litere din Cluj, cu specializarea latină şi istorie.

După absolvirea facultății a funcționat ca profesor la liceul din Beiuș, unde a predat până în anul 1919.

La data de 5 iulie 1919, prin ordinul dat de către Valeriu Branişte, şeful Resortului Cultelor şi Instrucţiunii Publice din cadrul Consiliului Dirigent, Ioan Ossian a fost numit ca profesor titular definitiv la noul liceu înfiinţat la Şimleu Silvaniei şi în funcţia de director al acestui liceu. Ca profesor, urma să predea latina şi istoria. Astfel, la 1 octombrie 1919 se deschideau porțile celui dintâi liceu românesc din Sălaj.

În perioada cât a activat la Şimleu, Ioan Ossian a desfăşurat o bogată activitate şcolară şi extraşcolară, remarcându-se ca una dintre cele mai de seamă personalităţi ale Sălajului interbelic. Ca activităţi extraşcolare şi funcţii îndeplinite amintim aici următoarele: vicepreşedinte şi apoi preşedinte al despărţământului Şimleu al Astrei; îndrumătorul activităţii şcolii superioare ţărăneşti din Şimleu Silvaniei; preşedintele secţiei din judeţul Sălaj al Ligii Antirevizioniste Române. De asemenea, a susţinut numeroase conferinţe în cadrul Astrei cu diferite prilejuri. A făcut propagandă culturală la sate, în special în perioada 1920-1924, cu elevii şi profesorii liceului pe care îl conducea. A fost vicepreşedintele Cooperativei regionale „Grâul de Sălaj” şi membru al Consiliului de administraţie al băncii „Silvania” din Şimleu.

În calitatea sa de vicepreşedinte, apoi preşedinte, al despărţământului Şimleu și a celui central județean al Astrei a organizat o serie de acţiuni culturale cu ocazia cărora a susţinut şi  numeroase conferinţe. Un loc aparte în cadrul activităţilor organizate de către Astra, în perioada interbelică, l-au avut serbările dedicate zilei de 1 Decembrie 1918.

O altă importantă funcţie pe care Ioan Ossian a ocupat-o a fost cea de prefect al judeţului Sălaj. Prin Înaltul Decret regal nr. 2167 din 28 iunie 1927 a fost numit în funcţia de prefect al judeţului Sălaj, din partea P.N.L., în locul locotenent-colonelului Ignat George, comandantul Regimentului 10 jandarmi din Cernăuţi, al cărui mandat înceta. A intrat propriu-zis în funcţie, după ce a depus jurământul în faţa preşedintelui Tribunalului din Zalău, la data de 29 iunie 1927, până la data de 8 iunie 1928, când a fost eliberat din funcţie, în urma marilor manifestații național-țărăniste de la Alba Iulia.        

A venit însă anul 1940 când, în urma Dictatului de la Viena, Ioan Ossian a fost nevoit să părăsească judeţul Sălaj şi liceul pe care l-a condus încă de la înfiinţare. S-a refugiat la Timişoara, unde a fost angajat ca profesor la liceul „Diaconovici-Loga”. A profesat aici până la sfârşitul războiului, primind încă două gradaţii profesionale, a VI-a şi gradaţia a VII-a, cu care a şi ieşit la pensie.

După pensionare, Ioan Ossian, s-a reîntors la Şimleu, însă nu a avut parte de o bătrâneţe liniştită. După cel de-al Doilea Război Mondial comuniştii au reuşit să cucerească puterea în stat, în urma unui plan elaborat la Moscova. Astfel, au fost dizolvate partidele politice, iar la 30 decembrie 1947 a căzut şi ultimul bastion al democraţiei interbelice, monarhia. În aceste condiţii, a început o teroare de nedescris îndreptată împotriva elitei românești. În acest context, şi Ioan Ossian, fruntaş de marcă al  Sălajului interbelic, a fost direct vizat de către noul regim comunist.

În anul 1948 a avut loc prima arestare a lui Ioan Ossian, dar în urma intervenţiei scrise a foştilor săi elevi, care semnează, la data de 15 octombrie 1948, o scrisoare de susţinere, a scăpat. În această scrisoare, semnată de către foşti elevi de toate naţionalităţile (români, evrei şi maghiari), autorii subliniază că Ioan Ossian nu a fost nici antisemit şi nici naţionalist, el nefăcând nici o deosebire de rasă sau religie, atât în şcoală, cât şi înafara ei. Dimpotrivă, autorii scrisorii subliniază că Ioan Ossian „s-a purtat faţă de toţi elevii săi mici şi mari ca un adevărat părinte şi a avut totdeauna o atitudine cu adevărat democrată”.

A venit, însă, noaptea de 14/15 august 1952, când au fost arestaţi numeroşi intelectuali din Şimleu Silvaniei, printre care şi Ioan Ossian, deşi acesta avea vârsta de 67 de ani.

După arestare, Ioan Ossian a fost dus şi închis la Oradea, unde a contactat o boală, care l-a slăbit mult, „compromiţându-i rezistenţa pentru timpurile grele şi mai grele ce urmau să vină”. Din Oradea a fost trimis la Canal. A colindat tot drumul Canalului românesc, începând de la Poarta Albă şi continuând cu Poarta Galiş, Km 31 şi Capul Midia unde şi-a găsit tragicul sfârşit. În urma muncilor istovitoare pe care le executau deţinuţii politici şi a intemperiilor vremii, a neodihnei, a regimului de teroare fizică şi psihică la care a fost supus, nu a mai rezistat, deşi avea un fizic impunător, şi a cedat în urma unei septicemii. A trecut la cele veşnice pe data de 4 ianuarie 1953, „cu comedia e finita pe buze”.

Martor la tot traseul parcurs de către Ioan Ossian în gulagul comunist a fost și Horaţiu Ciortin, care la data de 3 septembrie 1954, din domiciliul obligatoriu din Măzăreni a adresat o scrisoare familiei lui Ioan Ossian. El îi informa despre traseul pe care l-a urmat Ioan Ossian în închisorile comuniste, despre sfârşitul tragic al acestuia, precum şi asupra lucrurilor personale rămase în urma lui.

Vestea morţii lui Ioan Ossian a fost transmisă familiei de către autorități mult mai târziu. Şeful raionului de Miliţie Şimleu, locotenentul major Victor Rusu o înştiinţa pe Cornelia Ossian că primise o adresă, pe data de 12 septembrie 1953, de la Formaţiunea nr. 0837 din Constanţa, care anunţa decesul lui Ioan Ossian.

Soţia lui Ioan Ossian, Cornelia a mai trăit până în anul 1962, luna august, când a trecut la cele veşnice. Ea a fost înmormântată în localitatea natală, Oarţa de Jos, iar pe crucea de mormânt apare şi numele său. Este doar un mormânt simbolic, la fel ca cel al lui Iuliu Maniu şi a multor alţi foşti deţinuţi politici cărora nu li s-au descoperit osemintele.

În concluzie, se poate afirma, aşa cum spunea şi preotul Valeriu Sima, fost elev, că Ioan Ossian a fost „un orator captivant, un excelent pedagog şi un bun organizator”, o personalitate marcantă a generației Marii Uniri. Din păcate, a fost încă una din victimele regimului comunist.

                                                                                               Dr. Marin Pop

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2020. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X