În lipsa unor metode științifice medicale de vindecare a bolilor, descântecele de boală performate de babele din sate, descântătoare pricepute, erau cele mai redutabile forme de terapie și psihoterapie:
„Trăbă zâs dă 9 ori, în 9 zile:
Mărinu mărinat,
Dă picior încălecat,
La târg mărinu marsă,
Târgu să sparsă,
Mărinu-napoi întoarsă.
Mărinu-i dă nouă,
Mărinu-i dă opt,
Mărinu-i dă șapte,
Mărinu-i dă șasă,
Mărinu-i dă cinci,
Mărinu-i dă patru,
Mărinu-i dă trii,
Mărinu-i dă doi,
Mărinu-i dă unu,
Mărinu-i dă niciunu.
Mărinu să piară,
Ca roua dă soare,
Și scopitu su picioare” – Victorie Rocaș, Valea Hranei.
„Cotam pântru bubă de orice fel:
– Fuji tu bubă,
Fuji tu bubă,
Că te-ajunje Sfântu Ilie
Și cu sfânta Vanghelie,
Dân creierii capului,
Dân fața obrazului,
Dân fundu grumazului,
Unde te-ai țâpat pân osteneală,
Pân supărare,
Pân lucru mare,
Pân didiuăchi,
Ori pân ce te-ai țâpat.
Nu te sprijini,
Nu te rădăcini,
Nu te boboti,
Numa-napoi te domoli,
Pân cuvântu mneu,
Ș-ajutoru lu Dumnezău” – Victorie Rocaș, Valea Hranei.
„Când să sclinteau mânurile ori picioru, zâceam așe:
Ajută-mi, Doamne,
Cu ajutoru tău,
A lu Dumnezău,
Și cu-a Maicii Sfinte Preacurate.
Să luă Pavele
Pă cale,
Pă cărare,
Până la podu d-arjint,
Podeaua s-o clătit,
Picioru s-o smintit,
S-o muruclit.
Hei, sclintitură!
Hei, muruclitură!
Hei, strunjitură!
Hei întorsătură!
La loc te du,
Că te ajunge altă cosorâtură,
Că te șterg cu mâna năspălată,
Și te suflu cu gura afumată.
Tomnește, Doamne,
Uos cu uos,
Ciont cu ciont,
Vână cu vână,
Piele cu piele,
Măduvă cu măduvă,
Tomnește, Doamne, cum o fost,
Dân gura me-i gândit,
Dân mâna lu Dumnezău tomnit,
Dân gura me-i dăscântat,
Din partea lu Dumnezău fie leac!
Unji cu unsoare și freci acolo unde-i muruclit” – Floare Chiba, Plesca.
„La descântecu dă spăriet era așe:
Ajută-mi, Doamne,
Cu ajutoru mneu
Și-a lu Dumnezău
Și cu sfântă sara d-amu.
Să luă pă cale, pă cărare,
Când fu la mnez dă cale,
Să-ntălni-n cale-n cărare
Cu nouă moroi,
Cu nouă strâgoi,
Cu nouă șezătători,
Cu năuă diuăketori,
La Florița să uitară,
Carnea să-i mânce,
Sânjele să-i beie,
Zâ dă moarte să-i puie,
Da nu te cânta,
Nu te văieta,
Că io la tine-oi coborî,
Cu nouă cuțâte-arămite,
Cu nouă sulițe-ascuțâte,
Dă-i diuăket dă muiere,
Meargă-i pielea după șele.
Dă-i diuăket dă fată,
Margă-i pielea după spată.
Dă-i diuăket dă bărbat,
Margă-i pielea după cap.
Dă-i diuăket dă fecior,
Margă-i pielea după picior.
Dă-i diuăket dă muiere,
Curată, năcurată,
Dă-i diuăket dă bărbat,
Curat, năcurat,
În ceasu-aiesta
Și rămâie curat,
Cum Dumnezău l-o lăsat.
Să potolesc nouă cărbuni într-un plev cu apă, și dacă-i diuăket, cărbunii să lasă la fundu plevului” – Floare Chiba, Plesca.
”De bubă să zâcea așe:
Bubă spurcată,
Bubă năcurată,
Du-te curățâ-te,
Du-te ascunde-te,
În fața cui te-o adus
Și nu te-o spus.
Pieie-ți rădăcinile,
Pieie-ți cocăturile,
Du-te în sfântă ziua dă astăzi,
Și te-ntoarce
Cum o-ntors soarele d-amnează,
Și te du în fața cui te-o adus
Și nu te-o spus,
Și în fața cui te-o dat
Și nu te-o arătat.
Acolo te du,
Acolo te ascunde,
Acolo mănâncă,
Acolo te-așază,
Acolo te locuiește,
În sfântă zâ dă astăzi.
Și te du în codri pustii,
Unde vacă neagră nu răjește,
Nici cocoșul nu triiește,
Acolo te sugușază.
Da mai întâi
Du-te în fața cui te-o adus
Și nu te-o spus,
Și în fața cui te-o dat
Și nu te-o arătat.
Du-te curățâ-te
Și te du.
Du-te curățâ-te
Și te du.
Du-te curățâ-te
Și te du.
Că io cu păsula pă ogoare sămăna-te-oi,
Cu ovăzu la dracu-n câmp arunca-te-oi,
Cu banii între cruci dă drum la năcuratu da-te-oi” – Veronica Chiș, Fizeș.
”Este fapt legat și fapt de-aistalalt, fapt nelegat. Da la faptu legat îi așe, că ies niște bube și ori la ce doctor îi mere nu-i afli leacu. Și atunci iei apă multă și-un cuțât și coți în ie și zâci așe:
– Bună sara, Doamnă mare,
Sănătate trecătoare,
Șezi la noi dac-ai vinit.
– N-am vinit să hodinesc,
Ce-am vinit pă Maria
Dă fapt să o curățăsc.
Dă faptu legat,
Dă faptu țâpat,
Dă faptu cu roșață,
Dă faptu cu negreață,
Dă faptu cu usturime,
Dă faptu cu mâncărime,
Dă faptu ce coace,
Dă faptu ce sparje.
De l-o țâpat cu grău,
De l-o țâpat cu grăunțe,
De l-o țâpat cu cenușă,
De l-o țâpat cu picuri dă la moară,
De l-o țâpat cu flori femeiești,
De l-o țâpat cu baligă,
De l-o țâpat cu păsulă,
De l-o țâpat cu sămânță de cânepă,
De l-o țâpat cu 99 de feluri
De l-o țâpat c-o mână,
Io-l țâp cu două,
De l-o țâpat cu două,
Io-l țâp cu trii
De l-o țâpat cu trii,
Io-l țâp cu patru,
De l-o țâpat cu patru,
Io-l țâp cu cinci,
De l-o țâpat cu cinci,
Io-l țâp cu șase,
De l-o țâpat cu șase,
Io-l țâp cu șapte,
De l-o țâpat cu șapte,
Io-l țâp cu opt,
De l-o țâpat cu opt,
Io-l țâp cu nouă,
Țâp cu-a mele mânuri cu-amândouă.
Marie să rămână curată
Luminată,
Și de fapt vindecată.
Asta-i pântru faptu legat. O unji cu apa ace mută și descântată pă bube, c-o mâncă dă moare” – Nastasia Oltean, Rus.
„ Era on fel de șezătătură, ca on fel de potcă mnicuță, ca on fel de vărsat, pă piele și când aveai așe ceva, trăbuiea și vii și-ți zâc dăscântecu aiesta. La început zâceam:
Doamne-ajută-mi, Sfântă Mărie,
Cu-ajutoru tău
Și a lu Sfântu Dumnezău dân cer.
Făceam o sfântă cruce. No după aceie începeam:
De cu dimineață,
S-o luat o fată
În haine-albe-mbrăcată,
Cu cunună-mprejurată,
Pă frunte-n jos lăsată.
Maica Sfântă o-ntreba:
– Unde meri tu fată
În haine albe-mbrăcată
Cu cunună-mprejurată
Pe frunte-n jos lăsată?
– O, Măicuță, bine faci
Că mă-ntrebași,
Că mă duc la Victor
Să-l pocim,
Să-l șezătăm,
Sânjele să-i tulburăm,
Vinile să-i strâcăm,
Brâncă să-i aruncăm
În grumaz,
Pă susuări.
– Hou!
Că de-acolo io vă sorocesc,
Cu cuvântu mneu,
Cu porunca lu Dumnezău,
Cu ban de-arjint,
Cu cuvântu lu Dumnezău cel sfânt
C-acolo am umblat,
Până n-am cinat,
Cu-arjint am înconjurat.
Cu ban d-arjint în cap v-oi lovi,
Napoi v-oi trezni.
Cu ban d-arjint în cap v-oi crepa,
Napoi v-oi înturna
Dă 99 dă uări,
Până mâni în cântători.
Să nu rămâneți în obraji,
Să nu rămâneți în fălci,
Cât on fir dă mac,
În 99 dăspicat.
S-o luat două fete mari
Maica Sfântă le-ntreba:
– Unde mereț voi, două fete mari?
– Noi nu sântem două fete mari,
Ce una-i brânca ce mare,
Una-i brânca ce mică,
Merem la Victor
Să-l pocim,
Să-l șezătăm,
Sânjele să-i tulburăm,
Vinile să-i strâcăm,
Brânca să-i aruncăm.
– Hou!
Că de-acolo io le sorocesc
Cu cuvântu mneu,
Cu porunca lu Dumnezău,
Cu ban de-arjint
Cu numile lu Dumnezău cel sfânt.
C-acolo am umblat,
Până n-am cinat,
Cu-arjint am înconjurat.
Cu ban d-arjint în cap v-oi lovi,
Napoi v-oi trezni.
Cu ban d-arjint în cap v-oi crepa,
Napoi v-oi înturna
Dă 99 dă uări,
Până mâni în cântători.
Acolo să nu umblaț,
Că carne i-i ca verinu,
Și sânjele i-i ca pelinu.
De-ț mânca-ț crepa,
De-ț be-ț plesni!
Ce vă luaț și vă duceț
În codri pustii,
Unde cocoșu nu cântă,
Unde vaca nu mujește,
Nici bou nu răjește,
Că acolo v-așteaptă on împărat
Cu împărăteasa lui,
Cu mesele-ntinsă,
Cu făclii aprinse,
Cu paturile-așternute,
Cu blidele umplute,
Acolo vă sâluiți,
Acolo vă săvârșiți,
La Victor să nu viniț,
Victor să rămâie curat,
Luminat,
Ca arjintu străcurat,
Cum Maica Sfântă l-o dat
Și Dumnezău l-o lăsat” – Susana Crăciun, Porț.
„Io așe am învățat de la o muiere bătrână că să zâce de didiuăki:
Să luară 99 dă muroi,
Cu 99 dă strâgoi,
Pă cale,
Pă cărare,
Cântând,
Văietând,
Nime-n lume nu le-o auzât,
Nime-n lume nu le-o văzut,
Numa Maica Sfântă
Dân poarta Raiului,
Bine văzutu-le-o,
Bine auzâtu-le-o,
– Unde mereț voi,
99 dă muroi,
Cu 99 dă strâgoi,
Unde mereț voi?
– Noi merem la Nastasie,
Că am auzât
Că-i grasă
Și frumoasă
Sânjele să-i bem,
Carne moale să-i mâncăm
Zî de potcă să-i punem.
Maica Sfântă-așe le-o zâs:
– Voi acolo nu mereț
Că voi suruci,
Cu surucu meu,
Și-a lu Dumnezău.
Nastasie să rămâie
Curată,
Luminată,
Frumoasă,
Ca arjintu strecurat,
Cum Maica Sfântă u-o lăsat.
Se zâce de 9 ori și se sting 9 cărbuni. Cărbunii se pun în apă ne-ncepută, adică apă din fântână din care n-o băut nime, sau apă sfințită, și se sting 9 cărbuni și se face cruce peste apa din cană, p`nă termini. Și să suflă în formă dă sămnu crucii păstă cană, dă trii uări și să face cruce cu dejetu mic dă la mâna dreaptă pă frunte, pă obraji, barbă, piept, mână și talpa piciorului. Apa să aruncă la țâțâna ușii, sau su streașina cășii, că așe să piară rău cum piere apa dă la strâșina cășii și zâci dă trii uări și zâci: Așe să piară rău, cum piere apa dă ploaie!” – Maria Dărăban, Bobota.
„Ioi, era on descântec de spăriet, când să spărieu pruncii aciie mici că videau oarici, or visau oarice, așe, și să spărieau rău. Zâceai așe:
Fuji spăriete,
Cătă părete,
Că te-ajunje
Sfânta Cruce
Că io cu cuțâtu tăia-te-oi,
În patru crepa-te-oi,
În patru zări arunca-te-oi.
Acolo să te topești,
Acolo să putrezești,
Acolo să piei,
Acolo să răspiei,
Ca roua dă soare,
Ca spuma de pe mare,
Ca scopitu su picioare.
Buhuhură dă la munte,
Buhuhură dân tăciune,
Du spărietu
Cătă părete,
Că io cu cuțâtu tăia-te-oi,
În patru crepa-te-oi,
În patru zări arunca-te-oi.
Acolo să te topești,
Acolo să putrezești,
Acolo să piei,
Acolo să răspiei,
Ca roua dă soare,
Ca spuma de pe mare,
Ca scopitu su picioare.
Iară pruncuțu aiesta
Să rămâie curat
Și luminat,
Ca arjintu strecurat,
Ca Maica Sfântă ce l-o dat!” – Floare Pușcaș, Zalnoc.
„Onița lui Ilie era oarbă și o cunoșteau oaminii și merjea la ea și pântru diuăki și pântru sclintit mâna și pântru animale; ea nu o fost oarbă din naștere, ce o făcut în cuptor în Marțea dintre tunuri și atunci lopata și drâgla să țâneau în gura podului și le-o coborât de acolo și când o gătat de copt le-o aruncat iară în pod și când le-o aruncat i-o vinit direct în uăki și tătă lumea o zâs că de-aia o pățât așe că o lucrat în Marțea dintre tunuri, că atunci nu să coace, nu să mere la câmp, nu să lucră; și ea o zâs că nu i s-o arătat să coacă în Marțea dintre tunuri și de-aia o rămas oarbă.
Așe era cu Marțea dintre tunuri, Miercurea dintre ele și Joia Mare, erau alea trii zâle când nu era voie să lucrezi, alea erau zile ținute” – Sava Căprar, Fetindia.
„Io am avut o soră care o murit fecioară, din cauza didiokiului; ţî-i rău de mori; o avut 18 ani, și la o nuntă, o murit. Tata şi bunica ştia cota de diochi. Era nuntă în sat, și o aşteptat să vină nunta în ocol, cum era pă timpuri, și când s-o băgat nuntaşii în ocol, ie mă ţânea de mână; io aveam șasă ani şi m-o lăsat de mână şi i s-o făcut rău, și şi-o pus batista la ochi şi o pticat jos. O luat-o mama de-acolo, o pu-os pă o laiţă, i-o cotat de diochi, tătă lumea o sărit, alta o stroptit-o cu apă. Băiatu cu care trăbuia să să mărite în toamna ceie o stat cu ie. Era ca şi moartă, nu-şi putea deschide ochii; când o fost cătă sfinţâta sorelui, maica aşe o strâgat odată şi o plâns şi şi-o deschis o dată ochii şi s-o uitat la dumneaiei. O luat băieţii şi u-o dus acasă şi când o sfinţât soarile o murit, în zâua ceie. Dumineca o fost nunta şi atunci o murit. Înainte de nunta ceie ie, tătă săptămâna o fost foastă la sapă: o gătat la una, s-o dus la alta, o tăt ajutat pă tăţi; când o fost sâmbătă sara, era obosâtă şi o zâs: – No, aş putea şi muri, că am gătat de săpat; ala o fost on sămn. O morit diuăkeată. Diokiu îi tare rău, o fost şi tare frumoasă.
Şi la mine tăt vineau să le cot de diochi; Jenica o fost la mine, i-o fost rău la diacu la beserică, că o femeie s-o tăt uitat la iel în beserică, că ce bine i-ar sta cu on coptil. I-o fost tare rău, sta să moră, l-o internat în spital, da tăt nu i-o trecut; i-am cotat şi i-am pus în sticlă şi i-o dus acolo şi i-o dat să beie apă de aceie, şi i-o trecut.
Mama tătucului mneu o ştiut tăte cele, orice leac; o fost on dar di la Dumnezo, tăt o ştiut, şi la măsele, și de celtin, de orice. La măsele zâceam așe:
Să luară luni demineaţa
Di la casa ei, de la masa ei
Nouă muroaie cu nouă strâgoaie.
Celtin amărât, celtin chinuit,
Suie ca dealurile,
Vâzoteşte ca iazurile,
Să intinde ca şerpii,
Să zbârceşte ca ariciu!
Şi în faţa obrazului aruncatu-s-o,
În creierii capului,
Rădăcinile măselilor,
Pân piept, pân oase,
Pân tăte ciontiuţăle mă duce.
Io cu lama cuţâtului lua-l-oi,
De acolo trimete-l-oi
Unde cocoş nu cântă,
Unde câine nu gârdeşte,
Unde fată fecioră cosâţă nu împleteşte!
Acolo să pieie,
Acolo să răspeie,
Cum pieie roua de soare
Şi scoptitu su pticiore!
Descântecu di la mine.
Leacu di la Dumnezo.
Să zâce de trii uări în trii zâle şi ţî să desumflă, și să face cruce cu cuţâtu pă obraz.
Să potoale nouă cărbuni şi bei de nouă uări şi-ţi faci cruce.
Diotku începe rău di la furca peptului, ţî-i rău, îţi vine să verşi, te doare capu. După ce bei apă de aceie de nouă uări, îţi trece.
Nu ştii cine te dioate, da dacă vezi că să uită cineva la tine îi bine să-ţi baji mâna susuoară şi uarice să mninoşi şi să te gândeşti: – Vai, Doamne feri, să nu mă dioată! Sau să mai scopteşti în sân.
Nime nu ştii că dioate, da ala rău vine mintenată şi stai să mori de rău.
La coptii să pune hir roşu, să nu să dioată, şi la tineri, la mnireasă, să pune sare în păpuc.
La vaci să descântă pă fărină, pă tărâţă” – Veronica Lupșe, Ciocmăreana, n. 1938, Solona.
Dr. Camelia Burghele, etnolog
