Back to all Post

Dealul Bogatului

Sânmihaiu Almașului – Dealul Bogatului.

Campania anului 2021

         1.Introducere

        În anul 2019, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău a dat startul derulării unui proiect local al cărui scop primar este acela de a identifica, carta și cerceta în manieră clasică și interdisciplinară așezările rurale non-militare de pe teritoriul județului Sălaj. Situația acestor așezări din arealul nord-vestic al provinciei Dacia Porolissensis este una încă incertă, dat fiind faptul că, în cadrul județului, până în momentul începerii proiectului, erau cunoscute cinci puncte cu descoperiri de factură romană care au fost atribuite unor așezări rurale, ultima dintre ele fiind identificată în 1979 de către regretatul Al. V. Matei (Luca, Gudea, Arheologie și istorie (IV). Descoperiri din județul Sălaj, 2010, Oradea; Luca, Gudea Repertoriul arheologic al județului Sălaj, 2010, Sibiu).

        În prima fază, cercetările au constat în periegheze sistematice focalizate pe diferite bazine hidrografice, după verificarea datelor din literature veche de specialitate. Din cele cinci puncte menționate, niciunul nu a putut fi re-identificat în manieră corespunzătoare, urmând a fi reluate cercetările. Însă, rezultatele noi au apărut în momentul în care anumite bazine hidrografice secundare au fost cercetate. Menționăm aici faptul că, în bazinul hidrografic al Văii Sântă Măriei și a confluenței ei cu Valea Almașului au fost identificate trei așăzări rurale romane noi: Sânmihaiu Almașului – Dealul Bogatului, Bercea – Poiată respectiv Răstolțu Deșert – După corciuri. Dintre aceste trei puncte noi, de departe cea mai bogată așezare din perspectiva materialului arheologic indentificat la suprafața solului este cea de la Sânmihaiu Almașului – ”Dealul Bogatului”.

        Suprafața acestui sit a fost scanată integral utilizând metoda magnetometrică, reliefând astfel complexele și structurile arheologice aferente așezării, zona în care indiciile arătau o concentrație a locuirii fiind supusă atât diagnosticului intruziv din 2020, cât și cercetării sistematice din 2021, subiect al acestor pagini.

        Acest demers are ca scop îmbunătățirea informațiilor privind habitatul rural din Dacia Porolissensis, precum și aprofundarea punctuală a datelor particulare privind situl de la ,,Dealul Bogatului”.

 

  1. Context geografic și istoric

         Așezarea rurală romană de la ,,Dealul Bogatului” este amplasată la aproximativ jumătatea distanței (40 km) dintre centrele urbane de la Porolissum (jud. Sălaj) și Napoca (jud. Cluj), la o distanță de aproximativ 800 m vest de drumul imperial Napoca-Porolissum. Situl este localizat la confluența Văii Almașului cu Valea Sântă Măriei, pe raza UAT Sânmihaiu Almașului, în extravilanul localității. Ca repere geografice, situl este amplasat pe o terasă mai înaltă a Văii Sântă Măriei, fiind localizat la aproximativ 0,3 km sud de Valea Sântă Măriei, aproximativ 0,5 km nord de Valea Chendremalului şi la aproximativ 3 km est de Dealul Lupului. Totodată, el se află la intersecția drumului E81 cu DN 55, la 3,5 km nord de castrul auxiliar de la Sutor (jud. Sălaj). Acest punct nu apare în istoriografia mai veche, mențiunile despre el fiind inexistente până în momentul descoperirii lui în 2020.

 

  1. Metodologie aplicată

         Metodologia aplicată a constat în realizarea a trei suprafețe de cercetare: S2/2021 de 5x5m, S3/2021 de 5x5m, respectiv S4/2021 de 3x3m, fiind vizate închiderile clădirii multicompartimentate, precum și o anomalie geofizică localizată la 20 m nord de acestea.

 

  1. Rezultate și interpretări

         Scanările geo-magnetice au dus la reliefarea unei imagini complexe. Astfel, așezarea rurală se întinde pe o suprafață de aproximativ 3,6 ha, fiind compusă dintr-o serie de structuri de lemn pe talpi de piatră, posibil o serie de structuri de lemn și chirpic, bordeie și semi-bordeie, precum și din unele anomalii periferice nucleului care au fost interpretate ca fiind cuptoare. Diagnosticul arheologic (5×5 m) a fost amplasat în zona de sud-vest a sitului, partea centrală a lui. În acest moment considerăm că vicus-ul are o organizare circulară, cu o serie de structuri adiacente, periferice. S1/2020 a fost suprapusă prin georeferențiere pe una dintre anomaliile care indicau construcții din piatră.

        După înlăturarea nivelului vegetal (CX 0), a cărui grosime variază între 25 și 30 cm, a fost identificat un strat gri-cenușiu, lutos, cu o grosime de 10-15 cm, conturat la adâncimea de -15 cm (CX 1). Acest strat conține o cantitate relativ crescută de material ceramic, pigment de arsură, precum și piese metalice, în special piroane. Nivelul este în totalitate răvășit de lucrările argricole, materialul arheologic ceramic și feros, precum și materialul de construcție, este scos din straturile inferioare și amestecat. Sub acest strat s-au conturat pe rând un nivel de dărâmătură compus din gresie, calcar, piatră de râu și chirpic (CX2), la o adâncime de aproximativ –40 cm, precum și traiectul a cinci tălpi de piatră pentru pereții de lemn care compun o clădire multi-compartimentată (Z1-Z5), conturate la -32-35 cm, având grosimi variabile între 0,43 și 0,67 cm. Prin eliminarea stratului de dărâmătură a fost identificat nivelul de călcare/lutuire din interiorul clădirii denumită convențional A4 (CX 3 – camera delimitată de Z1, Z2 și Z3, CX 4 – camera delimitată de Z4, Z1, Z2 și Z3, respectiv CX 5 – camera delimitată de Z1 și Z5, toate la adâncimi între -30 – -45 cm). Un alt nivel de dărâmătură a fost identificat în exteriorul clădirii A4 (CX 6). Sub acest nivel se află CX 7, un nivel de căcare/lutuire identic cu CX 3, CX 4 și CX 5. În exteriorul clădirii A4, conturate în CX 7, au fost identificate două gropi de stâlp al căror fund a fost icuit cu bucăți de gresie (G1, d.max.=67 cm, – 45 cm; G2, d.max.=57 cm, -20). Umplutura lor a constat din pământ negru afânat care conținea câteva fragmente ceramice, osoase și cărbune). Datorită poziției lor, considerăm că aceste gropi de stâlpi provin de la un posibil portic de lemn al clădirii pe tălpi de piatră.

        Eliminând acest strat, precum și nivelul de călcare din interiorul clădirii (cu excepția CX 3), a fost identificat un strat nisipos, compact, de culoare gălbui închis, fiind uniform delimitat pe toata suprafața cercetată, neuniform însă ca adâncime de conturare (-45-80 cm în exteriorul clădirii respectiv -55-65 în interiorul ei, datorită rupturilor de pantă ale terenului). Acest strat corespunde unui nivel de amenajare dintr-o fază anterioară (faza I), fiind suprapus de ziduri și de nivelele de călcare și lutuire menționate. Tot în acest CX 8 s-a conturat o structură (CX 9) realizată integral din bârne și stâlpi de lemn, precum și din pereți izolați cu chirpic, în interiorul camerei formată din Z1, Z2, Z3 și Z4. Cele patru gropi de stâlpi (G3-G6) s-au conturat sub forma unor amprente distruse de Z1, tăind CX 8, precum și stratul steril din punct de vedere arheologic (CX 11). Aceste gropi sunt în conexiune cu structura de lemn (CX 9), amprentele acesteia conturându-se la -65 cm, sub nivelul de călcare/amenajare din faza a II-a (clădirea cu tălpi de piatră). Adâncimea amprentelor după golire este de -34-40 cm de la nivelul de conturare. Umplutura amprentelor constă în bulgări de chirpic, cărbune și material ceramic.

        Potrivit materialului cronologic identificat în acest sector al vicus-ului roman, putem preciza faptul că clădirea din faza a II-a funcționează până spre jumătatea secolulul al III-lea (denarius de la Iulia Soemias Bassiana – 218-222, identificat în nivelul de dărâmătură, CX 2). În nivelul de dărâmătură din exteriorul clădirii din faza a II-a (CX 6) a fost identificat un denarius de la Bruttia Crispina (174-191). Pe nivelul de călcare din exterior (CX 7), a fost identificat un denarius de la Antoninus Pius (138-161), piesa fiind în curs de restaurare. Mergând pe această logică, faza de lemn a vicus-ului ar trebui să se dateze undeva în timpul domniei împăratului Traian sau Hadrian, construcția clădirilor pe tălpi de piatră fiind ulterioară.

        Campania anului 2021 a presupus continuarea cercetărilor arheologice, însă, de data aceasta, în manieră sistematică, șantierul fiind transformat în șantier-școală pentru realizarea practicii arheologice. Astfel, campania anului 2021 a fost împărțită în două etape.

        Prima dintre etape a presupus continuarea dezvelirii structurii identificate în anul anterior, prima dintre unitățile de cercetare, S2/2021 de 5×5 m fiind amplasată la vest de S1/2020, cu martor stratigrafic de 50 cm. Situația arheologică generală indică faptul că în această suprafață ne află în exteriorul clădirii cercetate, atât a celei cu tălpi de piatră, cât și a celei cu tălpi de lemn. În colțul sud-estic a fost surprinsă continuarea dărâmăturii (CX 6) din suprafața precedentă. Nu au fost identificate tălpi de piatră sau bârne de lemn, singurele elemente fiind o serie de gropi de stâlp și de provizii, conturate în stratul CX 1, fundul lor mergând până în sterilul arheologic. Nu au fost identificate materiale arheologice databile. Cantitatea ceramică identificată a fost una ridicată, formată în mare parte din ceramică comună.

        S3/2021 a fost amplastă la est de S1/2020, reprezentând a doua etapă a cercetării sistematice. După cum era de așteptat, a fost identificată închiderea tălpilor de zid, fiind conturate, cercetate și documentate Z6, precum și Z7, acestea fiind pandantele estice ale tălpilor identificate în S1/2020. Totodată, a fost conturată și golită continuarea clădirii din faza de lemn, fiind identificate două bârne (CX 9), precum și stâlpul de colț care realiza joncțiunea lor (G16), acesta din urmă conținând material ceramic lucrat cu mâna în umplutura sa. În exteriorul acestor complexe au fost identificate o serie de gropi de stâlp (G17, G18 și G19) care, cel mai probabil, provin de la o anexă externă. Dintre descoperiri, atrage atenția o monedă (denarius), de la Marcus Aurelius, descoperită între pietrele Z6, respectiv altă monedă (denarius) din timpul împăratului Domitianus, descoperită în nivelul de conturare al bârnelor de lemn (CX 9).

        Finalul acestei campanii a constat în realizarea unui casete (S4/2021 de 3×3 m) peste o anomalie magnetică a cărei intensitate indica un nivel crescut de arsură, considerat inițial de noi un cuptor pentru produs ceramică. În urma verificării arheologice s-a constatat faptul că avem de-a face cu o groapă menajeră de mari dimensiuni, CX 11, a cărei adâncime atinge în punctul minim – 1,15 m. Umplutura sa a constat într-o cantitate ridicată de ceramică de bună calitate, ținte pentru caligae, oase menajere, precum și rebuturi fieroase de prelucrare. Complexul urmează a fi cercetat integral în campania anului 2022.

 

  1. Concluzii

         În urma cercetării sistematice din campania anului 2021, constatăm faptul că avem de-a face cu o clădire compartimentată, cu două faze de utilizare, cronologia fiind în parametrii stabiliți în urma diagnosticului din 2020, anume o fază de lemn care funcționează până în jurul domniei împăratului Hadrian, cea de piatră, ulterioară, luând locul în organizarea internă a vicusului după această dată. Nivelul cunoștințelor despre această organizare internă a fost îmbogățit de indentificarea gropii menajere a cărei conținut aduce informații esențiale în special despre producția și utilizarea materialului ceramic din acestă așezare nordică a Daciei Porolissensis.

Dr. Horațiu Cociș, cercetător

Fig. 1. Sânmihaiu Almașului – ”Dealul Bogatului”. S2/2021. Aspecte din timpul cercetării arheologice.

Fig. 2. Sânmihaiu Almașului – ”Dealul Bogatului”. S3/2020.

Fig. 3. Sânmihaiu Almașului – ”Dealul Bogatului”. S4/2020. Planul intermediar (de conturare) al cercetării arheologice.

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2022. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

X