Chiar dacă nu avem atestări sau prea multe informații din satele sălăjene, putem aprecia că și în zona noastră se ținea o sărbătoare de primăvară care să celebreze iubirea și revitalizarea naturii, similară Dragobetelui sau chiar Dragobete.
Câteva repere ale sărbătorii tradiționale a iubirii:
- Dragobete – sărbătoare românească tradițională, dar specifică unui număr relativ mic de zone (anvergură locală), mai ales sudului teritoriului
- sărbătoare având în mod egal valențe erotice dar și legate de fertilitatea câmpului; cuplul fertilitate – fecunditate, extrem de prolific în tradiția românească are atât reprezentări erotice (recunoașterea sentimentului de dragoste între fete și feciori), cât și reprezentări agrare (asigurarea rodului, similar tuturor scenariilor rituale de primăvară)
- sărbătoare tradițională de primăvară, performată la date diferite (în general între 24 februarie, dar și anterior acestei date și 1 martie sau până la finele lunii), probabil și în relație cu condițiile climatice prielnice pentru debutul muncilor agrare de primăvară (cu date de începere diferite la munte sau la șes)
- denumită și Cap de Primăvară, este puternic asociată optimismului, fertilității și fecundității specifice primăverii; mai mult, semantic vorbind, termenul de cap include semele auguralului, al începutului care se desfășoară sub auspicii favorabile (principiul similitudinii din magie)
- exploatează simbolul păsărilor, ca trimiși sau mesageri ai cerului; acum se împerechează păsările nemigratoare și, prin similitudine, împerecherea oamenilor va pune bazele cuplului; logodna păsărilor sugerează logodna fetelor tinere; un alt simbol folosit acum este cel al ultimei zăpezi, posibil încărcată cu valențe rituale necesare performării unor scenarii magico-erotice (fetele adunau ultimele petice de zăpadă – denumită a zânelor – cu care se spălau pentru a rămâne albe și frumoase); se mai exploatează polaritatea de gen: fetele trebuiau să umble pe drum până întâlneau un bărbat, iar flăcăii – până întâlneau o femeie, astfel sugerându-se posibilitatea formării cuplului; un alt principiu magic apelat era cel de interdicție de sacrificare a vreunui animal, tot pentru a nu se exclude posibilitatea formării cuplului la animale sau, prin similitudine, la oameni.
- are în centru o divinitate a unui panteon local, de sorginte precreștină; este vorba de Dragobete (cu o etimologie slavă, se pare, dintr-o familie lingvistică comună cu adjectivul drag și substantivul dragoste sau Năvalnicul (cu trimitere spre dragostea năvalnică), fiul Dochiei; există unele referiri la substratul dac, la un panteon precreștin
- nu are manifestări rituale (nu se fac descântece specifice, scenarii cu componentă rituală; în prezent se încearcă abordări dramatice, cu scenarii ample și chiar rituri de primăvară sau erotice)
- se încearcă o legitimare etno-folclorică, prin exacerbarea elementului de tradiție autohtonă (”Dragobetele nostru” sau ”Dragobetele românesc” sau ”Iubește românește”, se spune); ca elemente folclorice identitare se accentuează pe zburătoritul fetelor (fuga fetelor dinspre pădure către sat, și acceptarea unui sărut simbolic cu valoare de logodnă), zăpada zânelor, culegerea primelor flori frumoase de primăvară – cu trimitere la frumusețea fetelor îndrăgostite denumite local drăgostițe (sărbătoarea Dragobetelui numindu-se și Drăgostițele) și pe anumite interdicții de muncă, specifice oricărei sărbători, menite să dimensioneze sărbătoarea ca pe o zi ținută
- Dragobetele, Zburătoritul sau Drăgostițele sunt denumiri care trimit direct către un moment augural al manifestării sentimentului de dragoste între tinerii satului tradițional; însă formarea cuplului avea nevoie și de încuviințarea părinților, rolul sărbătorii fiind doar cel de semnalare a viitoarelor cupluri (desigur, în ordinea moralității din satul tradițional un sărut de Dragobete putea echivala cu o promisiune sau chiar cu o logodnă simbolică, dar acest lucru nu impieta asupra trăiniciei și seriozității asociate nunții și căsătoriei); de fapt, emblematic era sărutul simbolic de Dragobete și de aceea se spunea: „Dragobete / Sărută fete”
- nu mai avem informații despre sărbătoare în Transilvania după 1900; de altfel, în general, referințele bibliografice etnografice nu sunt mai vechi de 100 – 150 de ani (Nicolae Densusianu, Theodor Speranția, Simion Florea Marian, cu notări din jurul anului 1900); anii din urmă au marcat o reevaluare a acestei sărbători cu augumentarea semelor ei de sărbătoare a dragostei sau chiar cu inventarea și implementarea ei în zone în care nu avem informații despre performare
- actualizarea sărbătorii de Dragobete se încadrează în noul tip de sărbătoare urbană, petrecută cu bere, mititei și grătare, pe ritm de manele, fără să mai aibă multe reprezentări comune cu Dragobetele tradițional; anul 2015, de exemplu, a abundat în etichetări: practic, orice activitate s-a desfășurat în spațiul public, a fost automat atribuită Dragobetelui: de la spectacole folclorice televizate sau realizate de elevi și studenți, la întâlniri ale secțiunilor de tineret ale partidelor politice, la promovarea ofertelor din partea agențiilor de turism sau chiar la o tragere loto extraordinară, toate etichetate „de Dragobete”
- avem de-a face cu o sărbătoare forțat reinventată în zonele în care a fost performată în satul tradițional (poate chiar arhaic) și cu o sărbătoare inventată în zonele din Transilvania unde este aproape inexistentă chiar și în memoria țăranilor; prezentarea paseistă a sărbătorii prilejuiește creionarea unei atmosfere idilice și mult prea luminoase și superficiale a satului tradițional românesc (aici se încadrează și nenumăratele spectacole folclorice televizate ocazionate de Dragobete, care abundă în scenete unde idilismul este dus până la paroxism); asistăm nu o dată la alterarea tradiției sau la învecinarea total deplasată a acesteia cu kitsch-ul și distorsiunea culturală
- răspunde atitudinii ezitante și uneori contradictorii a societății românești actuale, care încă promovează atât globalizarea și europenizarea, cât și patriotismul local și identitatea națională prin centrarea pe tradiție / tradiții.
Dr. Camelia Burghele
