Back to all Post

COLINDATUL FECIORILOR

Momentul definitoriu era colindatul: mai întâi cel al copiilor, în ajun, urmați de colidatul rândului de feciori – nu am înregistrat termenul de „ceată”, ci bandă de colindători sau pur și simplu colindătorii satului – și de grupurile cu Irozii, Capra și Viflaimul:

„La Crăciun, prima dată corindau pruncii, apoi mergeau feciorii şi corindau pă la fete, apoi bătrânii, de la unii la alţii” – Domnica Nemeş, Leşmir – Sălaj.       

De cele mai multe ori, feciorii se organizau înaintea Crăciunului (toţi feciorii din sat trecuţi de 16 ani); atunci când erau două astfel de rânduri, prima era formată din feciorii care şi-au făcut armata şi o ceată ce nu se bucura de atât de mult prestigiu, a celor ce nu fuseseră luaţi la armată şi erau mai tineri. Feciorii aduceau cu ei un hegheduş sau mai mulţi, tocmiți de ei, iar uneori erau însoţiţi şi de cantorul bisericii, care odată cu colinda aduna şi banii pentru biserică. Grupurile erau conduse fie de un tizeş sau chizeş (deseori ales pentru tot anul), fie de gazda de corinz, fie de un răvăşer sau de cel mai mare la corindă şi mergeau acasă la fete, mai ales la cele de măritat, să le colinde. Momentul era unul extrem de important pentru stabilirea raporturilor între fete şi feciori, dar mai ales pentru pregătirea premaritală a fetelor, dat fiind faptul că în acest context, al colindei cetei de feciori de Crăciun, fetele mai tinere erau băgate în danţ. Ele puteau apoi participa, cu drepturi depline, la danţurile de Crăciun (care aveau loc în cele mai multe sate într-un loc bine stabilit şi denumit casa danţului), la vergel, la danţurile de duminica sau la habe.

Cele mai multe dintre colinde erau învăţate de feciori în habă, unde le repetau împreună cu fetele. În noaptea de Ajunul Crăciunului, după slujba de la biserică, feciorii începeau colindatul. Se adunau în faţa bisericii şi stabileau traseul. În cele mai multe sate se colindau toate casele, date fiind funcţiile propiţiatorice şi augurale ale colindei în sine, dar popasurile mai lungi se făceau la casele unde erau fete de măritat: „la noi, la Valcău, veneau feciorii cu corinda la fetele fecioare şi după ce corindau, Ţilica, hegheduşu, zicea câteva danţuri şi feciorii băgau fata în danţ. Dacă fata mai avea şi alte surori sau dacă la ea erau şi alte fete din vecini, erau jucate toate. Era jucată şi muierea gazdei şi şi alte femei (neamuri, vecine) dacă erau în casă” – Dumitru Moise, Valcău de Jos – Sălaj.

Dr. Camelia Burghele, etnolog

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2022. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate

Sari la conținut