Chimirul este purtat în exclusivitate de bărbaţi. Cel mai des chimirul era folosit de către ciobani. Aspectul practic funcţional al chimirului constă în faptul că era destul de trainic, fiind confecţionat din piele naturală groasă tăbăcită care avea un buzunar închis pentru bani direct în chimir sau alăturat. Agăţate într-o parte sunt – luleaua, o pungă cu tutun, cuţitul ş.a. Chimirele aveau lăţimi mari şi erau decorate cu motive diferite prin tehnica imprimeului sau găuriri cu diferite ustensile de metal, prin coasere, prin aplicare de şireturi de piele, diferite figuri, nasturi metalici şi cătărămi.
În timp, chimirul devine una dintre piesele cele mai importante de podoabă ale costumului bărbătesc. Chimirul nu era confecţionat în gospodărie, ci se cumpăra de la târguri: Huedin, Hida, Zalău etc. Confecţionate de regulă din piele de vacă, cele mai multe erau decorate. Ornamentele, de regulă geometrice, erau realizate prin presare sau perforare, dispuse pe întreaga suprafaţă a chimirului sau cusute cu fâşii de piele, formând ornamente florale. Ornamentele geometrice cele mai întâlnite sunt: triunghiul, cercul, rozeta. La cele mai recente, dar nu numai, apar ca elemente de decor ţintele sau bumbii metalici.
Lăţimea chimirelor varia între 10 şi 20 – 30 cm. Acestea se închideau în faţă cu două sau patru curele, în funcţie de lăţime. Cele mai multe însă (cele din colecţia MJIAZ şi cele găsite în teren) au câte trei curele. Pe interior sau pe exterior au aplicate mici buzunare pentru bani şi erau purtate peste cămaşă. Chimirele vechi erau mai înguste, cele late datând doar de prin deceniul trei al secolului al XX-lea. După ce rolul lor de protecție dispare, ele se purtau doar ca piesă de podoabă.
Olimpia Mureșan, muzeograf
