Atunci numa la Paşti şi la Crăciun mâncai pită, în rest, mălai.
Activitatea de gătit presupunea o largă paletă de calități pentru gospodină, mergând de la o inventivitate remarcabilă, vizibilă în combinația alimentelor (puține, de altfel), dar și multă îndemânare, observabilă în gustul și savoarea mâncării gătite; țăranca, să nu uităm, mai avea multe altele de făcut în gospodărie, dincolo de stat în bucătărie, așadar era nevoie de multă rapiditate, pentru că femeia nu avea la dispoziție prea mult timp pentru gătit; și, peste toate, avea nevoie de multă cumpătare, dat fiind faptul că resursele erau limitate sau greu de produs și de conservat.
Femeile aveau rețete pentru orice mâncare, dar, de cele mai multe ori, rețetele nu erau neapărat scrise, așa cum s-a întâmplat în mediile urbane, ci erau transmise, de la mamă la fiică, prin viu grai și exerciții multiple:
Mâncam des mălai cu lapte: spărjeam trii ouă, cu o finjie de smântână, o finjie de zahăr, una de lapte dulce, una de lapte acru, una de oloi şi le învălui tăte; amu pun și on praf de copt, o finjie de fărină de grău, una de griz şi una de mălai. Tăt cu aceie cană le măsuri tăte, şi o torni în tepşe. Îi mai bună ca o prăjitură!
De post făceam pere cu oloi ori tocană.
Făceam pită moale în cuptor, sâmbăta, și hiribi uscaţi. Când gheţi de frământat pita, faci cruce deasupra ei şi când începeai pita iară, cu cuţâtu. Făceam cocorăzi cu brânză, cu slănină şi ceapă, din aluat de pită, şi-l baji înaintea focului în cuptor şi slănina să pune deasupra păstă ie şi să face ca friptă. Iei aluat de pită şi o lăţăşti, on pic mai mare ca plăcinta, şi pui brânză şi o aduni şi o lăţăşti şi o baji în cuptor. Slănina tăietă o pui deasupra după ce le scoţi din cuptor. Laşi să treacă lemnile câte le baji în cuptor şi după ce stă jaru on ptic, împrăştii jaru păstă tăt cuptoru şi laşi să să domolească, şi apoi împinji jaru şi baji o hârtie: dacă nu să aprinde, baji pita, dacă să aprinde hârtia, mai laşi on ptic.
La nunţi frământam cozonac din fărină de ptite, și ne ieşeu cam patruzăcișicinci de cozonaci cu nucă. Doamne, mult lucram, amu-i mare hodină! Noi, tăte trii, sîntem vecine și tare mult lucrăm împreună, și pită băgăm de la una la alta… – Ileana Mitrea, 1938, Viorica Zdroba, 1937, Eugenia Varga, n. 1944, Dragu – Sălaj.
Fasolea verde, bunica o punea la uscat şi o puneau apoi în straiţă de pânză în pod. Când făceau mâncare, o puneau în apă clocotită şi făcea rântaş. Rântaşu să face din oloi cu fărină şi apă.
Făceam prăjitură cu mniere de albină, on fel de azmă: fărină, uouă, bicarbonat, mniere. Frecai ouăle cu bicarbonatu şi cu mierea de albină şi apoi puneai fărina, da o lăsai moale, de o turnai în tavă.
Foile cu mniere să fac astăzi şi trebe să steie până a doua zî şi apoi să coc. Să pune silvoiţă. Albuş bătut cu zahăr mai să pune, şi apoi să pune nuca.
La clătite le zâcea plăcintă subţăre, că scoverzâle îs dospite. Ioi da bune erau pancovele şi ciurigauăle şi lângalauăle în cuptor! Alea să pun în gura cuptorului, şi mai făceam colac cu nucă. Să făcea colac cu lapte ca pita, aşe, rotund.
La Chendremal tăt satu face ciolent. Să face ceva aluat, îi zice crahălă, care să pune pă fundu oalii, şi apoi să pune on ciolan mare de porc afumat. Apoi să pune fasole, să pune apă, tăt ce trebe, şi îl pune în cuptoru de pită. Să adună mai multe femei şi fac, dacă intră în cuptor opt oale, tăte opt fac laolaltă, fiecare cu oala ei, la sfârşit de săptămână – Lia Ciuca, n. 1946, Zimbor – Sălaj.
O fost greu atunci, amu li-i prea bine la prunci, nu le pune-n blid ca nouă, mălai cu silvoiţă. Atunci numa la Paşti şi la Crăciun mâncai pită, în rest, mălai.
Să făcea silvoiţă în căldare. Erau prune grasă, le hierbei şi le străcurai pân străcurător de lut şi sâmburii rămâneau acolo şi făceai dulceaţă. Erau mere de iarnă: nu uit în veci că tata le ascundea în pod şi le astupa cu otavă…; atunci, şi vinu îl puneai în butoi şi-l puneai în fân, că n-aveai cămară. Erau şi ptiersici la vie, şi mere gutii. Erau struguri mulţi, culejeai on car cu leasă. Tata mneu îi culejea până-n 15 septembrie, că aveam de-aceia negri. Când mereai la cules, mereai cu caru şi duceam o oală de piroşte, o puneam între hane, şi după ce gătam, mâncam.
Cam amu, în vremea asta, strânjeam pere pădurețe și le puneam în cadă, făceam uățăt de pere, tare bun iera, că nu iera chiar așe dă acru. Acream cu uățăt dă pere zămurile alea de post – Livia Turian, n. 1940, Gâlgău Almașului – Sălaj.
Pască făceam în două tăpşii, cu brânză sărată de oaie, cu uouă, şi puneam în mnijloc, şi o adunam, să făcea rotundă. Asta, după ce mâncai paşti, îţi luai pască. Pasca să face de când ştiu IO cu brânză, că tăţi aveau oi; din brânză prospătă, că aceie mai veche era usturoaie. Aici o fost oi multe, tătă lumea făce pasca cu brânză de oaie în tepşii, aceie mândră, care să ducea la beserică. Pântu casă făceam pască pă vatră.
Varză să punea multă demult; noi facem curechi tăiet mânânţăl tare, şi facem şi ptişcă şi maţ gras, din carne di pă unsore, cu păsat şi cu cimbru, sare şi ceapă, şi le umplu, şi o băgăm acolo în cureki şi punem şi slănină şi să hierbe pă cuptor. Asta să mânâncă cu mămăligă.
Când tăiem porcu, facem tocăniţă pă carnea ceie prospătă, tăt cu mămăligă să mânâncă. Io pui carnea la foc să să frigă on ptic, apoi pui apă să hiarbă, şi apoi fac rântaş cu fărină cu usturoi, şi cu mămăligă… aşe-i de bună!
Mai facem tocană sărată cu carne afumată, din carne afumată: o pui în apă să iasă sarea, o spăl bine şi apoi o pui la hiert şi pă aceie fac on sos mai subţâre, cu cartofi.
Când făceam piroşte cu păsat, căleam ceapă multă în oloi şi după ce spălam pisatu ala în multe ape, apoi îl pârgăleam acolo în ceapa ceie şi tăieam clisă şi luam câte o foaie de curechi şi o lingură de pisat de ala şi luam o jumară şi o băgam acoale. Aşe bună era jumara ceie şi așe era păsatu de dulce!
Demult, untura di la porc nu să toptea, că să cosea, să rula, şi pântecile – tăt aşe, și puneai o pecie, on cărnaţ, şi o sărai, şi îl coseai aşe lungăreţ, şi-l puneam la fum. Ala să începea la Paşti. Atunci on porc ne ajunjea până toamna târzâu, când mai beleam câte o oaie – Lenuţa Țico, n. 1943, Ruginoasa – Sălaj.
Dr. Camelia Burghele, etnolog
