Back to all Post

ETICHETÂND ROMANII – Mărci de proprietate militare din zona nord-vestică a Daciei romane

Dan Deac este cercetător în cadrul secției de ,,Cercetare științifică” a MJIAZ. Domeniul principal de cercetare este legat de moștenirea culturală scrisă a epocii romane (limba greacă și latină) în așezările romane de pe cuprinsul județului Sălaj. O atenție deosebită este dată textelor sacre, religioase cât și celor individualizate, identificate pe obiecte mărunte: piese de echipament roman sau graffiti pe vase ceramice.

În perioada romană scrisul era prezent pretutindeni, inclusive în provincia Dacia (fig. 1).

Fig. 1. Harta Daciei romane cu principalele așezări (© Horațiu Cociș – MJIAZ).

Spre exemplu, acum aproape două mii de ani, un locuitor al așezării de la Porolissum putea citi textul gravat pe bazastatuii de cult a zeului Iupiter Dolichenus din templu său aflat lângă castru. Cititorul era informat de faptul că edificiul fusese construit de către trei preoți ai zeului cu fonduri proprii, împreună cu taverna aflată în imediata apropiere. În clădirea comandamentului din centrul castrului puteau fi citite textele onorifice gravate pe bazele de statui înfățișându-l pe împăratul Caracalla. Tot aici, alte texte realizate cu litere de metal aurite menționau funcționalitatea edificiului și anume aceea de clădire a comandamentului (fig. 2). În barăcile unde trăiau soldații puteau fi citite numele acestora zgâriate pe vasele ceramice. Alți soldați erau inițiați în ,,arta” elaborării scrisorilor având modele deja inscripționate pe țigle sau cărămizi ceramice. În cimitir, la fel ca astăzi, puteau fi citite informații despre persoana decedată, cât a trăit și cu ce se ocupase de-a lungul vieții.

Fig. 2. Comandamentul castrului roman de la Porolissum (© Adrian Sabou – MJIAZ).

Diversitatea locuitorilor celei mai importante așezări de frontieră a provinciei – Porolissum – era reflectată și în scris. Majoritatea textelor erau, cum altfel, în limba latină, dar aici apar și texte în limba greacă sau în limba aramaică, adică limba nativă a puternicei comunități originare din orașul Palmyra din Siria.

Printre cele mai interesante obiecte scrise provenite din mediul militar se numără mărcile de proprietate inscripționate pe o serie de piese de echipament militar din bronz realizate punctat, cu ajutorul dornului. Ele scot în evidență date importante privind originea soldaților, comandanții acestora, rolul soldaților în cadrul unității militare sau chiar menționează unități militare ce nu fuseseră anterior atestate cert la Porolissum. Soldații realizau aceste texte individual.  Descifrarea lor reprezintă unul dintre cele mai dificile demersuri epigrafice ale epocii romane deoarece trebuie avut în considerare gradul de alfabetizare al acestora și îndeletnicirea soldaților în ,,arta” scrisului. În cele ce urmează voi prezenta trei cazuri din nord-vestul Daciei Porolissensis.

Un disc de bronz (fig. 3) folosit ca element decorativ în echipamentul soldatului roman a fost descoperit în zona porții vestice a amfiteatrului de la Porolissum, fiind pierduți cândva pe parcursul celei de-a doua jumătăți a secolului al II-lea al erei noastre. Textul principal este minuscul și se citește în limba latină după cum urmează:

Cohors I Ituraeorum

(centuria) Mocimi

Seranus. // Noeni

Traducere : cohorta întâia a Itureilor, detașamentul centurionului Mocimus, (proprietatea soldatul numit) Seranus. Noenus.

 

Fig. 3. Aplică discoidală de bronz cu text (© Dan Deac – MJIAZ).

Suntem astfel informați de prezența la Porolissum a unei unități militare formate din o mie de pedestrași, la origine iturei, o populație din zona Siriei de astăzi. Principala lor armă era arcul cu săgeți iar o parte din efective luptau călare. Această unitate a participat la războaiele daco-romane iar după încetarea ostilităților în vara anului 106 e.n. ea va fi cantonată pentru o scurtă perioadă la Porolissum. Va părăsi apoi Porolissum-ul pentru a participa la campania împăratului Traian împotriva regatului parților localizat în zona Irakului de astăzi. După terminarea războiului cu parții, unitatea va fi cantonată în estul Turciei de azi, în zona denumită de romani Cappadocia. Cândva pe la mijlocul secolului al II-lea al erei noastre unitatea se va reîntoarce la Porolissum – așa cum o demonstrează piesa amintită – unde va staționa până la retragerea aureliană din jurul anului 271 e.n.

Interesant este și numele comandantului de teren (un fel de sergent – unul dintre cei șase prezenți concomitent într-o astfel de unitate militară) primul cunoscut pentru cohorta întâia de iturei și anume Mocimus. Numele este unul semitic, de origine siriană. Acest aspect demonstrează faptul că în cadrul unităților etnice puțin sau deloc romanizate erau utilizați ofițeri de rang inferior (centurioni) proveniți din rândurile populației din care fusese recrutată unitatea respectivă. Centurionul acționa astfel ca un liant în transmiterea clară și concisă a ordinelor primite de la comandantul vorbitor de limbă latină și soldații vorbitori ai limbii aramaice. Soldatul care era proprietarul acestui obiect se numea Seranus. Ceea ce se remarcă este faptul că un alt nume este inscripționat ulterior și anume Noenus, care este învăluit în mister căci acesta nu mai este atestat nicăieri altundeva pe cuprinsul Imperiului Roman. Cel mai probabil echipamentul pe care era atașat discul fusese vândut, pierdut sau furat iar noul proprietar a hotărât să-și inscripționeze propriul său nume. 

Un alt exemplu  este dat de descoperirea făcută pe frontiera Daciei, în apropiere de Porolissum (fig. 4). Este vorba despre un manșon trapezoidal din bronz ce reprezenta elementul de legătură dintre corpul din lemn și vârful de metal al temutei sulițe romane: pilum-ul. Artefactul este unic în Imperiul Roman, atât datorită materialului din care a fost confecționat – bronz și nu fier cum era obiceiul – cât și datorită faptului că acesta este singurul manșon de pilum inscripționat. Textul latin se citește:

(centuria) p(rimi)p(ili)

Decimi

 Traducere: detașamentul primului dintre centurioni, (proprietatea soldatului numit) Decimus.

Fig. 4. Manșon de pilum descoperit în apropiere de Porolissum (© Dan Deac – MJIAZ).

Acest tip de armă – pilum – cât și termenul de primus pilus, adică primul dintre ,,sergenți” sunt specifice doar legiunilor romane. Detașamentul în care lupta Decimus era cel mai important corp militar al legiunii. Pe teritoriul actualului județ Sălaj, în zona nord-vestică a Daciei, detașamente legionare sunt întâlnite cu precădere la Porolissum. Astfel, aici regăsim legiunea a treisprezecea Gemina, cantonată permanent la Apulum (Alba Iulia), legiunea a treia Gallica, cantonată în Orientul Apropiat și legiunea a șaptea Gemina care călătorise tocmai din nord-estul peninsulei iberice. Din nefericire, textul nu menționează numele legiunii. Cert este însă că la un moment dat pe parcursul secolului al II-lea al erei noastre a fost nevoie de prezența unui detașament legionar pe frontiera provinciei. Numele soldatului este unul de sorginte italică iar numele ofițerului nu este menționat, doar rangul militar, deoarece acești primipili erau supuși transferului dintr-o legiune într-alta în fiecare an, uneori fiind detașați chiar la Roma.

Un număr impresionant de astfel de etichete a fost descoperit în castrul roman din satul Buciumi, județul Sălaj. Una dintre acestea, atașată pe echipament militar, posibil pe scut (Fig. 5a-b) ne dezvăluie un aspect interesant privind mobilitatea soldaților. Textul latin este următorul:

(centuria) Sev(e)rini

Quintus

coh(ors) I 

Hisp(anorum)q(uingenaria) (?).

Traducere: detașamentul centurionului Severinus, (proprietatea soldatului) Quintus din cohorta întâia a hispanicilor, formată din 500 de pedestrași.

Fig. 5. Stânga: reconstituire a unui soldat roman auxiliar (© Dan Ștefan – MJIAZ). Dreapta: Etichetă cu text latin descoperită la Buciumi (© Dan Deac – MJIAZ).

 Atât numele ofițerului cât și a soldatului sunt de sorginte italică. Unitatea de 500 de pedestrași recrutați din Spania de azi era cantonată în castrul de la Românași. Cu toate acestea piesa a fost descoperită într-o altă tabără militară, cea de la Buciumi. Acest lucru ne indică faptul că mobilitatea soldaților era relativ mare. Putem să ne imaginăm că acest Quintus a primit o misiune individuală desfășurată în castrul de la Buciumi, așa cum știm că se întâmpla și în alte zone ale Imperiului Roman.

La final merită menționat faptul că din zona Sălajului provin mai bine de treizeci de astfel de exemplare ca cele prezentate mai sus. Statistic ele reprezintă jumătate dintre descoperirile de pe cuprinsul întregii foste provincii Dacia, un număr atât de mare concentrat pe un spațiu atât de restrâns nefiind cunoscut în nicio provincie din Balcani sau învecinată Dunării.

Cercetarea acestor tipuri de artefacte romane s-a întins pe parcursul a trei ani, rezultatele acestei cercetări fiind înglobate într-un volum științific ce va vedea lumina tiparului spre sfârșitul anului 2021.

 

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2020. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X