În anul 2019 s-au împlinit 70 de ani de la debutul colectivizării forțate a agriculturii în România. În acest context, Muzeul Județean de Istorie și Artă-Zalău a organizat simpozionul științific cu tema „Cooperativizare și decooperativizare în România”. Am fost onorați să avem ca și colaboratori științifici două dintre cele mai prestigioase instituții de cercetare din România: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
Prin acest simpozion ne-am propus să abordăm, într-o manieră critică și documentată, procesul colectivizării forțate în România. De asemenea, politicile și măsurile care au căutat să reinstaureze ordinea anterioară regimului comunist, după anul 1989.
Lucrările simpozionului s-au desfășurat la Zalău, în perioada 11-12 octombrie 2019, fiind prezentate 18 comunicări științifice, dintre care 16 sunt publicate în volumul cu același titlu, de care s-a îngrijit dr. Marin Pop, inițiatorul și organizatorul simpozionului științific.
Primele studii ne oferă un cadru general asupra fenomenului colectivizării forțate din România. Sunt analizate sistemul opresiv al cotelor, în special, care au dus la pauperizarea și înfometarea populației. De asemenea, au creat o stare de spirit favorabilă rezistenței împotriva colectivizării, care a fost îndârjită și masivă, de la gesturi individuale de opoziție, până la revolte colective care au antrenat mai multe localități.
Urmează „dosarul” colectivizării agriculturii în România. Așa cum subliniază autorul, studiul vizează prezentarea sintetică a primelor eforturi de cercetare științifică dedicate capitolului colectivizării din istoria regimului totalitar din România, după 1989.
Este investigat, apoi, modul în care procesul de transformare socialistă a agriculturii românești a fost reflectat în paginile ziarelor și cărților de propagandă comunistă din anii 1950-1970. De asemenea, versiunea oficială adoptată de Partidul Muncitoresc Român din Bihor față de revoltele țărănești din 1949 în presa locală, având ca studiu de caz cotidianul „Crișana”.
Liderii regimului comunist au considerat că transformarea socialistă a agriculturii în România nu se putea face fără a adopta pe deplin modelul sovietic și în ceea ce privește reorganizarea administrativ-teritorială în regiuni și raioane, context în care s-ar fi putut produce o apropiere mai mare a aparatului de partid de sorginte sovietică și a celui administrativ și cooperatist de populația satelor în vederea rezolvării acestor probleme.
Teroarea regimului comunist s-a îndreptat, în primul rând, asupra elitelor, cum a fost și cazul avocatului Ilie Carol Barbul, primul prefect al județului Satu Mare după Marea Unire.
Înainte de debutul oficial al colectivizării, prin Plenara P.M.R. din 3-5 martie 1949, are loc un adevărat „act banditesc”, așa cum l-a catalogat regretatul și reputatul istoric, Dumitru Șandru. Este vorba de aplicarea Decretului 83/1949 sau „Noaptea Moșierilor”, așa cum a mai fost numit evenimentul din noaptea de 1 spre 2 martie 1949. Acţiunea dură de confiscare a proprietăților a fost urmată de arestarea şi deportarea unui mare număr de familii de mari proprietari, denumiți cu termenul de „moșieri”, şi chiar de ţărani mijlocaşi. Ea s-a desfășurat în mare secret, astfel că a fost anihilată orice încercare de rezistenţă a marilor proprietari. Referitor la această temă, volumul ne prezintă modul cum a fost aplicat decretul în județul Sălaj. Studiul este urmat de o serie de documente inedite.
Noua orânduire comunistă a pornit un adevărat asalt împotriva țărănimii înstărite, cum a fost și cazul satelor din raionul Vișeu, Maramureș, un adevărat „cuib de nobili” care s-au împotrivit cu îndârjire la colectivizare.
„Momentul zero” al procesului de colectivizare forțată a agriculturii în România l-a constituit înființarea Gospodăriilor Agricole Colective (G.A.C.) și Întovărășirilor Agricole (T.O.Z.). În prezentul volum este analizat cazul Regiunii Bihor.
Urmează o serie de studii de caz legate de colectivizarea agriculturii, care acoperă o vastă arie geografică: localitatea Ciorăști din județul Vrancea; zona Nădlacului; localitatea Horezu din județul Vâlcea; orașul Cehu Silvaniei, la vremea respectivă comună urbană.
De procesul colectivizării nu au scăpat nici pământurile bisericilor, cum a fost și cazul Protopopiatului Reformat Șimleu Silvaniei.
În primăvara anului 1962 „tăvălugul cooperativizării” a ajuns și în localitatea Petrova, Maramureș, iar cei care i-au stat în cale au avut de suferit. Din localitate a sfârșit tragic și țăranca Mârza Maria.
Perioada post-comunistă, cea a decooperativizării, este analizată într-un articol care vizează evoluţia sectorului agricol românesc în perioada de tranziţie, până la reforma acestuia, în contextul negocierilor de integrare în Uniunea Europeană.
