Pentru lumea satului tradițional românesc, concepția terapeutică se articula pe trei repere, furnizate de tot atâtea modalități de a asimila lumea: magică, religioasă și empirică; în funcție de aceste trei viziuni asupra lumii, aplicabile și procesului de vindecare, omul societății folclorice semantiza relațiile care îl puneau în armonie cu exteriorul.
Vom asista așadar la o serie de rugăciuni, acatiste, slujbe, pomeniri, molitve rostite în biserică, la o serie de manifestări de fervoare ale pietății populare individuale sau colective – pelerinaje la locuri sfinte, vizite la mănăstiri, ctitorire de lăcașuri sfinte, la descântece și desfaceri, dar și la o serie de utilizări rituale sau golite de ritual și devenite doar automatisme terapeutice a unor plante, animale, minerale.
Așa se petrece în descântecul de boală:
„Ştiu descânta o două, trii descântece. Am învăţat, că am avut două bătrâne aici şi am învăţat şi io că mi-o trebuit, că am avut copii mici, ba am avut vaci şi o trebuit să le descânt… m-am învăţat.
La vaci, zâc aşe:
– Na, Mândraie,
Unde te duci?
Nu răji,
Nu muji.
– Cum n-oi răji?
Cum n-oi muji?
Că asară pă aburu pământului
M-am culcat,
Nemulsă m-am sculat
Fără lapte şi fără groştior
M-am aflat.
– Nu răji,
Nu muji,
Du-te-n câmp,
În câmp dăparte,
Că acolo-i laptele tău,
Acolo-i groştioru tău,
Acolo-i untu tău,
Acolo-i smântâna ta.
Bine aleje,
Bine culeje.
Din ceasu în care tărâţe şi sare îi mânca,
Laptele-napoi ţi s-a-nturna.
Din ceasu în care tărâţe şi sare-i înghiţi,
Laptele şi groştioru înapoi ţ-a vini.
Sâ-ţi vie de unde-i dus,
De unde-i pus.
De-i în apă,
De-i su apă,
De-i în pod,
De-i su pod,
Din tăte oalele,
Din tăte borcanele,
Din tăte ulcelele.
Doamne, Marie Maică sfântă,
Tăt laptele şi groştioru ei să vie.
De-i în sat,
Să vie pân gard.
De-i în ţară,
Să vină pân scară.
De-i în vecini,
Să vină pân spini.
Descântecu mneu,
Leacu de la Dumnezău.
No, aiesta-i la vaci. Şi zâc de nouă uări şi tărâţele alea şi cu sarea le dăm la vacă. Fac sămnu crucii cu cuţâtu, şi când încep, şi când termin. Aşe. Tărâţele şi sarea le aduce ala a cui îi vaca. Am văzut că-i drept şi am văzut că s-o întâmplat şi vine laptele.
Mai ştiu cota de mărin. Ala să aruncă şi pă picioare, şi pă faţă, aşe, o roşaţă. Şi zâc aşe:
Să luară calu alb,
În târgu alb,
Cu frâu alb,
Cu căpăstru alb,
Cu tăte armele lui albe.
Când în târg sosea
Târgu să spărjea.
Mărinu să cocea.
– Hei, mărin,
Hei, mărin,
Nu-ntoarce,
Nu sparje,
Nu roşi,
Nu-mboboci.
Cutare să rămână curat,
Şi luminat,
Ca vinu cel curat,
Ca laptele cel strecurat,
Ca Dumnezău când l-o dat.
Nimică nu i-o fost,
Nimică să nu-i fie.
Din ceas de-amu,
Din ziua de azi,
Descântecu mneu,
Leacu de la Dumnezău.
Aiesta să face aşe, cu din alea dân gură de la cal, şi zâci de nouă ori. Îl unji cu smântână sau cu vin. Faptu aşe-i ca nişte bube. Da mărinu-i mai rău, faptu se-nroşeşte, să fac nişte bubiţe roşii, da dacă-l unji şi-l descânţi, trece. Io zâc aşe:
Fapt, fapt,
Io te spăl cu o mână,
Io te spăl cu două,
Io te spăl cu trii,
Io te spăl cu patru,
Io te spăl cu cinci,
Io te spăl cu şase,
Io te spăl cu şapte,
Io te spăl cu opt,
Io te spăl cu nouă,
Io te spăl cu mâinile astea amândouă.
Cu apa te-oi spăla,
În mare te-oi ţâpa.
Descântecu mneu,
Leacu de la Dumnezău.
Şi aiesta îl spui de nouă uări şi coţi în groştior ori în vin şi cu ala să unje. Îţi aduce de acasă vin ori smântână. Îi important să fie de la el, că zâce că şi atunci când îţi duce cineva laptele de la vacă îi bine să aduci o mână de fân de la ala care jiluieşti că i-o dus laptele, că-i vine înapoi. Mai să-ntâmplă şi din astea.
Faptu aiesta aşe îl faci, că calci în el, zâce că cineva ţi-l aruncă în cale şi calci în el. Şi aşe să zâce: am dat în fapt. Da dacă îl descânţi, trece. Io am ştiut şi apoi şi-o scris mai multe dă la mine. Io le-am învăţat de la nana Rozalie şi dă la nana Susană, că şi ele ştiau dân bătrâni. Nu să plăteşte, adică io nu ieu nimic la nimeni. Să să facă bine vaca, ori uomu…” – Anjelica Șimon, Chilioara.
Dr. Camelia Burghele, etnolog
