În spaţiul satului tradiţional românesc, Botezul Domnului, Boboteaza sau Apă Botează este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, alături de Paşti şi Rusalii. Calendaristic vorbind, este ultima mare sărbătoare care încheie ciclul de sărbători ale Crăciunului.
În tradiţia populară, acestei sărbători creştine i s-au încorporat multe elemente ale unor rituri ancestrale de fertilitate, de purificare, de cinstire a sacralităţii apei şi focului, dar şi scenarii magico-ritualice cu finalitate erotică sau divinatorii.
Multe dintre practicile de Anul Nou sunt reluate la Bobotează, aşa cum se întâmplă cu premoniţia sau divinaţia, pentru că atunci, „în concepţia populară, se deschid cerurile şi animalele vorbesc, divulgând unele aspecte ale destinului celui care ascultă. Tot acum, forţele benefice pot alunga destinul (orânda, soarta) din locul în care stă ascuns spre persoana căruia îi este hărăzit. Soarta va urmări drumul integrării omului pe pământ, îl va reintegra în cosmos în această perioadă fastă, propice. Cele mai frecvente practici vizează destinul imediat, dacă fata se va mărita în acel an sau mai târziu” – Aurel Bodiu, Fast şi nefast în categoria timpului ţărănesc, în Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Satul tradiţional de ieri, de azi şi de mâine.
Concluzionând, am putea spune că, în această ipostază de sărbătoare care finalizează un ciclu, Boboteaza, ca ultimă porţiune a segmentului de sărbători agregate în jurul Crăciunului şi Anului Nou, reiterează motive specifice tuturor momentelor de reînnoire a timpului.
Boboteaza activează câteva simboluri și activități specifice momentului: apa sfinţită, actele profilactice şi augurale, divinaţia erotică şi alungarea duhurilor rele. Încercăm să grupăm principalele acţiuni (tradiţii, obiceiuri, practici comunitare, de grup sau individuale) care se performează cu această ocazie în câteva secvenţe tematice.
De Bobotează se activează scenarii colective, mai ales de către copiii satului
În unele sate, acum, de Bobotează, încă se mai colindă, pentru ultima dată; în alte sate, din contră, acum se îngroapă Crăciunul şi, odată cu el, şi colindele; în fine, în multe dintre satele Sălajului, acum, cu această ocazie, se merge cu ţuraleisa, adică se performează un scenariu similar colindatului.
De altfel, mesajul colindelor şi al ţuraleisei este acelaşi, de urare a sănătăţii, purităţii interioare şi prosperităţii.
Se sfinţeşte apa, de către preot, într-un ritual creştin care reiterează în memoria colectivă secvenţa biblică a Botezului Domnului
Componenta religioasă a sărbătorii este dată, în primul rând, de postul sever din Ajunul Bobotezei, când creştinii fie ajunau, fie posteau, pentru a putea întâmpina curaţi sărbătoarea creştinească şi pentru ca toate dorinţele lor legate mai ales de sănătate, să fie ascultate.
În ziua de Bobotează, preotul sfinţeşte în biserică apa cea mare, într-un ritual liturgic consacrat, la acest moment participând întreaga comunitate. Se credea că apa sfinţită are proprietatea de a sfinţi orice atinge, şi, de aceea, oamenii îşi luau cu ei acasă, în canceauă, apă sfinţită.
Botezul Domnului este echivalent pentru credinţa creştinească cu naşterea spirituală şi înseamnă celebrarea calităţilor fertilizatoare şi apotropaice ale apei. Sfinţită de preot în Biserică şi oferită credincioşilor într-un botez spiritual în urma căruia apartenenţa la religia strămoşească este resimţită ca o barieră insurmontabilă în calea răutăţilor de orice fel, apa sfinţită sau apa sclujită are puteri nelimitate, dintre care cele terapeutice sunt în prim plan. Credinţa unanimă în satele din Ardeal este că ”apa dă la Bobotează nu să strâcă în veci: nu să mucezeşte, nu înfloreşte, nu să tulbură”- Ioan Chirilă, Marin – Sălaj.
Se sfinţeşte casa cu apă de la Bobotează, într-un ritual de purificare şi fertilizare cu valenţe apotropaice
În toate satele sălăjene, în ajun de Bobotează, preotul umbla cu crucea şi sfinţea casele cu apa sfinţită în biserică. De obicei, el era însoţit de cantor şi, uneori, şi de doi sau trei copii, care îi anunţau prezenţa. Toată lumea primea preotul în casă: se considera că era un mare semn de nenorociri în tot anul dacă cineva nu primeşte preotul în casă de Bobotează. Preotul stropea casa şi pe toţi locuitorii ei:
”La Bobotează popa umbla cu crucea. Să grăbea, să ghete tăt satu dă sfinţit într-o ziuă, că intra la fieştecare casă. Unde nu intra popa, tăt anu nu intra nici norocu. Şi oaminii îl aşteptau cu mare evlavie, că era mare lucru să-ţi sfinţească popa casa şi să îi sfinţească cu apă sfinţâtă pă tăţi cei care locuiau în casă. Popa vinea cu sfătu şi cu deacu şi cu doi ori trii prunci, care fujeau înainte şi zâceau că vine popa. Când popa intra în ocol, deacu cânta “În Iordan botezându-te Tu, Doamne”, şi popa intra în casă şi stropea cu apă sfinţâtă. Sfătu lua banii, că plăteai o taxă la biserică atunci, dă Bobotează şi lăsai şi ceva bani, care rămâneau la popa. Popa întra în tăte camerele şi în cămară şi după ce sfinţea tăt, apui fiecare din familie merjea la el şi să închina şi popa îl stropea pă cap cu apă sfinţâtă. Oaricând popa din sat o sfinţât tăte căşile, da amu popa ortodox le sfinţeşte pă alea unde şed ortodocşi, iară popa catolic să bagă la alea unde şed catolici” – Gavrilă Gui, a Jerului, Valcău de Jos – Sălaj.
O informaţie interesantă arată că preotul taxa acum, cu ocazia sfinţirii caselor, cuplurile care nu era cununate în biserică sau nu trăiau în conformitate cu morala creştină:
”La Bobotează vinea popa să sfinţească casele, da acolo unde erau fete fujite, nu să băga popa. Unde erau aşe, necununaţi, cu fete fujite cum să zâcea atunci, nu să băga popa. Popa sfinţea casa şi ocolu” – Rozalica Bicăzan, Chilioara – Sălaj.
Prezenţa preotului în casă era sinonimă cu sfinţirea spaţiului de locuit şi cu aducerea norocului în casă:
”Când vinea popa, în casele unde erau fete mari stătea on pic pă scaun, să şadă şi peţâtorii… da şedea în tătă casa, că să zăcea că dacă şede popa pă scaun, în casă, atunci or şedea şi cloştele în primăvara aceie…” – Florica Sabou, Chilioara – Sălaj.
Cu apa de la Bobotează se sfinţesc curtea şi ogoarele
De aceea, ”la Bobotează să duce apă sfinţâtă şi la hotare şi o ţâpăm pă grâne şi pă mălai şi pân ocol, că apa dă la Bobotează stă şi douăzeci de ani” – Viorica Chirilă, Marin – Sălaj, gestul echivalând cu un botez simbolic al ogoarelor, repetat anual tocmai în acele momente ale calendarului când timpul însuşi este supus unui proces regenerator, adică în segmentul temporal susţinut de sărbătorile de iarnă.
Sintetizând, din informaţiile culese, în toată zona Sălajului, de Bobotează este sfinţită casa, tinda, curtea, grajdurile, grădina şi livada, de către preot, ”pentru ca să se sparie duhul necurat, să fie roade şi spor în tot lucrul” – Ana Opriş, Halmăjd – Sălaj. La Buciumi, busuiocul stropit de popă la Bobotează se ”pune într-un canceu de sticlă şi se păstrează tot anul, pentru că nu face mucegai niciodată şi păzeşte casa de rele şi toate celelalte de pe lângă casă” – Maria Mocan, Buciumi – Sălaj.
În ajunul Bobotezei se fac şi se desfac farmece şi vrăji şi se pun în act descântece terapeutice şi erotice; se află ursitul, prin practici magico-ritualice erotice, practicate mai ales de fetele tinere nemăritate
Până la Bobotează e termenul scadent pentru peţitul fetelor; de aceea sărbătoarea reprezintă „vârful vrăjilor de dragoste şi al ghicitului premarital” – Ivan Evseev.
Magia erotică ţine de „socialitate şi normalitate, afirmându-şi funcţiile modelatoare şi integratoare. Preocupat de rostul devenirii fiinţei sale, individul îşi subordonează comportamentul modelelor comunitare, validate axiologic. Fenomenul sociocultural al magicului erotic este un fenomen de deprindere colectivă, bazat pe norme tradiţionale comportamentale cu rol ordonator, într-o desfăşurare coerentă” – Nicoleta Coatu.
Traseul vieţii presupune o succesiune firească de momente de cotitură: naşterea (botezul), căsătoria (nunta) şi moartea (înmormântarea); dacă naşterea şi moartea sunt doi poli cu atribute clar vectorializate, primul eveniment marcând intrarea în lumea de aici iar al doilea punctând intrarea în lumea de dincolo, căsătoria se situează între aceşti doi poli, iar ceremonialul nupţial prin care se pune în act căsătoria configurează o transformare a statutului social, prin trecerea de la starea premaritală la constituirea cuplului conjugal şi la întemeierea unei familii, indispensabilă pentru continuarea devenirii ca individ şi ca specie (colectivitate).
În acest context, căsătoria şi ceremonialul nupţial configurează un moment de prag, care determină ritualuri de dezagregare de o perioadă premaritală (fetia) şi agregarea la o altă stare, cea de femeie măritată. Vorbim din perspectiva femininului, chiar dacă, desigur, lucrurile se desfăşoară similar şi în sfera masculinului, deoarece cele două tipuri de scenarii se petrec în registre diferite: femininul apelerază la scenarii magico-ritualice, pe când actele de desprindere, de iniţiere şi de trecere, în cazul masculinului, vizează mai ales contexte sociale. De altfel, bibliografia de specialitate argumentează faptul că magia premaritală este eminamente feminină: „mentalitatea premaritală este legată de dorinţa exacerbată, prioritar feminină, de afirmare a individualităţii, de impunere a unui anumit prestigiu în grupurile de vârstă” – Nicoleta Coatu.
Magia erotică se subordonează, aşadar, aceleiaşi mentalităţi arhaice potrivit căreia raporturile sociale sunt mediate de raporturi simbolice, de activare a unor forme simbolice pe care societatea ştie să le decripteze în virtutea unei apartenenţe culturale comune.
Din perspectivă sociologică, activarea acestor forme simbolice cu efect în relaţiile sociale este foarte importantă deoarece contribuie la realizarea unei anume stabilităţi comunitare, dat fiind faptul că se ştie că în spaţiul satului tradiţional românesc căsătoriile se realizau de obicei între graniţele aceleiaşi comunităţi sau în spaţii relativ apropiate (feciorul îşi lua, în mod obişnuit, o fată din satul lui). Primatul feminin asupra magiei erotice premaritale şi maritale, privit din aceeaşi perspectivă sociologică, dar şi din prisma etnologiei, este cu atât mai semnificativ cu cât activitatea socială a femeii în comunitatea tradiţională era, se ştie, una destul de redusă, în condiţiile în care iniţiativele selecţiei maritale erau rezervate exclusiv bărbaţilor.
Cele mai multe dintre practicile magico-ritualice cu finalitate erotică ţin de o anume manipulare prin mijloace de factură simbolică. Fetele tinere ştiu că eficacitatea magiei este condiţionată de anumite segmente temporale, de zile faste, cum sunt cele din sărbătorile de iarnă, mai ales ziua Bobotezei (o altă perioadă prielnică magiei erotice este cea a sărbătorii de Sfântul Andrei, când se sărbătoreşte Indreiul fetelor). Tocmai de aceea, Boboteaza abundă în scenarii erotice cu finalitate maritală, performate de fetele nemăritate şi care vehiculează o serie de forme simbolice pentru atingerea unui scop declarat: combinarea maritală, anunţată de visarea ursitului sau chiar de încercări de influenţare a ursitului, a orândei, a destinului.
Uneori, aceste scenarii de factură cultural – simbolică sunt completate de interdicţii alimentare şi, ulterior, de consumul unor alimente speciale, bazate mai ales pe sare, cea care, în tradiţia populară, ar putea produce visuri erotice. Concret, „simbolismul cultural – magic acţionează după legităţile magice, aplicând principiul analogiei, al contrastului şi contiguităţii, într-o viziune holistică, proprie omului total, care trăieşte în simbioza sacrului cu profanul” – Nicoleta Coatu.
În fapt, punctul de plecare pentru asumarea valenţelor multiple ale sărbătorii ar putea fi faptul că Boboteaza este, în lumea satului, una dintre sărbătorile cu conotaţie dublă: religioasă şi magică, mai ales prin practicile de aflare a ursitului, acte performate ritual cu această ocazie.
Aşadar, în seara de Bobotează, după interdicţii alimentare, fata de măritat mânca anumite alimente care îi stimulau, prin senzaţia de sete din timpul nopţii, capacitatea de a visa, mai ales vise erotice: de exemplu, tradiţia spune că fetele mâncau o bucată de pâine la Horoatu Crasnei, o jumătate de plăcintă foarte sărată, la Popeni şi la Var, o pască, la Chilioara sau un cocuţ numa din sare şi fărină, la Marin.
Suplimentar, ca o modalitate de stimulare psihologică, fata dormea ”pe locul de unde a sfinţit popa camera, pe cămaşa unui fecior, pe o jirebie de cânepă, pe locul unde a stat popa” (Gheorghe Şişeştean, Forme tradiţionale de viaţă ţărănească. O cercetare etno-sociologică a zonei Sălajului), adică într-un spaţiu bine delimitat unde fie predominau semnele masculinului faţă de care tânăra fată încerca să se apropie, fie se manifesta neîngrădit puterea prezenţei speciale a preotului, care, în imaginarul colectiv al satului tradiţional, era un garant al împlinirii dorinţelor.
În concluzie, trebuie reamintit că toate aceste practici magice feminine reclamă un timp al lor, marcat de acel segment din calendar care este punctat de Sfântul Andrei, Anul Nou şi Bobotează şi care este investit cu funcţii speciale de reglare social-comunitară şi culturală. Aşa cum am arătat anterior, Gheorghe Şişeştean accentuează mult pe pregătirea fiziologică şi pe cea psihologică a fetelor participante la acest moment special pentru ele, dat fiind faptul că acest moment era unul dintre puţinele care legitima implicarea fetelor în selecţia maritală. Informaţiile de teren atestă faptul că exista o pregătire feminină anterioară momentului, pentru că faptul că fiecare fată îşi visa, de cele mai multe ori, ursitul, care se dovedea a fi tocmai bărbatul pe care şi-l dorea cel mai mult pentru un posibil măritiş, era generat de un demers anterior de selecţie. Interdicţiile alimentare severe şi ingerarea unei cantităţi notabile de sare din plăcintă, pască sau cocuţ, înainte de a dormi, se pare că presupuneau un efect fiziologic ce să aibă ca final un vis erotic ce ar fi putut accentua o psihologie cotidiană a erosului. Totul conduce, aşadar, la o transgresare în oniric şi apoi în dorinţă a unei preocupări justificate de fondare a unui cuplu, prin mijloace magice şi referinţe simbolice (Gheorghe Şişeştean, Forme tradiţionale de viaţă ţărănească. O cercetare etno-sociologică a zonei Sălajului).
Multitudinea de gesturi magico-rituale proferate de femei în timpul sărbătorii, ne îndreptăţesc să spunem că Boboteaza este o sărbătoare cu adevărat dominată de înclinaţiile spre magie ale femeilor. O suită întreagă de practici magice de aflare a orândei, performate de fetele nemăritate în ajunul Bobotezei, relatează Olimpia Fărcaş; între ele, coptul şi mâncatul turtei sărate (despre care am vorbit deja), pusul jumărilor pe spată, legatul parului din gard sunt definite în mentalul colectiv feminin drept modalităţi imbatabile de aflare a orândei de fiecare fată nemăritată din sat. Totuşi, când fata nu era destul de sigură pe propriile-i puteri, ea putea apela la serviciile unei femei pricepute la aşa ceva, vrăjitoare, care performa ea actul magico-divinatoriu pentru clienta sa, sperându-se că actul, fiind performat de către o specialistă, ar putea avea mai mulţi sorţi de izbândă (Olimpia Fărcaş).
”La Bobotează fetele făceau o plăcintă fără sare pe care o coceau şi o puneau sub pernă, şi atunci să zicea că or visa cu cine să mărită. Iară când venea popa cu crucea, fata lega la cruce un pic dă fuior dă cânepă, aşa, on pic, îl acăţa acolo şi atunci zâcea că a avea noroc la măritat” – Mărie Huluban, Marin – Sălaj.
”În ajunul Bobotezii fetele nemăritate postesc şi umblă tătă ziua, seara pun busuioc sub pernă fără să le vadă şi să le ştie nimeni. Noaptea o să viseze drăguţu” – Veronica Oprea, Tusa – Sălaj.
”La Var, la Bobotează, fetele puneau pe o spată de la războiul de ţesut jumări de porc, pentru fiecare fată câte o jumară, care era denumită cu numele fetei. Aduceau un mâţ şi îl puneau să mânce jumările. Fetele a căror jumări erau mâncate spuneau că se vor mărita în anul care va urma” (Gheorghe Şişeştean).
”În ajunul Bobotezei, câteva fete se adunau la o casă unde ele puneau pe sobă boabe de ovâz, aşezate perechi şi numite cu un nume de fecior şi cu unul de fată. Dacă boabele săreau unul spre altul se spunea că respectiva pereche se va căsători la anul” (Gheorghe Şişeştean).
”Fetele care au trecut de 20 de ani şi erau deja fete bătrâne, înainte de a veni popa cu crucea, pentru a sfinţi casa la Bobotează, puneau sub ştergătorul de la intrarea în casă mărgelele de la gât. După trecerea popii, fata îşi lua mărgelele. Dacă popa nu a observat acest lucru, se spunea că fata se va mărita în căteva luni” (Gheorghe Şişeştean).
”Dacă o fată dorea să ştie cum va fi viitorul soţ, mergea noaptea la o vie şi număra nouă pari. Cel de-al nouălea era însemnat. A doua zi se ducea să vadă cum era parul. Dacă era drept şi frumos, se spune că aşa îi va fi şi bărbatul” (Gheorghe Şişeştean).
”Își făceau fetele de mărit: fetele, când venea popa cu crucea, la Bobotează, puneau busuioc să treacă popa păstă busuioc și și-l puneau la căpătâi să îți viseze drăguțu. Și io mi-am făcut turtă sărată, vinea tare sărată… puneam câte on pumn de fărină și sare, multă sare, să hie tare sărată și o coceai pă lespede și apui o mâncai și noaptea vinea drăguțu și îți dădea apă, așe îl visai, că îți era sete, sete…
Aveam on drăguț din vecini, și acela o vinit și mi-a dat apă, da io nu cu ala am vrut și mă mărit… ce cu aiestalalt. Altele și-o făcut și cu busuioc, da io nu mi-am făcut” – Maria Petran, Feroaia, Surduc – Sălaj.
Satele sălăjene conservă o recuzită magică specifică actelor de magie erotică sau divinaţie erotică: pentru sărbătoarea de Bobotează, fetele tinere ştiau că trebuie să se concentreze pe mărgele (semnul frumuseţii), pe jurebiile de cânepă (semnul hărniciei), pe parii din vie sau gardul casei (semnul masculinităţii), pe busuiocul din mâna preotului (semnul norocului) şi, mai ales, pe apa sfinţită de preot, cea care era o garanţie, prin folosirea ei în orice moment, pentru eficacitatea actelor şi pentru implinirea dorinţelor:
”În ajunu Bobotezei, care vrea să știe cu cine s-a mărita trăbuia și postească, și nu mânânce deloc și atunci și-a visa ursitu; și mie așe mi s-o întâmplat și io l-am visat și am gândit că îs minciuni, da chiar așe o și fost” – Ana Sacotă, Peceiu – Sălaj.
”Își făcea fetele și de măritat, mereau pă la vrăjitoere, da io nu am fost, că nu era bine, da-ți făcea, da nu era bine, că tră și-l lese, cum leoo dat Dumnezo, așe o trebuit și-l lese, o făcut cu de-a tăria și nu o ieșit bine. Lasă-te în voia lui Dumnezău, că la ala nu-i poroncește nime.
Să punea busuioc su pernă și-și viseze” – Iozafina Onica, Peceiu – Sălaj.
Eficacitatea gesturilor simbolice şi a scenariilor magico-ritualice era garantată de multitudinea exemplelor de succes, care erau mult povestite în lumea satului şi sporeau încrederea în finalitatea pozitivă a performării:
”Fetele făceau pască, cu o zî înainte de Bobotează. Şi în sara de Bobotează nu mâncam nimic, ajunam, no, ala o fost ajun, nu mâncam tătă ziua nimic. Şi sara mâncam pasca şi ne culcam şi aşe ne era de sete… mă tăt sculam să beau apă. Şi l-am visat pă moşu, da şi el m-o visat pă mine.
Luam busuioc de la popa când venea la Bobotează, da io şi amu mai ieu busuioc, că aşe să zâce că-i bine să îl ai în casă că ala aduce noroc” – Rozalica Bicăzan, Chilioara – Sălaj.
”Dacă vine popa cu crucea, în ajunu Bobotezei și la fată îi dă on fir de busoioc, da el să i-l deie, atunci în anu ala să mărită fata. Dacă îi dă popa din buchetu lui de busuioc. Io n-am crezut, da la cele două fete a mele, când erau deja mărișoare, le-o dat popa busuioc și amândouă s-o măritat în anu ala. Așe le-o spus popa să și-l pună su pernă că le-a aduce noroc și amândouă s-o măritat, una în martie și una în septembrie și amândouă după ce le-o dat popa busuioc, în același an. Da nu trebuie și-i ceri busuioc, ce numa să-ți deie popa, așe cum mi-o dat și mie” – Veronica Moș, Surduc – Sălaj.
Aşa cum spuneam şi cu alte ocazii, o trecere în revistă a principalelor sărbători ţinute în tradiţia populară oferă prilejul de a vedea din nou complementaritatea rolurilor jucate de fete, pe de o parte, şi de feciori, pe de altă parte, respectiv o secţionare a practicilor sociale şi magice din timpul sărbătorii, tot în funcţie de gen (masculin şi feminin). Astfel, există un timp al anului când acţionează mai ales feciorii, care susţin mai ales practici sociale şi există un alt timp, care este receptat ca fiind al fetelor, care este eminamente magic. Rolurile se compensează şi acest lucru poate fi urmărit într-o înşiruire a sărbătorilor de peste an (Gheorghe Şişeştean).
Facem o menţiune: toate aceste practici de aflare a orândei sau de ghicire a ursitului sunt dublate şi reluate de practici similare performate în şezători sau habe, unde sunt, uneori, chiar mult amplificate. Practicile sunt corelate, aici, cu alte scheme magice, de aducere a feciorilor în şezătoare şi astfel, importanţa lor în sporirea eficienţei intenţionalităţii creşte mult. De altfel, practicile magice cu componentă erotică şi divinatorie de la şezătoare se subsumează aceluiaşi segment temporal, pentru că cea mai mare parte a habelor aveau loc în timpul postului Crăciunului sau, oricum, toamna, după culesul recoltei, şi iarna, până la semănat, când, de altfel, era o perioadă prielnică şi pentru exteriorizarea calităţilor feminine (hărnicie, pricepere, îndemânare, observate în munca din habă).
Boboteaza este o sărbătoare de celebrare a apei, în ipostaza sa de apă sfinţită
O abordare antropologică a semnnificaţiilor apei în cultura spirituală românească ar atesta faptul că sistemul terapeutic şi psihoterapeutic tradiţional, alături de cel magico-erotic, utilizează două tipuri de apă, amândouă ipostazele acvatice fiind relaţionate în mod clar cu zona purităţii absolute, în totală opoziţie cu atributele murdarului, cu care se presupune că se puteau face ritualurile antiterapeutice care aveau ca efect final bolile de orice fel.
Cele două ipostaze sunt apa sfinţită, aghiazma sau apa sclujită, adică apa sfinţită de preot la Bobotează, care, prin investirea sa sacrală de către preot, are puteri speciale şi apa neîncepută sau limpede sau curată, folosită mai ales în descântatul terapeutic de către descântătoare şi care, şi în această ipostază, deţine puteri miraculoase deoarece este investită cu calităţi augurale.
Apa sfinţită de preot la Bobotează, aşa cum am mai amintit deja, este bună de leac. Adusă acasă de la biserică sau luată de la preot, atunci când sfinţea casele, apa sfinţită era păstrată în fiecare casă, pentru a fi utilizată în orice nevoi. Uneori era băută, ca să fie de leac şi de sănătate, alteori era pusă pe răni sau pe lovituri, alteori li se dădea copiilor să bea, ca să fie sănătoşi şi să crească mari.
”Puneam apa sfinţită într-o sticluţă, am şi amu în casă, am tăt timpu, că nu-i sclobod şi te laşi niciodată fără on pic dă apă sfinţâtă în casă. Şi o poţi lunji, că dacă torni apă curată din fântână păstă ea îi tătă bună. Îi dă leac apa asta sfinţâtă. Când te doare stomacu, o capu, ori picioarele, zâci on Tatu nost şi bei on pic şi îţi trece” – Ludovica Gui,Valcău de Jos – Sălaj.
Uneori, apa sfinţită este ţinută lângă o icoană a Maicii Domnului care îi sporeşte eficacitatea în vindecarea de orice boli sau în asigurarea sănătăţii şi a puterii de lucru:
”O punem într-o sticlă lângă icoana Maicii Domnului şi bem din ea ori de câte ori ne doare ceva sau vrem să ne rugăm pentru sănătate şi pântru binele familiei” – Cozma Sâmpetrean, Hida – Sălaj.
Se soroceşte vremea şi belşugul în noul an
Boboteaza activează şi resorturi ale divinaţiei meteorologice, în sensul că acum se pot face presupurneri despre vremea din anul în curs, aşa cum, la Anul Nou, se poate ghici vremea în funcţie de cantitatea de apă adunată în cele 12 coji de ceapă (calendarul de ceapă):
”Dacă la Bobotează îi frig, că aşe trăbuie să fie, frig, că aşe să zâce că îi jeru Bobotezei, atunci tăt anu a fi roditor şi bogat şi dacă a ninje, or fi multe grâne pă hotar, da dacă vremea îi moale, atunci a fi moale şi anu, adică sclab…” – Gavrilă Gui, a Jerului, Valcău de Jos – Sălaj.
Se deschide cerul şi oamenii buni se pot apropia de divinitate
În unele zone – dar informaţia nu a fost atestată în satele sălăjene; o amintim doar pentru extensia sa specială în imaginarul colectiv – se credea că în noaptea de Bobotează, la fel ca în nopţile celor mai mari sărbători din an, se deschide cerul şi oamenii buni îl pot vedea pe Dumnezeu şi chiar pot vorbi cu animalele, care le pot spune ce le rezervă destinul (Ioan Toşa, Simona Munteanu).
Sfinţirea apei şi botezarea credincioşilor: aruncarea crucii în apă sau scufundarea rituală în apă şi purificarea tuturor râurilor şi apelor din fântâni
În unele zone ale ţării, de Bobotează preotul arunca crucea în apă, pentru a sfinţi apa din toate izvoarele şi din toate râurile (Ioan Toşa, Simona Munteanu). Gestul era unul simbolic, deoarece, la nivelul imaginarului colectiv, astfel, era sfinţit, practic, întreg spaţiul locuit de oameni sau folosit de animale. În satele din Sălaj exista obiceiul ca oamenii, după ce îşi aduceau acasă apă sfinţită de la biserică sau după ce luau apă sfinţită de la preot, atunci când acesta stropea casele, aruncau puţină apă sfinţită în fântâna din curte, pentru a sfinţi apa din ea pentru tot anul.
Acest moment, al sfinţirii apei din râuri şi fântâni era unul foarte important, deoarece, aşa cum aminteam anterior, se credea că acea apă care este sfinţită la Bobotează vindecă orice boli, mai ales pe cele de picioare şi de aceea oamenii intrau cu picioarele în râurile sfinţite de preoţi sau chiar se aruncau după crucea pe care preotul o arunca în apă. Probabil că, prin extensie, se credea că şi apa din fântănile sfinţite la Bobotează va avea efecte benefice asupra gazdelor, tot anul.
Asistăm, așadar, la o sărbătoare a fetelor nemăritate, dar valorizată de întreaga comunitate. În concluzie, sărbătoarea Bobotezei în satul tradiţional românesc se încadrează perfect în toate aceste considerente teoretice asupra ideii de sărbătoare şi asupra mecanismelor de sărbătorire. Dar tot sărbătoarea Bobotezei, prin complexitatea de acte culturale pe care le iniţiază şi prin relaţionările cu imaginarul colectiv şi mentalitatea specifică comunităţii tradiţionale, susţine ideea că piatra unghiulară a sărbătorii este omul, cel care celebrează sărbătoarea cu imensa lui poftă de viaţă, cu talentul lui special de a recepta misterele vieţii şi de a le transforma în infinite credinţe, superstiţii sau practici magice.
Camelia Burghele, cercetător
Imagini oferite de Patricia Marina Toma
