Secolul al XIX-lea reprezintă un reper important în evoluţia muzeografiei europene, când, pe baze puse încă din veacul precedent, în capitalele ţărilor bătrânului continent şi în marile oraşe, continuă să se construiască sau să se aloce noi edificii pentru ocrotirea şi valorificarea expoziţional-ştiinţifică a patrimoniului cultural.
Fenomenul cunoaşte o evoluţie oarecum similară şi în spaţiul românesc. În anul 1864 este inaugurat Muzeul Naţional de Antichităţi din Bucureşti, însă preocupări pentru închegarea unor colecţii sistematice sunt înregistrate cu trei decenii în urmă, odată cu înfiinţarea în capitalele celor două provincii româneşti, la Bucureşti şi Iaşi, a câte unui muzeu de istorie naturală, în cadrul unor instituţii de învăţământ.
În Transilvania, încă din anul 1817, colecţia baronului Brukenthal este deschisă publicului vizitator, momentul respectiv fiind considerat un punct de referinţă în evoluţia muzeografiei europene.
Abundenţa de vestigii, în special din epoca romană, prezente pe întreg cuprinsul Transilvaniei a dus la creşterea numărului de colecţionari, preocupaţi nu doar de acumularea unor obiecte de patrimoniu, ci şi de valorificarea lor sub aspect ştiinţific. Amintim aici pe Michael Ackner (Sibiu), Adam Váraday (Deva), Kemény Jozsef, Mikó Imre, Ladislau Nopcsa (ţinutul Hunedoarei), Timotei Cipariu (Blaj), Karol şi Géza Kuún (Mintia – Deva), Carol Torma (Beclean), Sofia Torma (Orăştie), Julius Teutsch (Braşov), Lajos Szikszai (Zalău) şi Seraphina Andrássy (Gârcei – Zalău), Hans Unger, Karl Haldenwang (Sebeş), Téglás István (Turda), Béla Cserni (Alba Iulia).
Mai târziu multe dintre aceste acumulări de piese vor constitui nucleele sau baza patrimonială a unor viitoare muzee care vor fi înfiinţate în a doua jumătate a secolului XIX şi primele decenii ale secolului următor.
Sub influenţa germană, pătrunde în Transilvania cu începere din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ideea înfiinţării unor muzee prin intermediul societăţilor culturale: Societatea Ardeleană pentru Ştiinţele Naturii Sibiu (1849), Asociaţia Muzeului Ardelean Cluj (1859), Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român la Sibiu (1861), Asociaţia Muzeală pentru Banat la Timișoara (1872), Societatea de Istorie, Arheologie şi Ştiinţe ale Naturii a comitatului Alba (1876), Societatea de Istorie şi Arheologie a comitatului Hunedoara la Deva (1890) etc.
În Sălaj, o inițiativă similară a avut Asociaţia Muzeistică a comitatului Sălaj, constituită la 30 decembrie 1880 din dorinţa de a pune bazele unui muzeu în Zalău „cu scopul ca el să fie accesibil publicului larg”, deziderat neîmplinit atunci, dar nici în primele decenii ale secolului următor. Pe aceleaşi coordonate se înscrie şi apelul profesorului Victor Russu de înfiinţare a „Societăţii arheologico-istorică a Silvaniei” cu scopul, printre altele, şi de înfiinţare a unui muzeu şi de editare a unei monografii a Silvaniei antice.
Aşadar, bazele activităţii muzeistice în Transilvania sunt legate de iniţiativele particulare ale unor personalităţi marcante ale timpului şi locului, dar și ca urmare a demersurilor iniţiate de unele societăţi culturale maghiare, germane şi româneşti. La acestea se adaugă iniţiative în domeniul colecţionării şi păstrării patrimoniului cultural în instituţii de învăţământ.
Dr. Emanoil Pripon,
cercetător științific II
