Încercări de modernizarea a satului sălăjean interbelic

După Marea Unire din anul 1918, în județul Sălaj, ca de altfel în întreaga țară, s-au înregistrat importante mutații, caracterizate prin accelerarea procesului de modernizare a societății, dezvoltarea învățământului, științei și culturii, precum și creșterea complexității activității administrativ-birocratice.

Pentru mediul rural, un moment de referință l-a reprezentat adoptarea reformei agrare, care a produs o schimbare profundă în structura proprietății funciare. Primind pământul promis de regele Ferdinand încă din timpul Marelui Război, țăranii și-au ameliorat situația, fapt reflectat și în modificările survenite în imaginea satului românesc.

Votul universal, Încoronarea Suveranilor României la Alba Iulia, la 15 octombrie 1922, adoptarea Constituției din anul 1923 și legea învățământului unitar, adoptată în anul 1924, au reprezentat alte puncte de reper pentru perioada interbelică.

Promulgată la 13 iunie 1925, prima lege de unificare administrativă de după Marea Unire, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1926, proclama și extindea la nivelul întregii țări principiile legislației în materie din Vechiul Regat, cu o serie de modificări și adaptări.

Prin reforma administrativă din anul 1925, judeţului Sălaj i s-au mai arondat încă două unități administrative: plasa Carei şi plasa Valea lui Mihai. În acest context, judeţul Sălaj devenea judeţ de graniţă şi avea în componență 286 localități rurale, care la vremea respectivă aveau rangul de comună, cu primărie și consiliu local propriu, și doar trei orașe: Zalău, Șimleu Silvaniei și Carei.

Din analiza datelor statistice rezultă că și satul sălăjean se confrunta cu serioase probleme de igienă și sănătate, principalele cauze fiind cele legate de starea materială a țăranilor, de educație, mentalități, dar și de lipsa de preocupare a guvernanților pentru promovarea unui sistem sanitar funcțional.

În domeniul educației, după adoptarea legii învățământului primar, în special în timpul mandatelor de ministru al Instrucțiunii Publice a lui Dr. Constantin Angelescu, s-au construit numeroase școli și în satele sălăjene.

În vederea bunei coordonări și desfășurări a acestui proces, în data de 8 martie 1924 se înființează Comitetul central de construcții școlare al județului Sălaj, organism creat cu scopul de a se ocupa exclusiv cu edificarea noilor școli.

Observăm că și în perioada crizei economice mondiale (1929-1933) a continuat proiectul construcțiilor școlare, în special în localitățile-colonii înființate în urma reformei agrare din anul 1921 în plasa Valea lui Mihai. De exemplu, în localitatea Scărișoara Nouă, prima grijă a noilor locuitori, coloniști veniți din munții Apuseni, a fost aceea de a-și construi un edificiu pentru educarea copiilor, care a fost inaugurat în anul 1933.

Comitetul central de construcții școlare al județului Sălaj și-a reluat activitatea după marea criză economică, cu o intensitate și mai mare, beneficiind de legea conversiilor datoriilor agricole.

A continuat și opera de construire sau reparare a lăcașurilor de cult, autoritățile județene alocând sume importante, în acest sens.

 

O perioadă importantă în cadrul procesului de modernizare a satelor sălăjene a fost cea de după marea criză economică, odată cu adoptarea legii privind conversia datoriilor agricole, în primăvara anului 1934, prin care țăranii aveau posibilitatea de a presta muncă în natură, în contul impozitelor și taxelor în care erau înglodați.

În vederea realizării unei acțiuni unitare, decretul prevedea înființarea unui comitet județean, compus din prefectul județului, în calitate de președinte, primarul orașului de reședință, inginerul șef al Serviciului Județean de Drumuri, precum și administratorul financiar de încasări și plăți.

Articolul 3 al decretului enumera categoriile de lucrări care urmau a fi executate: șosele, poduri, podețe, amenajări și îmbunătățiri la izlazurile comunale, construcții de școli, biserici, dispensare, sedii de primării, notariate etc.

Pentru uniformizarea plăților și „încurajarea sătenilor” se fixau următoarele prețuri: 60 lei/zi de lucrător cu brațele  și 200 lei/zi pentru țăranii care participau cu căruțele.

Proiectul de modernizare a satelor sălăjene din această perioadă a beneficiat de o bună coordonare din partea statului și a autorităților județului Sălaj, în frunte cu prefectul Mihai Gurzău, dar și al pretorilor, al elitelor satelor, preoți și învățători, care au încercat să-i convingă pe țărani de necesitatea modernizării infrastructurii, a sistemului de educație și sănătate.

Un alt domeniu spre care s-a îndreptat proiectul de modernizare a Sălajului interbelic a fost cel cultural. În acest sens, proiectul prevedea construirea mai multor Case culturale (cămine culturale) în satele sălăjene, în cadrul cărora să fie organizate diferite activități culturale, expoziții, puncte muzeale etc.

Pământul primit în urma reformei agrare din anul 1921 a fost plătit cu sânge de către țăranul român, care a luptat în Primul Război Mondial. Pentru a cinsti așa cum se cuvine memoria eroilor căzuți în prima conflagrație mondială, în perioada interbelică s-au ridicat și în județul Sălaj mai multe monumente. Amintim aici monumentele de la Jibou, Zalău, Hodod, Ulmeni, Băsești, Acâș etc.

Un monument deosebit l-a reprezentat ridicarea în localitatea Crasna, în piața centrală, care purta numele reginei Maria, „în cinstea discursului genial rostit la Geneva înaintea Ligii Naţiunilor de către marele Bărbat de Stat român Dr. Nicolae Titulescu Ministrul Afacerilor Străine”, realizat la inițiativa prim-pretorului plasei Crasna, Vasile Pustai. Consiliul Local din Crasna, „dorind a-şi exprima recunoştinţa şi stima faţă de marele Bărbat de Stat”, în şedinţa festivă ţinută în data de 13 iunie 1935 l-a proclamat pe Nicolae Titulescu Cetăţean de Onoare al localității Crasna.

Ultima etapă de modernizare a ruralului sălăjean corespunde perioadei regimului autoritar carlist. Din punct de vedere administrativ, noul regim instaurat de regele Carol al II-lea, la 10 februarie 1938, a creat o nouă structură, intermediară între prefecturi și ministere, care se numea „Ținut”, ceea ce mărea și mai mult birocrația, și așa destul de sfufoasă. Relevant, în acest sens, este raportul înaintat de către prefectul județului Sălaj, colonelul Gheorghe Petrescu, la 5 februarie 1939, Rezidentului Regal al ținutul Someș, un raport privind starea generală (administrația, economia, învățământul, sănătatea, cultura, starea de spirit a populației etc.) a județului Sălaj, pe anul 1938. De multe ori, se susține în raport, dată fiind lipsa căilor de comunicație adecvate, corespondența nici măcar nu ajungea la destinatar în termenul solicitat pentru rezolvare și răspuns. De exemplu, pentru construirea unui simplu podeț în valoare de 1.000 lei era nevoie de îndeplinirea unor formalități prealabile (aprobări, avize, devize, licitații etc.), care durau cel puțin 5-6 luni de zile, de unde rezultă că în nici un caz lucrările nu se puteau începe înainte de 1 septembrie sau chiar 1 octombrie a anului în curs. Dacă luăm în considerare că lucrările de beton nu se pot executa după 1 noiembrie, precum și că pentru executarea în bune condiții a fiecărei lucrări trebuie acordat un termen de 2-3 luni de zile, autoritățile locale se vedeau puse în situația de a nu putea executa lucrările prevăzute în anul curent. Față de aceste proceduri stufoase, prefectul județului Sălaj propune simplificarea procedurii și a „formalismului exagerat” care „nu numai că stânjenește, dar de multe ori paralizează cu desăvârșire orice activitate pe acest teren”. Propune suprimarea obligativității comunelor de a întocmi devize cu organele tehnice oficiale, pentru lucrări de mai mică importanță, precum și înserarea anunțurilor în „Buletinul Ținutului” a acestor lucrări de interes local, urmând ca ele să fie executate fie în regie, fie prin negocieri directe, pe bază de notificări individuale, cu meșterii locali.

O altă problemă o constituia întocmirea bugetelor localităților, deoarece anul bugetar începea la 1 aprilie și nu la 1 ianuarie a anului respectiv. Dacă anul bugetar ar începe la 1 ianuarie, se susține în raport, în timpul iernii, când nici așa nu se putea lucra în teren, se puteau îndeplini lucrările pregătitoare (proiecte, devize, publicații, licitații, contracte etc.), așa încât la 1 aprilie sau cel târziu la 1 mai să fie începute lucrările în teren, și astfel ele se puteau definitiva până la începerea ploilor de toamnă sau gerului.

Cu toate aceste piedici birocratice, lucrările de modernizare a ruralului sălăjean continuă și în anul 1938, după cum rezultă și din raportul amintit mai sus.

Procesul de modernizare a Sălajului interbelic a fost stopat de izbucnirea celei de-a doua conflagrații mondiale, la 1 septembrie 1939, și evenimentele politico-militare care au urmat. După cel de-al Doilea Război Mondial și acapararea puterii în Stat de către comuniști, cu ajutorul Moscovei, mediul rural a fost supus și el procesului de comunizare forțată, proces care s-a încheiat în anul 1962 și a însemnat, practic, sfârșitul satului tradițional interbelic.

În concluzie, procesul de modernizare a ruralului sălăjean, început în primul deceniu al perioadei interbelice, a fost serios afectat de marea criză economică mondială (1929-1933), dar constatăm că, totuși, în satele sălăjene lucrările de modernizare a infrastructurii au continuat, chiar dacă la o intensitate mult mai mică.

Perioada cuprinsă între 1933-1937, se suprapune cu ieșirea din criza economică mondială și guvernarea liberală. Ea s-a caracterizat prin punerea în practică, atât în Sălaj, cât și la nivel național, a unui ambițios proiect de modernizare a mediului rural, și nu numai, în special în baza legii de conversie a datoriilor agricole în prestație publică. Proiectul a beneficiat și de o bună coordonare din partea statului, cu toată birocrația care exista și în perioada respectivă.

Ultima etapă de modernizare a satelor sălăjene corespunde regimului autoritar carlist, instaurat la 10 februarie 1938. În ceea ce privește mediul rural, se poate constata că lucrările de modernizare au continuat, uneori fiind chiar impuse, mai mult sau mai puțin, de către reprezentanții regimului autoritar instaurat de regele Carol al II-lea, fiind întreruptă de izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial.

 Desigur că nu trebuie uitat nici actorul principal al acestui proces – țăranul român -, care a efectuat toate aceste lucrări, uneori benevole, uneori prin prestație publică, în schimbul datoriilor agricole, uneori impuse de către stat. Cu toate că generația mai în vârstă din mediul rural era conservatoare și se împotrivea schimbării, generațiile mai tinere, și mai educate, au înțeles necesitatea modernizării satelor.

Bibliografie:

Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Sălaj: fond Prefectura județului Sălaj. Cartea de aur; fond Banca Națională a României, Agenția Zalău; fond Prefectura județului Sălaj. Monografii sanitare; fond Prefectura județului Sălaj. Prefect-administrative

Bârcă, Ioan, Considerațiuni asupra stării sanitare din județul Sălaj. 1928-1938, Șimleu Silvaniei, 1938

            Coposu-Bălescu, Flavia, Amintiri povestite. Amintiri trăite, Cluj-Napoca, Editura Dacia XXI, 2011

            Grad Cornel, Goron Doru E., Un raport despre situația Sălajului în anul 1938, în „Limes”, nr. 1-2/1999

            Scurtu, Ioan, Istoria civilizației românești. Perioada interbelică (1918-1940), București, Editura Enciclopedică, București, 2012

                                                                                                                        Dr. Marin Pop