Costum popular, textile de interior

Costum popular, textile de interior

Etnografii români specializaţi în acest segment al artei tradiţionale, consideră că portul popular sălăjean s-a dezvoltat pe trei coordonate bine delimitate:

1. Zona Buciumi – Agrij, prelungire şi punct final pentru costumul cu ciupag şi zadie vânătă, prezent şi în Munţii Apuseni. Zadiile se poartă perechi şi aparţin tipului de zadie vânătă, cu trupul vânăt şi toiagul roşu, care este învărgat cu alesături înguste. Zadia este tivită în partea de jos cu ciucuri.
2. Valea Barcăului, cu un costum ce se integrează în genul mai larg configurat de costumele din zona de vest a ţării. Cămaşa este încreţită de la umăr, cu râuri cusute peste lungimea mânecii şi cusături multiple pe umăr. Se remarcă mai ales motivele geometrice. Remarcabile sunt şi soluţiile tehnice pentru încreţirea pânzei.
3. Zona Codrului, cu un costum specific. Cămaşa se remarcă printr-o încreţire extrem de amplă a pânzei. La fel de amplu încreţit este şi şorţul, care acoperă, mai recent, poalele doar în faţă.

Patrimoniul etnografic pe care îl deţine Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău înregistrează o mare reprezentativitate la nivelul costumului popular specific zonei. Depozitele secţiei conservă piese achiziţionate mai ales până în anul 1989, care pot ilustra costumul popular sălăjean în ansamblul său, pentru a doua jumătate a secolului XX.

Costumul femeiesc din Meseşenii de Sus conservă toate caracteristicile costumului tradiţional al zonei etnografice Meseş. Spăcelul, cu mâneci ample, nu foarte lung în talie, este croit din pânză învăluită (bumbac cu cânepă), în stilul numit „cu petice”. Cusăturile erau combinate cu mărgele colorate, aplicate pe piept sau mânecă. Poalele erau croite tot din pânză învăluită, din trei clini, rezultând, astfel, poale largi, albe, ornamentate mai aproape de partea lor de jos cu o vrâstă aleasă în război, cu motive florale colorate. Zadiile cu bucure erau confecţionate din pânză neagră, încreţită, cusută cu lână; ornamentaţia sa se modulează de-a lungul a două şire verticale de bucure roşii, galbene, violete şi verzi, care sunt completate, ca ansamblu decorativ, de panglici şi dantele cumpărate de la prăvălie. Ansamblul costumului este completat de o cunună sau murună (muruniţă).

Costumul femeiesc de Buciumi se remarcă printr-un colorit mai intens, oferit mai ales de zadiile roşii sau portocalii. Spăcelul este croit pă stani, cu mâneca largă, terminată cu pumnari bine strânşi pe încheietura mâinii. Poalele au o formă amplă şi sunt croite, de obicei, din şase laţi, uniţi între ei prin ciur sau ciur tăiet, ca o broderie. Femeile măritate purtau două zadii, una în faţă şi alta în spate, zadii care erau ţesute în casă, din lână. Partea de sus a zadiilor este monocromă, neagră, simplă, în timp ce restul de aproximativ două treimi este acoperit cu registre paralele roşii sau portocalii, separate între ele cu şire alese, reprezentând cu precădere motive florale policrome pe fond negru, ceea ce dă o anume marcă de preţiozitate ansamblului.

Costumul bărbătesc de Buciumi ataşează o cămaşă croită tot pă stani – din pânză ţesută în casă, scurtă şi ornamentată la guler, umeri şi pumnari, deci mai puţin pregnant decât cea femeiască, cu cusături mai simple, albe, de obicei cu motive geometrice sau florale stilizate – unor cioareci din pănură albă, cu aplicaţii negre sau roşii, din postav, pe cusăturile exterioare. Cămaşa este mai bine scoasă în evidenţă de un pieptar de Huedin, mai lung decât cel femeiesc, ornamentat cu motive florale negre, nasturi negri sau bordo şi fâşii de piele.

Costumul popular codrenesc, întâlnit în câteva sate din nordul sau nord-vestul judeţului are o ţinută aparte: spăcelul are pieptul şi mânecile cu încreţele, ornamentate cu broderie făcută cu acul, în forme geometrice, iar mânecile se terminau cu pumnăşei cusuţi multicolor. Unele cămăşi erau brodate pe ciur, altele erau cusute cu fitău, mai ales de culoare galbenă. Poalele erau largi, din mai mulţi laţi de pânză, terminate cu cipcă şi alese cu ciur. Zadia era ţesută în război, cu brăduleţi şi apoi plisată. Când mergeau la danţ, fetele purtau la brâu batistă. Năframa era galbenă, cusută cu flori maro; femeile bătrâne purtau năframă neagră, iar peste spăcel, năframă după cap. Şi cămeşile bărbăteşti erau ornamentate, în cea mai mare parte, cu cusături albe sau galbene. Cămaşa se purta peste gaci, iar peste cămaşă se purta laibăr negru. Iarna, bărbaţii purtau cioareci din pănură albă, ornamentaţi cu o dungă de stofă neagră pe partea exterioară, iar la brâu se prindeau în curea. Tot iarna, peste laibăr se purta căputul din pănură gri sau chiar gubă..

Costumul femeiesc de Şeredei se remarcă printr-o spectaculozitate aparte, conferită mai ales de prezenţa unei cununi impozante, purtată pe creştet. Spăcelul este croit din pănză ţesută, pe stani, cu o mânecă foarte amplă, largă, frumos strânsă cu pumnari la nivelul încheieturii. Poalele se remarcă prin amplitudine, laţii de pânză fiind uniţi între ei cu cheiţe albe, discrete. Zadia care se mai păstrează acum în memoria femeilor din sat este din material neagru de prăvălie şi este mărunt plisată. Partea de sus a zadiei prezintă o dungă frumos lucrată, cusută multicolor, chair sub panglica necesară legării la brâu. De obicei zadia este împărţită vertical în trei registre, despărţite între ele prin două cusături paralele, cu bucuri, colorate intens. Totul se potriveşte cu cununa, obiect de podoabă făcut de femei pricepute, din hârtie roşie fixată pe un suport de sârmă, ornamentată cu bucăţi de sticlă sau oglindă tăiate mărunt, în forme geometrice sau bănuţi de argint. Marca de preţiozitate este conferită şi de creasta acestei cununi, pe care se prind bucăţi de pene de ştruţ, adică de păun, care completează registrul cromatic, conferindu-i şi un anume grad de exotism. Această cunună se leagă direct peste pieptănătura capului, realizată în aşa fel încât cununa să se poată fixa de creştetul capului.

Costumul popular de pe Valea Barcăului prezintă o unitate tipologică cu cel din Crişana şi, în general, din vestul Transilvaniei. Bluza femeiască este croită din pânză ţesută în război, cu mânecile creţe şi strânse deasupra umerilor şi la încheietura mâinii. Cele mai multe dintre bluzele femeieşti erau ornamentate simplu, printr-o ornamentică albă, în stilul ciurului tăiat; ulterior, cusăturile prind culoare, fiind preferate culorile tari: roşu, albastru şi verde. Similar erau lucrate şi cămăşile bărbăteşti, desigur mai puţin ornamentate. Poalele femeieşti erau ample strânse în brâu cu baiere şi terminate cu o dungă paralelă cu tivul, ornamentată frumos, în ton cu cămaşa. Gacile erau largi, ample scurte. Spre deosebire de zadiile din Almaş – Agrij, zadiile din costumul de pe valea Barcăului sunt negre, plisate şi ornamentate nu în registre orizontale, ci în şire verticale, formate din mici romburi multicolore care se succed.

Portul popular maghiar, mai ales cel din bazinul Crasnei, se impune mai ales prin colorit şi ţinută. Bluza aceasta e tăiată de sus până jos şi se încheie cu nasturi albi, mici. Mânecile sunt trei sferturi, foarte ample, încreţite cu elastic şi ridicate de la cot în sus, astfel încât mânecii să i se dea o amplitudine maximă. Fusta este croită dintr-o singură bucată de material roşu, este foarte largă şi se termină cu un ornament aplicat, format din trei panglici albe, paralele, cusute deasupra materialului roşu. Cămaşa bărbătească este din pânză albă, cu guler înalt şi mânecile foarte largi, prinse în manşete strâmte. Pantalonul este strâns pe corp şi este croit strâmt, din postav negru. Costumul este întregit de un laibăr din postav negru, ornamentat şi el cu şnur negru, la fel ca cel purtat de femei.

Textile de interior

Nota de originalitate a interiorului ţărănesc este dată, de cele mai multe ori, de elementele decorative cu cromatică aparte ce folosesc la conturarea unui decor specific. Ţesăturile de interior servesc acestui scop, alăturând decorativul utilitarului şi sporind astfel funcţionalitatea multora dintre piesele lucrate în gospodărie sau de meşterii populari.

Cele mai preţuite ţesături erau faţa de masă, căpătâierul patului, feţele de perină şi desigur ştergurile de toate felurile.

Trebuie remarcat că depozitele secţiei de etnografie a muzeului zălăuan, organizate pe tipuri de piese şi pe zone, păstrează o colecţie impresionantă de şterguri din toate părţile judeţului Sălaj. O secţiune aparte a colecţiei de şterguri este reprezentată de cele câteva şterguri colecţionate de maestrul Ioan Sima, unele din zona Sălajului, altele străine de această zonă, toate însă de o ţinută impecabilă, donate de cărtre artist Galeriei de Artă, alături de o bogată colecţie de ceramică şi lemn.