Fortificația medievală timpurie de la Zalău (cartier Ortelec) Cetate/Dealul Bisericii este de multă vreme cunoscută în literatura arheologică. După cum se cunoaște deja, cercetările arheologice efectuate în acest obiectiv în anii 2022-2023 sunt cele mai extinse de până acum (4957,89 mp). În urma acestor săpături arheologice au fost identificate și cercetate 339 de complexe arheologice databile în mai multe etape istorice de locuire: eneolitic, epoca bronzului, epoca romană, evul mediu timpuriu.

Fig. 1. Zalău (cartier Ortelec) Cetate/Dealul Bisericii. Imagine generală cu situl arheologic (arhiva foto a Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău)
Cea mai consistentă etapă de locuire a aparținut evului mediu timpuriu și a avut mai multe aspecte, o parte dintre acestea au făcut deja obiectul unor prezentări. În prezentul demers vom face câteva referiri la un alt element interesant/inedit pentru mediul arheologic românesc, o structură arheologică de mari dimensiuni, denumită de noi curtea palatială/curtea magnatului.
Această structură arheologică a fost identificată/cercetată la adâncimea de 0,20/0,30/0,40 m față de nivelul actual de călcare. Are în componență 13 complexe arheologice: gropi de stâlpi și urme de tălpi din lemn, precum și o locuință rectangulară.

Fig. 2. Zalău (cartier Ortelec) Cetate/Dealul Bisericii. Imagine generală din timpul cercetării structurii arheologice de mari dimensiuni, denumită de noi curtea palatială/curtea magnatului (arhiva foto a Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău).
Toate acestea au făcut parte dintr-o amenajare (cu elevație din lemn) de mari dimensiuni. Practic, este vorba de un spațiu bine delimitat (rectangular), trei laturi fiind surprinse în suprafața decopertată: parțial latura de N (lungime de 10 m), parțial latura de S (lungime 27 m), în totalitate latura de E (lungime 26 m). Din păcate, nu cuoaștem dimensiunile reale ale acestei structuri arheologice, deoarece latura de V și (parțial) laturile de N și S nu mai pot fi cercetate din cauza existenței în zonă a mormintelor din cadrul cimitirului ortodox actual. Prezența gropilor de stâlpi (unele icuite cu pietre de râu și gresii) și a tălpilor de lemn (icuite și acestea cu pietre de râu și gresii) sugerează un ansamblu cu elevația din lemn, delimitând un spațiu cu planimetrie rectangulară (o curte cu garduri, anexe, șoproane și o locuință)!

Fig. 3. Zalău (cartier Ortelec) Cetate/Dealul Bisericii. Imagine generală cu structura arheologică de mari dimensiuni, denumită de noi curtea palatială/curtea magnatului (arhiva foto a Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău).
În literatura de specialitate europeană sunt publicate astfel de amenajări (spații private/curți care cuprindeau locuința stăpânului/nobilului și anexele gospodărești) în incintele unor fortificații medievale timpurii datate în preajma anului 1000 (de ex: în Anglia, Germania, Polonia, Slovacia, Cehia ș.a.), fiind denumite palatial court sau magnate court, denumire pentru care am optat și noi în ceea ce privește această structură arheologică de mari dimensiuni în suprafață.
Dintre toate elementele componente ale acestei structuri se evidențiază în mod special locuința, a cărei suprafață era de dimensiuni mult mai mari față de cele ale uneia comune din evul mediu timpuriu. Locuința respectivă (a cărei planimetrie a fost conturată urmărindu-se dispunerea gropilor de stâlpi) a furnizat un inventar arheologic aparte, care indică prezența elitei/elitelor militare: pinten, cuțite, săgeți, zăbale de cavalerie, dar și vase ceramice. Astfel de case cu dimensiuni mari (care au aparținut membrilor elitelor medievale timpurii) sunt cunoscute în literatura arheologică europeană (de ex: manor house sau herrenhaus).
Datele arheologice obținute în urma cercetărilor arheologice efectuate în perioada 2022-2023 sunt în curs de analiză/prelucrare, rezultatele vor fi prezentate extins într-o viitoare monografie arheologică. Cert este faptul că, aceste cercetări au furnizat date importante pentru evoluția zonei Porții Meseșene în perioada evului mediu timpuriu, mai ales în preajma anului 1000. Tot cert este și faptul că, în situl de la Zalău (cartier Ortelec) Cetate/Dealul Bisericii s-au descoperit structuri arheologice extrem de interesante, unele inedite ca destinație. O asemenea structură arheologică cu caracter inedit pentru arheologia fortificațiilor (din lemn și pământ) medievale timpurii din Transilvania o reprezintă această curte palatială/curtea magnatului.
Dr. Dan Băcueț-Crișan, cercetător științific