Back to all Post

Cimitirul din epoca bronzului de la Zalău – Dealul Lupului

În prima jumătate a acestui an, în partea de sud-vest a Zalăului, pe platoul numit ,,Dealul Lupului”, cercetările arheologice au vizat un sector dintr-un cimitir din epoca bronzului. Este vorba despre 19 morminte de incinerație.

Defuncții erau arși, iar o parte a resturilor cinerare au fost adunate și depuse în vase diverse, cu rol de urnă funerară. Urnele acoperite cu un alt recipient în chip de capac erau îngropate în pământ, acompaniate adesea de alte vase mai mici, depuse direct în urnă sau lângă aceasta, în groapă. Nu au fost identificate urme ale însemnelor de mormânt, însă trebuie să precizăm că nu au existat nici morminte deranjate de alte înmormântări.

O parte a mormintelor au fost supuse unor analize antropologice. Acestea au precizat că în trei cazuri avem de-a face cu resturile unor femei care aveau la moarte între 18 și 50 de ani, iar alte trei morminte aparțineau cu certitudine unor indivizi de sex masculin cu vârsta la deces între 30 și 60 de ani.

La alte patru morminte nu a putut fi determinat sexul defunctului, ci doar vârsta aproximativă la momentul decesului. În acest caz este vorba despre resturile unui copil între șase luni și doi ani, un altul între cinci și zece ani, respectiv alte două persoane cu vârsta cuprinsă între 12 și 19 ani. În câteva morminte au fost identificate și oase arse provenind de la animale, ceea ce presupune că pe rug ar fi fost depuse și ofrande constând în animale / părți de animale sacrificate.

Au apărut și piese mărunte din bronz, puternic deformate de foc. Mormintele se datează în a doua jumătate a mileniului II î. Chr.

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2020. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X