Descântătoarele satului și vindecarea bolilor (IV)
Chiar dacă femeile din cele mai multe din satele sălăjene actuale nu mai descântă și își amintesc cu greu textele sau scenariile ritualice ale descântecelor de boală, cadrele generale și efectele pozitive ale descântatului terapeutic persistă încă în memoria lor. În fiecare sat erau femei care „știeu cota de spăriet, de diuăki, de bubă, de fapt, de potcă, de mălcez…”, iar femeile își amintesc perfect numele bătrânelor care știau lecui și descânta; erau însă, deopotrivă și agenți malefici de tipul strigoilor sau moroilor sau femei care știau să ducă laptele de la vaci uzând de metode ilicite.
Deseori, lucrurile sunt de o gravitate maximă, pentru că maleficiile pot fi fatale: „Poți muri din diuăkiu ala, și din potcă poți mori… io n-am apucat, că când o fost alea lucruri io am fost tânără, da am auzit așe că o morit din potcă” – Firuța Oros, Șeredei – Sălaj.
Iată un exemplu complex de descântec psihoterapeutic:
”Doamne, Maică Sfântă, ajută-mi! Să zâce dă trei ori și să zâc trei rugăciuni, fiecare dă trei ori. Și zâci:
Într-o zuuă mare,
La apus dă soare,
S-o luat o fată,
Cu haină albă-mbrăcată,
Cu cosâța albă,
Cu fața albă,
Cu on cal alb,
Cu un frâu alb,
Pă drumu alb,
Pă cale,
Pă cărare,
Când o fost la mnez dă cale,
Maica Sfântă o-ntălnit
Și așe o dobândit:
– Unde te duci tu,
Fată albă,
Cu haină albă-mbrăcată,
Cu cosâța albă,
Cu fața albă,
Cu on cal alb,
Cu un frâu alb,
Pă drumu alb?
– O, Măicuță,
Bine făcuși,
Că mă-ntrebași,
Că mă duc la Anuța,
C-am auzât
Că-i grasă
Și frumoasă,
Și albă
Și codalbă.
Albeață să-i dau,
Sânjele să-i beu,
Zî dă moarte să-i dau,
Pân ochi
Și pântre ochi;
Pân urechi,
Și pă lângă urechi;
Pân grumaz,
Și pă lângă grumaz;
Pân obraji,
Și pă lângă obraji.
– Hou!
Tu acolo nu te duce,
Ce te-ntoarnă,
Că io de-acolo te surucesc,
Cu surucu mneu,
Cu cuvântu lu Dumnezău
Florița să rămâie curată
Și luminată,
Ca arjintu strecurat,
Ca Maica Sfântă ce l-o dat.
Într-o zuuă mare,
La apus dă soare,
S-o luat trii fete,
Cu haine albe-mbrăcate,
Cu cosâța albă,
Cu fața albă,
Cu on cal alb,
Cu un frâu alb,
Pă drumu alb,
Pă cale,
Pă cărare,
Când o fost la mnez dă cale,
Maica Sfântă le-o-ntălnit
Și așe le-o dobândit:
– Unde mereț voi,
Fete albe,
Cu haine albe-mbrăcate,
Cu cosâța albă,
Cu fața albă,
Cu on cal alb,
Cu un frâu alb,
Pă drumu alb?
– O, Măicuță,
Bine făcuși,
Că ne-ntrebași,
Că noi ne ducem la Anuța
C-am auzât
Că-i grasă
Și frumoasă,
Și albă
Și codalbă.
Albeață să-i dăm,
Sânjele să-i bem,
Zî dă moarte să-i dăm,
Pân ochi
Și pântre ochi;
Pân urechi,
Și pă lângă urechi;
Pân grumaz,
Și pă lângă grumaz;
Pân obraji,
Și pă lângă obraji.
– Hou!
Voi acolo nu vă duceți,
Ce vă-nturnaț,
Că io de-acolo vă surucesc,
Cu surucu mneu,
Cu cuvântu lu Dumnezău.
Anuța să rămâie curată
Și luminată,
Ca arjintu strecurat,
Ca Maica Sfântă ce l-o dat.
Iară albeața să margă
Păstă 99 dă hotare,
Păstă 99 dă câmpuri,
Păstă 99 dă păduri,
Acolo să pieie,
Să răspieie,
Ca roua dă soare,
Ca spuma după mare,
Ca scopitu su picioare” – Floare Pușcaș, Zalnoc.
Dr. Camelia Burghele, etnolog
