Back to all Post

DIN CELE TRECUTE VREMI – FAMILIA MANIU LA BĂDĂCIN

La Bădăcin, parcă și aerul este mai proaspăt. În liniștea grădinii lui uit de greutățile zilnice, pentru că aici sunt cu adevărat acasă”, spunea Iuliu Maniu.

Iuliu Maniu la Bădăcin – 1933

CASA DIN DEALUL ȚARINII

Ioan Maniu, tatăl lui Iuliu Maniu a moștenit de la părinți Dealul Țarinei. În ultimii ani ai vieții sale, fiind bolnav și slăbit, nu a avut puterea să construiască o casă încăpătoare la Dealul Țarinei. Astfel că, în anul 1879, a construită o casă de vară care avea numai două camere, după o verandă mică și deschisă. Avea tavanul din bârne și cu bârne a rămas tavanul celor două camere, la care Clara Maniu a mai adăugat, după moartea soțului său, încă două camere. A închis cu sticlă veranda veche, a făcut veranda cea mare și încă una mică și deschisă înspre sat. La spatele casei, între cele două verande mici, se întindea un coridor îngust, deschis, cu stâlpi sculptați frumos.

Construcția înaltă din față, oarecum alăturată celei vechi cu două camere, a fost adăugată mult mai târziu, prin 1930. Acolo era biroul și dormitorul lui Iuliu Maniu.

Iuliu Maniu se reîntorcea cu drag la Bădăcin, de câte ori avea posibilitatea, pentru a-și reîncărca bateriile și a se avânta din nou în tumultoasa viață politică din Capitală.

Iuliu Maniu iubea foarte mult Dealul Țarinei de la Bădăcin, nu pentru veniturile lui de acolo, ci pentru că era legat sufletește de locurile, de oamenii pe care îi avea acolo, cei vii și cei plecați la Domnul. Se bucura de coșurile cu struguri sau mere pe care le primea la București, din care cu mândrie îi servea pe invitați, spunându-le că sunt din ograda de la Bădăcin.

Drumul spre Bădăcin îl făcea de cele mai multe ori împreună cu nepotul său, Ionel Pop, care îl aducea cu mașina: „În culme dealului – spunea Ionel Pop – opream mașina câteva clipe. I se lumina fața de priveliștea care se lărgea de acolo, care cuprindea colo jos casa bătrână, curtea economică, livada de pomi, dealul cu vie – iar printre crengile „Părului lui Bărnuțiu” se zăreau albind crucile mormintelor. Mai departe, în vale, aproape acoperite de mulțimea pomilor roditori de prin grădini, căsuțele satului. Jos, când ajungeam, bucurie, îmbrățișări – Rai pe pământ, luminos, senin”.

Iuliu Maniu în fața troiței

Pentru ultima dată la umbra stejarului din Dealul Țarinei – 1939

 

Când ajungea acasă, primul lucru pe care îl făcea era să viziteze Cavoul familiei, unde își găsesc locul de veci înaintașii săi. Acolo era înmormântat tatăl său – Ioan Maniu, mama sa – Clara, nepotul Mateiu Pop și, din 1935, sora sa – Elena.

Cavoul familiei Maniu

Comitetul pentru fond de teatru român din Șimleu la mormântul lui Ioan Maniu – Bădăcin, 1909. De la stânga la dreapta: Victor Deleu, Eugen Boroș, Cornelia Maniu, Ioan Deleu, Clara Maniu și Dionisie Stoica

A reușit să-și vadă de câteva ori familia și în perioada cruntului război, în care a fost și el înrolat, ilegal. Însă, abia venit de pe front, în concediu, era rechemat telegrafic înapoi pe front, pentru a nu putea să desfășoare nicio activitate politică, deoarece era considerat, încă din acea perioadă, liderul românilor din Transilvania.

Iuliu Maniu, alături de mama sa și frații săi, la Bădăcin, în timpul unei permisii

Abia avea răbdare să se termine masa și ieșeam în larg. Cum sunt pomii oare? Rodesc? Cum îi merge viei? Vitele sunt bine îngrijite? Pe toate le cerceta umblând de la un loc la altul, vădind o surprinzătoare pricepere în cele ale gospodăriei agricole. Se bucura de cele favorabile, se întrista de cele ce nu-i plăceau și căuta îndreptări. O caisă, o pară, un ciorchine de strugure culese de pe creangă și viță, îi erau mai dulci decât alesele bunătăți ale orașului(Ionel Pop).

Stătea de vorbă cu toți țăranii, chiar și când îndeplinea funcția de prim-ministru, iar „Excelența Sa”, cum îi spuneau sătenii, îi sfătuia să nu-și vândă pământul și să-și trimită copiii la școală.

Iuliu Maniu, pe vremea când îndeplinea funcția de prim-ministru, de vorbă cu țăranii din Bădăcin

Dealul Țarinei era un adevărat paradis pentru întreaga familie, în special pentru nepoți și strănepoți:

            „În cei vreo 50 de ani, în care mi s-au înșiruit vacanțele copilăriei și ale tinereței la Dealul Țarinei și apoi foarte multele petreceri acolo, nenumăratele amintiri dragi se leagă de „casă”. Desigur, cele mai scumpe mie sunt cele care îmi evocă figurile dragilor noștri, care ne primeau acolo cu atâta suflet, a celor ce – și ei veniți de pe la casele lor – petreceau acolo împreună cu mine. Bunica, mama, mătușa Cornelia (sora călugăriță Cecilia), Unchiuțul (Iuliu Maniu – n.n.), unchiul Cassiu, Sabina, Nelica – toți plecați dintre cei vii. Apoi noi, frații, cu Livia și Mateiuț (Matei Pop – n.n.) – care își doarme somnul fără sfârșit acolo, lângă bunici și lângă mama noastră -, Clarița. Apoi, Romul și Zachi (Romulus și Zaharia Boilă – n.n.), soții Liviei și Clariței, apoi Margareta mea, apoi copiii noștri, nepoții, nepoatele cu ai lor și alții din familie. Parcă nu îndrăznesc să mă ating de amintirile duioase legate de toți aceștia ….” (Ionel Pop).

Lui Iuliu Maniu și nepoților săi le plăceau foarte mult excursiile în împrejurimi și urcau bucuroși pe Măgură. În partea de sus a viei era un falnic stejar, cu o băncuță sub el, iar de acolo „Sfinxul” admira satul natal și Munții Meseșului, care se vedeau în zare:

„În fiecare vacanță de vară, cei care ne găseam strânși la casa bunichii, copii și tineret, făceam câteva excursii la Ierdănele. Locul era frumos, depărtarea nu era mare.(…)

De aici, chiar din vârful Dealului Țarinei, care se prăbușea deodată în peretele Ierdănelelor, era o vedere minunată. (…)” (Ionel Pop).

Iuliu Maniu și surorile sale țineau foarte mult ca din Dealul Țarinii să nu plece nimeni fără a fi fost reținut la masă, apoi să plece cu ceva din bunătățile de acolo: un coș cu mere sau alte fructe, o damigeană de vin sau minunata palincă de casă:

„Până eram copii, și apoi până am isprăvit universitatea, noi doi, Matei și cu mine, ne petreceam de obicei întreaga vacanță de vară la Dealul Țarinei. (…) După ce, împreună cu Margareta și cu Pitu ne-am mutat din Blaj la Cluj, una-două ne făceam câteva zile bune. Apoi, în sezonul de vânătoare, iarna, și mai des. Scumpa noastră mamă petrecea tot mai mult acolo spre sfârșitul vieții ei – bucuria ei mare era să ne vadă.

Treceau în fugă zilele furate grijilor și trudelor de acasă, trebuia să ne întoarcem la acestea. (…)

La două și jumătate mașina era în fața verandei. Atunci începea problema cea grea: încărcatul. Mașina îmi era mare, avea port-bagaj și la spate și pe scări, dar ar fi trebuit să fie un camion ca să poată răspunde dorințelor și planurilor mătușichii. Începeau să vină slujitorii cu bagajele. La așezau lângă mașină, pe rând, tot mai multe, grămadă. Sacul cu nuci, sacul cu castane, lădița cu mere, lădițele cu struguri, borcanele de dulcețuri, lădița cu magiun, lădița cu prune uscate la care în locul sâmburelui era câte un sâmbure de nucă, damigenele pântecoase cu vin de două-trei feluri, damigeana cu vinars de prune, cea cu vinars de drojdie … (…)

-Stați, dragilor. Era să uit ce era mai important!, ne oprește Cocole (Cornelia Maniu – n.n.) și se grăbește să rupă din tuia din fața casei din roza urcătoare pentru fiecare câte o crenguță verde. Talisman, aduce noroc, ferește de rele – fără el nu se poate pleca din Dealul Țarinei” (Ionel Pop).

Atunci când timpul îi permitea, Iuliu Maniu participa personal la tăierea viei, pomilor fructiferi sau la culesul poamelor sau a strugurilor.

 

Bibliografie:

  1. Pop, Ionel, Un martor al Marii Uniri, ediție îngrijită de Alexandru Bârsan, București, Editura Corint Books, 2018.
  2. Borz, Cristian, Monografia satului Bădăcin și a familiei Maniu, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2012.

Sursa fotografii:

Casa Memorială Iuliu Maniu din Bădăcin

                                                                                    Dr. Marin Pop

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2022. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X