Back to all Post

Ceramica epocii bronzului din Sălaj (II)

Perioada târzie a epocii

Noul lot de vase ceramice pe care-l prezentăm publicului provine din așezări cercetate în sud-vestul Sălajului, datate în a doua jumătate a mileniului II î. Chr. Un fenomen destul de des întâlnit în această perioadă pe spații largi în estul Bazinului Carpatic, și nu numai, îl reprezintă gropile în care au fost depuse vase întregi, probabil cu ofrande lichide dedicate zeilor. Astfel de descoperiri au apărut în zona noastră în localitatea Marca, iar câteva dintre vasele prezentate provin dintr-un asemenea context descoperit la Zăuan.

Spre deosebire de perioada anterioară, a primei jumătăți a mileniului II î. Chr., pot fi observate câteva trenduri în producția ceramică din zona cuprinsă între cursurile superioare ale Crasnei și Barcăului. Apar tipuri noi de vase și printre cele mai frecvent întâlnite se numără cănile cu un picior inelar scurt, cu corpul globular și gât cilindric, cu o toartă ușor arcuită peste nivelul marginii vasului. În mod frecvent aceste căni sunt decorate cu grupuri de incizii verticale. Cea mai mare parte a recipientelor de lut este de calitate superioară, fiind confecționate dintr-o argilă foarte bună, foarte fină, iar suprafețele sunt frecvent lustruite pentru a dobândi un luciu metalic. Noi tendințe se observă și în decor. Ornamentația realizată din incizii și, uneori, prin impresiuni tinde să fie înlocuită spre sfârșitul acestei perioade printr-un decor realizat din caneluri, iar multe dintre vase sunt arse într-o tehnică specială pentru a obține un colorit aparte: negru, lustruit la exterior, respectiv roșu sau cărămiziu la interior. Probabil acest trend reflectă fascinația comunităților pentru vasele confecționate din metal (bronz) care încep să apară pe spații largi spre sfârșitul mileniului II î. Chr., dar care datorită valorii lor sunt accesibile doar elitelor.

Dr. Ioan Bejinariu, arheolog

Ceramica epoca bronzului epoca tarzie by Institutul Național al Patrimoniului on Sketchfab

Add Your Comment

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău © 2022. All Rights Reserved
Politica de confidențialitate