Back to all Post

”În aventură cu Țițiruș” – program de educație muzeală la Zalău Value Centre

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, instituție subordonată Consiliului Județean Sălaj, vă invită să pornim ”În aventură cu Țițiruș”. Duminică, 26 martie 2023, între orele 10,00-13,00, la Zalău Value Centre, în zona de Food Court, vom susține o activitate de educație muzeală pentru copii, avându-l ca personaj principal pe Țițiruș, pisoiul pictorului Ioan Sima.

 Duminică vă provocăm la prima întâlnire cu Țițiruș, unde îi vom afla povestea și ne vom lăsa conduși în lumea colorată a prietenului  său Nacu –  o lume plină de culoare, de pensule și de pânze. Oferta lui pentru aventură este irezistibilă, așa că vă așteptăm să descoperiți o poveste locală neștiută până acum.

Și vă mai spunem un secret –  aventurile continuă la Zalău Value Centre, unde ne vom întâlni cu Țițiruș o dată pe lună să ne dezvăluie ce face toată ziua un pisoi într-o galerie de artă, ce visează o pisică, cum se fac calculele pisoiești sau unde se ascunde un pisic mic și jucăuș. Așa că prima întâlnire cu Țițiruș e doar una dintre multele aventuri  care ne așteaptă în cursul acestui an.

 Vă așteptăm duminică, altfel Țițiruș vă pune absenți de la joacă!

Marcela Băbănaș,

specialist în educație muzeală

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2022. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate