Back to all Post

DESPRE URMELE UNOR CONSTRUCȚII CU CARACTER ECLEZIASTIC DESCOPERITE RECENT ÎN FORTIFICAȚIA MEDIEVALĂ TIMPURIE DE LA ZALĂU (CARTIER ORTELEC) CETATE (JUD. SĂLAJ)

După cum deja se cunoaște, recentele săpături arheologice (cu caracter preventiv) efectuate în acest sit în anii 2022-2023 (fig. 1) au fost cele mai extinse de până acum (4957,89 mp cercetați) și au oferit cele mai interesante contexte arheologice databile în perioada evului mediu timpuriu.

Fig. 1. Imagini aeriene cu evoluția cercetărilor arheologice din anii 2022-2023 (arhiva foto a Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău).

În incinta fortificată s-au identificat și cercetat 202 complexe arheologice cu caracter funerar, databile în perioada evului mediu timpuriu. Acestea constau în două categorii: morminte de inhumație și gropi cu reinhumări de oase umane. Din păcate, din cauza intervențiilor mecanizate asupra solului în perioada comunistă, multe din contextele funerare (morminte de inhumație) au fost răvășite parțial sau total. Faptul că, în acea perioadă, o mare parte din incinta fortificată a fost nivelată mecanizat, multe morminte s-au conturat la adâncimi extrem de mici față de nivelul actual de călcare (de ex. 0, 10/0, 15/0, 20 m), astfel că majoritatea oaselor umane erau in stare proastă de conservare (dificil de prelevat!), situație determinată și de caracteristicile chimice ale solului. Săpăturile arheologice au reliefat faptul că utilizarea de lungă durată a acestui spațiu sepulcral (limitat ca întindere) a dus la deranjarea mormintelor mai vechi, existând multe suprapuneri de gropi sepulcrale și repetate situații de reinhumări. Cu foarte puține excepții, majoritatea mormintelor au orientarea vest-est (cu ușoare deviații). Din aceste morminte provin o serie de artefacte (fig. 2) din metal (argint, bronz, fier) și sticlă: inele de deget, verigi de buclă, mărgele, catarame, monede din argint (denari) emise de mai mulți regi ai Ungariei:

  • Solomon (1063-1074)
  • Ladislau I (1077-1095)
  • Coloman (1095-1116)
  • Ștefan II (1116-1131)

Fig. 2. Podoabe din argint descoperite într-un mormânt cercetat în anul 2022 (arhiva foto a Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău).

Cimitirul de inhumație s-a dezvoltat în jurul unei prime construcții cu caracter ecleziastic, succedată (pe același amplasament) de o alta, cu dimensiuni, realizare și planimetrie diferită  (față de prima) (fig. 3):

  • în Etapa I s-a ridicat o construcție din lemn (o capelă), destinată cel mai probabil membrilor elitei fortificației.
  • în Etapa II, pe același amplasament, construcția din lemn a fost înlocuită cu o altă construcție (o biserică) cu fundații din fragmente de monumente romane (spoliate din anticul Porolissum) legate doar cu lut, fără mortar. Posibil ca și elevația acestei construcții să fi fost tot din lemn. Planimetrie diferită și dimensiuni mult mai mari față de cea din Etapa I. Destinată, cel mai probabil, întregii comunități.

Fig. 3. Imagini ale fundațiilor construcțiilor cu caracter ecleziastic la momentul identificării lor (A) și al finalizării cercetării acestora (B) (arhiva foto a Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău).

Scopul prezentului material este de a semnala succint o parte din interesantele date științifice obținute. Desigur, într-un viitor volum monografic, prin coroborarea datelor arheologice furnizate de toate campaniile de cercetări derulate în acest sit, aspectele referitoare la raporturile cronologice dintre structurile arheologice identificate aici vor fi abordate amănunțit: structuri cu caracter civil și militar (fortificație, curte palatială, așezare), cele funerare (cimitir/cimitire) și cele ecleziastice (biserică/biserici), precum și cele referitoare la finalul funcționării/utilizării lor (de ex. finalul funcționării fortificației).

Este necesar să facem precizarea că toate complexele arheologice care au avut fundații din piatră au fost protejate și conservate prin acoperirea cu geotextil și pământ: turn poartă fortificație (C. 16/2022), turn intermediar fortificație (C. 258/2023) și amprentele celor două construcții cu caracter ecleziastic (C. 280/2023 și C. 281/2023 împreună cu toate gropile de stâlpi aparținătoare) (fig. 4).

Fig. 4. Imagini din timpul operațiunilor de protejare a structurilor arheologice (medievale timpurii, cu fundații din piatră) în vederea conservării acestora în sol (arhiva foto a Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău).

dr. Dan Băcueț-Crișan, cercetător științific

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2022. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate